HARNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

harnic, ~ă a [At: (a. 1581) CORESI, ap. TDRG / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl харник] 1 (Înv) Mulțumitor. 2 (Îvp) Înzestrat cu calități alese Si: de ispravă, destoinic, vrednic. 3 Capabil de ceva. 4 (Înv; îe) A fi ~ să... (a... sau de...) A fi în stare să... 5 Sârguincios. 6 Activ. 7 Care muncește mult și cu râvnă. 8 Care lucrează iute și cu spor.

hărnici [At: SEVASTOS, N. 2/31 / Pzi: ~cesc / E: harnic] 1-3 vr A se arăta harnic (1-3). 4-6 vr A deveni harnic (1-3). 7 vt A stimula pe cineva la lucru. 8 vi A lucra cu zel. 9 vi A lucra din greu.

HARNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

HARNIC, -Ă, harnici, -e, adj. 1. Care muncește mult și cu mult zel, care lucrează iute și cu spor; muncitor, activ, sîrguincios. Harnică, din zorii zilei Nu stau mînile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. COȘBUC, P. I 95. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 283. Omul harnic N-are praznic. PĂSCULESCU, L. P. 109. ◊ Fig. Cînd mă deșteptai a doua zi, numai după o clipă parcă de somn, băgai de samă că soarele fusese cu mult mai harnic decît mine. HOGAȘ, M. N. 169. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adverbial) Mergea harnic și se socotea. DUMITRIU, B. F. 15. Privirăm pînă-n zare amîndoi; Țesea ninsoarea, harnic, pînze moi. JEBELEANU, P. 42. 2. (Învechit și popular) Vrednic, destoinic, zelos. Este un cal mai harnic decît dînsul, fiindu-i frate mai tînăr. ISPIRESCU, L. 19. Harnică maică-ai avut, De frumoasă te-a făcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30. ◊ Expr. A fi harnic să... (sau de...) = a fi capabil, vrednic, a fi în stare (să... ), a putea (să... ). Va fi harnic să alunge pe zmeu de la turmă. RETEGANUL, P. IV 16. De băieți nu mai trag nădejde: pentru că baba mea e o sterpătură; n-a fost harnică să-mi facă nici unul. CREANGĂ, P. 118.

HĂRNICI, hărnicesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni muncitor, sîrguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. Babele spun cîte o minciună, să mai hărnicească fetele. SEVASTOS, N. 2. 3. Intranz. A lucra, a munci cu hărnicie. Am plivit grîul, plivit, La prășit am hărnicit. FRUNZĂ, S. 43.

HARNIC ~că (~ci, ~ce) Care muncește mult, repede și cu folos; pasionat de muncă; vrednic; sârguincios. /<sl. harinu

A SE HĂRNICI mă ~esc intranz. A deveni harnic; a începe a lucra cu mai multă sârguință. /Din harnic

harnic a. activ, sârguitor. [Derivat din har: cel cu har, vrednic].

hárnic, -ă adj. (vsl. harĭnŭ cu sufixu -nic; bg. rut. haren, d. vsl. harĭ, grație. V. har). Vechĭ. Demn, vrednic, în stare: nu eștĭ harnic să-ĭ trecĭ pe dinainte. Azĭ. Activ, muncitor: om harnic.

harnic adj. m., pl. harnici; f. harnică, pl. harnice

hărnici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicesc, 3 sg. hărnicește, imperf. 1 hărniceam; conj. prez. 1 sg. să hărnicesc, 3 să hărnicească

harnic adj. m., pl. harnici; f. harnică, pl. harnice

hărnici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicesc, imperf. 3 sg. hărnicea; conj. prez. 3 să hărnicească

harnic adj. m., pl. harnici; f. sg. harnică, pl. harnice

hărnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicesc, imperf. 3 sg. hărnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. hărnicească

HARNIC adj. activ, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sârnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, râvnaci, râvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Om ~.)

HARNIC adj. v. bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

harnic adj. v. BUN. CAPABIL. COMPETENT. DESTOINIC. DOTAT. EXPERIMENTAT. ÎNCERCAT. ÎNZESTRAT. PREGĂTIT. PRICEPUT. VALOROS. VERSAT. VREDNIC.

HARNIC adj. activ, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Om ~.)

Harnic ≠ leneș, lenos, trândav, puturos

A se hărnici ≠ a se lenevi

HARNIC adj. (Mold.) 1. Demn, vrednic. Cunoștea toți că-i harnic să domnească. URECHE. Harnic de boierie. NECULCE; cf. DOSOFTEI. PS.; DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; PSEUDO-MUSTE. 2. Capabil. Nu este nime harnic să-i stea împotrivă. NECULCE; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: har + suf. -nic. Vezi și hărnicie, neharnic, nehărnicie. Cf. s ă m ă l u i t o r, s t a v ă r ( d e ~).