3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hall sn vz hol

HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

hol sn [At: ARDELEANU, U. D. 147 / Pl: ~uri / E: eg hall] 1 Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. 2 Vestibul mare într-un muzeu, hotel, gară etc. în care răspund multe alte încăperi.

HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

HOL, holuri, s. n. Încăpere centrală într-un edificiu public, în jurul căreia sînt grupate celelalte încăperi sau birouri. În fund un hol cu scară monumentală. CAMIL PETRESCU, T. II 7. E un om care... într-un mare hol de hotel, se simte la el acasă. SEBASTIAN, T. 339. Primul act se petrecea în holul unei facultăți de medicină. SAHIA, U.R.S.S. 178. ♦ Încăpere de trecere, care face legătura între intrare și camerele de locuit ale unui apartament. Apartamentul are hol și două camere.

HOL s.n. Vestibul mare într-un edificiu public, încăpere de trecere într-un apartament, într-o locuință. [Scris și hall, var. hal s.n. / < engl., fr. hall].

HOL1 s. n. vestibul mare într-un edificiu public; încăpere de trecere într-o locuință. (< fr., engl. hall)

HOL ~uri n. (în locuințe sau edificii publice) Prima încăpere care face legătură între intrare și celelalte încăperi; antreu; vestibul. /<fr., engl. hall


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HALL [ho:l], Edwin Herbert (1855-1938), fizician american. Prof. univ. la Harvard. A studiat proprietățile termice și electrice ale metalelor și materialelor semiconductoare. A descoperit (1879) fenomenul de apariție a unui câmp electric suplimentar într-un conductor sau semiconductor parcurs de curent electric când acesta se află în câmp magnetic (efectul H.).

HALL [ho:l], Asaph (1829-1907), astronom american. Prof. univ. la Harvard. A descoperit (1877) cei doi sateliți ai planetei Marte: Phobos și Deimos. Cercetări asupra planetelor, a paralaxei stelare și a stelelor duble.

HALL [ho:l], Charles Martin (1863-1914), chimist american. A descoperit (1883), independent de P. Héroult, procedeul de obținere a aluminiului din bauxită, prin electroliză.

HALL [ho:l], Granville Stanley (1844-1924), psiholog american. Prof. univ. la Harvard și la Johns Hopkins. A pus bazele primului laborator de psihologie (1883) din S.U.A.; fondator a mai multe periodice de specialitate. Cercetările sale s-au concretizat în numeroase lucrări („Probleme educaționale”, „Întemeietorii psihologiei moderne”, „Senescența: ultima jumătate a vieții”).

HALL [ho:l], Charles Francis (1821-1871), explorator american. A efectuat trei expediții (1860-1862, 1864-1869, 1871) în Arhipelagul Arctic Canadian. A descoperit str. Robeson și M. Lincoln. Partea de NV a Groelandei a primit numele de „Țara lui Hall”.

arată toate definițiile

Intrare: Hall
  • pronunție: ho:l
nume propriu (I3)
Surse flexiune: DN
  • Hall
Intrare: hall
hall
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hol (încăpere)
hol1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hol
  • holul
  • holu‑
plural
  • holuri
  • holurile
genitiv-dativ singular
  • hol
  • holului
plural
  • holuri
  • holurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hal
  • halul
  • halu‑
plural
  • haluri
  • halurile
genitiv-dativ singular
  • hal
  • halului
plural
  • haluri
  • halurilor
vocativ singular
plural
  • pronunție: hol
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hall
  • hallul
  • hallu‑
plural
  • halluri
  • hallurile
genitiv-dativ singular
  • hall
  • hallului
plural
  • halluri
  • hallurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hol (încăpere) hal hall

  • 1. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc.
    exemple
    • Apartamentul are hol și două camere.
      surse: DLRLC
  • 2. Încăpere centrală într-un edificiu public, în jurul căreia sunt grupate celelalte încăperi sau birouri.
    surse: DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • În fund un hol cu scară monumentală. CAMIL PETRESCU, T. II 7.
      surse: DLRLC
    • E un om care... într-un mare hol de hotel, se simte la el acasă. SEBASTIAN, T. 339.
      surse: DLRLC
    • Primul act se petrecea în holul unei facultăți de medicină. SAHIA, U.R.S.S. 178.
      surse: DLRLC

etimologie: