3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

haini [At: PRAV MOLD. 160/2 / V: hăi~ / Pzi: ~nesc / E: hain] 1 vt (Înv) A trăda. 2 vr (Înv) A deveni necredincios. 3 vr (Înv) A se răzvrăti. 4 vr (Înv) A se lepăda de cineva. 5 vr A se înstrăina de locurile natale. 6 vr A se înrăutăți. 7-8 vr A se face hain (5-6). 9 vr A deveni vicios.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV.

A SE HAINÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain

hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain].

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HĂINÍ vb. IV v. haini.

hai3 sn [At: STANCU, D. 163 / Pl: ~uri / E: nct] 1 Zgomot mare. 2 Veselie gălăgioasă. 3 (Șîe) A face cuiva un ~ Scandal.

hai1 i [At: ANON. CAR. / V: ~in / E: fo] 1 (Are) Imită un suspin. 2 (Are) Exprimă regretul. 3 (Are) Exprimă admirația. 4 Exprimă o interogație familiară. 5 (Exclamativ) Ba bine că nu! 6 Haide.

hain2, ~ă a [At: PRAV. MOLD. 159 / V: in / Pl: ~i, ~e / E: tc haïn] 1 (Înv) Trădător. 2 (Înv) Necredincios. 3 (Înv) Rebel. 4 (Înv) Viclean. 5 Răutăcios. 6 Nemilos. 7 Aprig. 8 Avar. 9 (Reg; sst) Inimos.

HĂINÍ vb. IV V. haini.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

haìn a. 1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain! POP.; 2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.; 3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].

2) haĭ și (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S’a purtat hain.

hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).

arată toate definițiile

Intrare: haini
  • silabație: ha-i-ni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haini
  • hainire
  • hainit
  • hainitu‑
  • hainind
  • hainindu‑
singular plural
  • hainește
  • hainiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hainesc
(să)
  • hainesc
  • haineam
  • hainii
  • hainisem
a II-a (tu)
  • hainești
(să)
  • hainești
  • haineai
  • hainiși
  • hainiseși
a III-a (el, ea)
  • hainește
(să)
  • hainească
  • hainea
  • haini
  • hainise
plural I (noi)
  • hainim
(să)
  • hainim
  • haineam
  • hainirăm
  • hainiserăm
  • hainisem
a II-a (voi)
  • hainiți
(să)
  • hainiți
  • haineați
  • hainirăți
  • hainiserăți
  • hainiseți
a III-a (ei, ele)
  • hainesc
(să)
  • hainească
  • haineau
  • haini
  • hainiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăini
  • hăinire
  • hăinit
  • hăinitu‑
  • hăinind
  • hăinindu‑
singular plural
  • hăinește
  • hăiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăinesc
(să)
  • hăinesc
  • hăineam
  • hăinii
  • hăinisem
a II-a (tu)
  • hăinești
(să)
  • hăinești
  • hăineai
  • hăiniși
  • hăiniseși
a III-a (el, ea)
  • hăinește
(să)
  • hăinească
  • hăinea
  • hăini
  • hăinise
plural I (noi)
  • hăinim
(să)
  • hăinim
  • hăineam
  • hăinirăm
  • hăiniserăm
  • hăinisem
a II-a (voi)
  • hăiniți
(să)
  • hăiniți
  • hăineați
  • hăinirăți
  • hăiniserăți
  • hăiniseți
a III-a (ei, ele)
  • hăinesc
(să)
  • hăinească
  • hăineau
  • hăini
  • hăiniseră
Intrare: hain
hain adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hain
  • hainul
  • hainu‑
  • hai
  • haina
plural
  • haini
  • hainii
  • haine
  • hainele
genitiv-dativ singular
  • hain
  • hainului
  • haine
  • hainei
plural
  • haini
  • hainilor
  • haine
  • hainelor
vocativ singular
plural
Intrare: hăini
hăini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

haini hăini

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A se înstrăina.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552.
        surse: DLRLC
  • 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG.

etimologie:

  • hain
    surse: DEX '09 DEX '98

hain

  • 1. Rău la inimă, fără milă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crud câinos hapsân neîndurător 4 exemple
    exemple
    • Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121.
      surse: DLRLC
    • Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146.
      surse: DLRLC
    • Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109.
      surse: DLRLC
    • figurat Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.
      surse: DLRLC

etimologie: