3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

haini [At: PRAV MOLD. 160/2 / V: hăi~ / Pzi: ~nesc / E: hain] 1 vt (Înv) A trăda. 2 vr (Înv) A deveni necredincios. 3 vr (Înv) A se răzvrăti. 4 vr (Înv) A se lepăda de cineva. 5 vr A se înstrăina de locurile natale. 6 vr A se înrăutăți. 7-8 vr A se face hain (5-6). 9 vr A deveni vicios.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV.

A SE HAINÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain

HAINI vb. (Mold., ȚR) A trăda, a se răzvrăti. A: Petriceico-Vod[ă], mai vîrtos cu îndemnarea hatmanului său Hăbășescului, s-au hainit de multe năcazuri ce-i făcea turcii. PSEUDO-COSTIN, 16v. Auzindu-să la împărăție că s-au hainitu, îi luasă doamna si copiii. CRB, 165v; cf. PRAV., PSEUDO-COSTIN, 7r; CANTEMIR, HR. B: Au mers... împotriva unor turci ce se hainise de cătră împărăția turcească. R. POPESCU ; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: hain + suf. -i. Vezi și hain, hainie, hainlîc.

hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain].

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HĂINÍ vb. IV v. haini.

hain2, ~ă a [At: PRAV. MOLD. 159 / V: in / Pl: ~i, ~e / E: tc haïn] 1 (Înv) Trădător. 2 (Înv) Necredincios. 3 (Înv) Rebel. 4 (Înv) Viclean. 5 Răutăcios. 6 Nemilos. 7 Aprig. 8 Avar. 9 (Reg; sst) Inimos.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

HAIN s. m. (Mold., ȚR) Trădător. A: Boiarin hiclean unui domn și hain țării. PRAV. Iară pînă a veni Grigorie-Vodă au fost dată domnia Ducăi-Vodă, ținîndu-l hain la Ieși. CRB, 166r. Ca pe niște răi și haini ... au poruncit, să-i puie la opreală. IM 1754, 78r. Schimbătorii, tulburătorii, hainii, oștenii cei vicleni. BUCOAVNĂ 1775, 48v; cf. NECULCE; BUCOAVNĂ 1775, 45'v. B: Au început a-l pîrî la turci că este hain despre împărăție. R. POPESCU. Blud, ca un dușman și hain domnului său laropole, îndată s-au făgăduit lui Viadimir. IR 1755, 23v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; IM 1730, 110r. Etimologie: tc. hain. Vezi și haini, hainie, hainlîc.

haìn a. 1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain! POP.; 2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.; 3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S’a purtat hain.

hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!haini (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainește, imperf. 3 sg. se hainea; conj. prez. 3 să se hainească

hainí vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainésc, imperf. 3 sg. haineá; conj. prez. 3 sg. și pl. haineáscă

hain adj. m., pl. haini; f. haină, pl. haine

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

HAIN adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. crud, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorabil, (rar) neîndurat, nemiluit, (înv.) nemilostivitor, nemilostivnic, (fig.) vitreg. (Soartă ~ pentru cineva.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

haín (haínă), adj.1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain.Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s. n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv.

Intrare: haini
  • silabație: ha-i-ni info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haini
  • hainire
  • hainit
  • hainitu‑
  • hainind
  • hainindu‑
singular plural
  • hainește
  • hainiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hainesc
(să)
  • hainesc
  • haineam
  • hainii
  • hainisem
a II-a (tu)
  • hainești
(să)
  • hainești
  • haineai
  • hainiși
  • hainiseși
a III-a (el, ea)
  • hainește
(să)
  • hainească
  • hainea
  • haini
  • hainise
plural I (noi)
  • hainim
(să)
  • hainim
  • haineam
  • hainirăm
  • hainiserăm
  • hainisem
a II-a (voi)
  • hainiți
(să)
  • hainiți
  • haineați
  • hainirăți
  • hainiserăți
  • hainiseți
a III-a (ei, ele)
  • hainesc
(să)
  • hainească
  • haineau
  • haini
  • hainiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăini
  • hăinire
  • hăinit
  • hăinitu‑
  • hăinind
  • hăinindu‑
singular plural
  • hăinește
  • hăiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăinesc
(să)
  • hăinesc
  • hăineam
  • hăinii
  • hăinisem
a II-a (tu)
  • hăinești
(să)
  • hăinești
  • hăineai
  • hăiniși
  • hăiniseși
a III-a (el, ea)
  • hăinește
(să)
  • hăinească
  • hăinea
  • hăini
  • hăinise
plural I (noi)
  • hăinim
(să)
  • hăinim
  • hăineam
  • hăinirăm
  • hăiniserăm
  • hăinisem
a II-a (voi)
  • hăiniți
(să)
  • hăiniți
  • hăineați
  • hăinirăți
  • hăiniserăți
  • hăiniseți
a III-a (ei, ele)
  • hăinesc
(să)
  • hăinească
  • hăineau
  • hăini
  • hăiniseră
Intrare: hain
hain1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hain
  • hainul
  • hainu‑
  • hai
  • haina
plural
  • haini
  • hainii
  • haine
  • hainele
genitiv-dativ singular
  • hain
  • hainului
  • haine
  • hainei
plural
  • haini
  • hainilor
  • haine
  • hainelor
vocativ singular
plural
Intrare: hăini
hăini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

haini, hainescverb

  • 1. Pribegi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pribegi
    • format_quote Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20 DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A se înstrăina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. DLRLC
  • 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG.
etimologie:
  • hain DEX '09 DEX '98

hain, haiadjectiv

  • 1. Rău la inimă, fără milă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. DLRLC
    • format_quote Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. DLRLC
    • format_quote Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. DLRLC
    • format_quote figurat Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. DLRLC
  • 2. învechit Necredincios, sperjur, trădător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.