haida i vz haide

háĭda și áĭda interj. de bucurie (var. din haĭde): Haĭda! Am ajuns! Haĭda de, interj. ironică: Haĭda de! Asta-ĭ nostim!

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

aida i vz haide

aide i vz haide

haid i vz haide

haide [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 529/10 / V: aida, a~, haid, ~da, ~ea, ~di, ~iti, hida^[1] / Imt: 4 ~m, 5 ~ți / E: tc hajde] 1 i Exprimă voința de acțiune Si: hait¹ (1). 2 vi Exprimă un îndemn la o acțiune la care se poate asocia și vorbitorul Si: hait² (2). 3 vi Vino aici! Si: hait² (3). 4 vi Veniți cu mine! Si: hait² (4). 5 vi (Cu sens de prezent istoric) Merge. 6 vi (Rep) Merge mereu. 7 i (Precedând un conjunctiv cu valoare de imperativ) Exprimă nerăbdarea. 8 i (După exclamații) Exprimă surpriza neplăcută. 9 i (Îcs) Haida de! Exclamație de urare la ciocnirea paharelor. 10 (Îacs) Fie și așa. 11 i (Îacs) Exprimă dezaprobarea. 12 / (Îcs) ~ hai Exprimă mustrarea adresată cuiva care nu urmează sfaturile bune. 13 i (Îf ~iti) Exprimă nerăbdarea vorbitorului să se întâmple ceva. 14 i Exprimă regretul vorbitorului pentru ceva întâmplat.

haidea i vz haide

haidi i vz haide

haiti i vz haide

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

AIDA interj. v. halde.

HAIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, exprimînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului «a porni» la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide! te-ai supărat pentru niște glume de nimică? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș! vorbă să fie! mie îmi spui? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de! Coana Veta! Mie-mi spui? N-o știu eu? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai!... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți!... haide, haide!... Vă pare glumă? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional haidați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, haidea, (Munt.) aida, aide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj.

HAIDEA interj. v. haide.

HAIDE interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă sau un îndemn la acțiune) Hai. ◊ ~ -hai încet; anevoios; cu greu. ~-~ se spune cînd încercăm să îmbunăm pe cineva. /<turc. haydi, bg. haide

haide! int. ce exprimă: 1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice: haidem! haideți! 2. o concesiune: fie! [Turc. HÁIDE!].

áĭda, áĭde, áĭdem, áĭdețĭ, V. haĭda ș. a.

háĭde și áĭde, háĭdem și áĭdem, háĭdețĭ și áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc. haĭde, „haide”, haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg. haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb. hájde, hajdémo, hájdete; rus. áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb. haĭde, háĭdenĭ; ngr. áĭde, háĭde [scris áĭnte, háĭnte]. V. haĭ 1). Haĭde (haĭ, pornește!); haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]); haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine); haĭde (saŭ haĭ) să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!); haĭdem (să mergem!); haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și -ém, -éțĭ.

haidem interj.

haideți interj.

*haidem interj.

*haideți interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha interj.

haide interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha (încet-încet) interj.

haide.

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

haide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).

HAIDA. 1. – j-ța „fiica lui Andronie din Grecia” (17 B II 48); – f. (P Bor 123); Haidă f. (Ard). 2. Haidi b. (Ard II 176).