habitudine abitudine

habitudine

  • surse: DEX '09 DN MDN '00 NODEX
    • 1.1. Mod de comportament, istoricește constituit, al indivizilor aparținând aceluiași grup.
      surse: MDN '00
    • 1.2. Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică.
      surse: NODEX

etimologie:

3 definiții

*abitúdine f. (lat. habitúdo, -údinis. V. abitual). Obiceĭ, obișnuință, deprindere.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HABITÚDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) Mod de comportament al indivizilor ce aparțin aceluiași grup, format în procesul de socializare, reprezentând un act standardizat și reprodus ca atare timp îndelungat, nu prin constrângere, ci în virtutea normelor morale acceptate; obicei, obișnuință. ◊ H. mentală = acțiune sau grup de acțiuni ori operații mentale, automatizate prin repetare, care facilitează realizarea unor performanțe intelectuale. 2. (FILOZ.) Mod de a fi general și permanent, stare a unei existențe considerată în ansamblul ei; p. restr. stare rezultată în urma unei schimbări, ca efect al adaptării.

Intrare: habitudine
abitudine substantiv feminin
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abitudine abitudinea
plural abitudini abitudinile
genitiv-dativ singular abitudini abitudinii
plural abitudini abitudinilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular habitudine habitudinea
plural habitudini habitudinile
genitiv-dativ singular habitudini habitudinii
plural habitudini habitudinilor
vocativ singular
plural

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitúdine s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

HABITÚDINE s. v. deprindere, obicei, obișnuință.

HABITÚDINE s.f. Obicei, obișnuință, deprindere. [Cf. lat. habitudo, fr. habitude].

HABITÚDINE s. f. obișnuință; deprindere, obicei. ◊ mod de comportament, istoricește constituit, al indivizilor aparținând aceluiași grup. (< fr. habitude, lat. habitudo)

HABITÚDINE ~i f. livr. Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință; deprindere. /<lat. habitudo, ~inis, fr. habitude

abitúdine s.f. v. habitudine.