2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.

HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.

hăbuci vt [At: REV. CRIT. III, 156 / V: hab~ / Pzi: ~cesc / E: hăbuc] (Reg) 1 A rupe. 2 A sparge. 3 A culca la pământ. 4 A distruge.

HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A strica, a rupe, a distruge.

A HĂBUCÍ ~ésc tranz. pop. A face hăbuci; a rupe în bucăți. /<Din hăbuc

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.

hăbuc2 s [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Căldură înăbușitoare. 2 Grămadă de mărăcini.

hăbuc1 [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: hab~ / Pl: ~uci / E: nct] 1 sm Bucată. 2 sm (Îe) A rupe (sau a face) ~uci A rupe în bucăți. 3 sm (Îae) A sfărâma. 4 sm (Spc; îae) A mesteca. 5 sm (Spc; îae) A încâlci lâna. 6 a Rupt. 7 a Spart. 8 a Mărunțit.

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.; în expr.) A (se) rupe, a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Regional; mai ales construit cu verbele «a rupe», «a face») Bucată (din ceva), fărîmă. Pînă acasă făcu cămeșa hăbuci. ȘEZ. V. 130. ◊ (Adjectival, ca nume predicativ, în forma de sg.) Scaunul cel bun e hăbuc. CONTEMPORANUL, VII 489. O cînepă... poate fi putredă sau hăbuc. ȘEZ. IX 141. ◊ (Adverbial) Mogorogea, băiet grîjuliv, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră, cum făcea totdeauna. A treia zi, după asta, ciubotele văru-mieu se rup hăbuc în toate părțile. CREANGĂ, A. 105.

HĂBÚC ~ci m. pop. Bucată ruptă din ceva. ◊ A rupe (sau a face) ~ci a rupe în bucăți; a hăbuci; a fărâma. /Orig. nec.

hăbuc n. Mold. în locuțiunea a se rupe hăbuc, în bucăți: ciobotele văru-meu se rup hăbuc CR. [Origină necunoscută].

hăbúc m. (cp. cu habuc). Mold. Munt. A se face hăbuc saŭ hăbucĭ, a se face bucățĭ, a se rupe ferfeniță, a se strica (de multă întrebuințare): cĭobote rupte hăbuc. În Munt. vest și s. n., pl. urĭ, cu înț. de „grămadă de vreascurĭ”.

hăbucésc v. tr. (d. hăbuc). Mold. Munt. Olt. Sfîșiĭ, rup hăbuc: ghete hăbucite. Fărămițesc pin surpăturĭ: teren hăbucit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă

hăbucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăbuceáscă

hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci

hăbúc s. m., pl. hăbúci

Intrare: hăbuci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăbuci
  • hăbucire
  • hăbucit
  • hăbucitu‑
  • hăbucind
  • hăbucindu‑
singular plural
  • hăbucește
  • hăbuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăbucesc
(să)
  • hăbucesc
  • hăbuceam
  • hăbucii
  • hăbucisem
a II-a (tu)
  • hăbucești
(să)
  • hăbucești
  • hăbuceai
  • hăbuciși
  • hăbuciseși
a III-a (el, ea)
  • hăbucește
(să)
  • hăbucească
  • hăbucea
  • hăbuci
  • hăbucise
plural I (noi)
  • hăbucim
(să)
  • hăbucim
  • hăbuceam
  • hăbucirăm
  • hăbuciserăm
  • hăbucisem
a II-a (voi)
  • hăbuciți
(să)
  • hăbuciți
  • hăbuceați
  • hăbucirăți
  • hăbuciserăți
  • hăbuciseți
a III-a (ei, ele)
  • hăbucesc
(să)
  • hăbucească
  • hăbuceau
  • hăbuci
  • hăbuciseră
Intrare: hăbuc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăbuc
  • hăbucul
  • hăbucu‑
plural
  • hăbuci
  • hăbucii
genitiv-dativ singular
  • hăbuc
  • hăbucului
plural
  • hăbuci
  • hăbucilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hăbuci

etimologie:

  • hăbuc
    surse: DEX '09 DEX '98

hăbuc

etimologie: