4 intrări

73 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

H, h, s. m. 1. A zecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (fricativă laringală, velară sau palatală). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: haș, hî.Pl. și: (1, n.) h-uri]

h smi [At: DA / E: lat h] 1 A opta literă a alfabetului limbii române Si: haș (1). 2 Consoană spirantă laringală la începutul cuvintelor și între două vocale, între care a doua nu este i Si: haș (2). 3 Consoană spirantă velară la sfârșitul cuvintelor sau în vecinătatea unei consoane. 4 Consoană spirantă palatală când e urmată de i. 5 Semn grafic fără pronunție în grupurile che, chi, ghe, ghi.

H s. m. invar. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă laringală, velară sau palatală (2)). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: ha]

H s. m. invar. A noua literă a alfabetului și sunetul pe care-l reprezintă; este o consoană, fricativă surdă, care, la începutul cuvintelor, înainte de vocale (afară de «i») e fricativă laringală, la sfîrșitul cuvintelor, precum și înainte sau după consoane, e fricativă velară, iar înainte de (uneori și după) «i» e fricativă palatală; în grupurile che, chi, ghe, ghi nu se pronunță, fiind numai semn grafic. În «ham», «horă», «h» este fricativă laringală; în «ah», «mîhnit», h» este fricativă velară; în «arhivă», «h» e fricativă palatală; în «ghindă», «chel», «h» nu se pronunță.Ora H = oră secretă, în legătură cu executarea unei operații militare. – Pronunțat: ha.

h m. A opta literă a alfabetuluĭ. Reprezentă un sunet suflat (cum face pisica speriată) înrudit cu f și v, precum se vede din stuf-stuh, vulpe-hulpe. În limba latină, h se pronunța maĭ slab și n’a persistat în cea românească (habere-avere). În cuvinte ca hulpe, hultur provine din v. În unire cu c și g, nu servește de cît să păstreze acestor litere sunetu gutural, ca în chem, chin, ghem, ghimpe.

HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

HIDROGÉN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină. Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

OÁRĂ3 s. f. v. oră.

ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

henry smi [At: DEX / S și: ~ri / E: eg, fr henry] (Fiz) Unitate de inductanță electrică, egală cu inductanța unei spire într-un flux magnetic propriu de un weber când spira e parcursă de un curent de un amper.

hidrogen sns [At: MACAROVICI, CH. 242 / E: fr hydrogène, ger Hydrogen] 1 (Chm) Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul (în proporție de doi atomi de hidrogen la un atom de oxigen) formează (o moleculă de) apă. 2 (Îs) ~ fosforat Combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic Si: fosfină. 3 (Îs) ~ greu Deuteriu. 4 (Îs) ~ sulfurat Combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic Si: acid sulfhidric.

o sf [At: ÎNV. ZĂN. 8/9 / V: (îvr) oa / Pl: ore / E: lat hora, it ora, fr heure] 1 Unitate a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde Si: ceas. 2-3 (Îlav) Cu ~a (Angajat și plătit) după un tarif orar. 4 (Îlav) Pe ~ În decurs de un ceas. 5 (Îal) La fiecare ceas. 6 (Îlav) Cu orele Timp îndelungat. 7 (Îlav) Din ~ în ~ La intervale regulate, de o oră. 8 (Îlav) ~ de ~ sau (îrg) (tot) pe ~ Foarte des Si: într-una, mereu. 9 (Îlav) La ore mici După miezul nopții Si: târziu. 10 Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care e împărțită o zi. 11 (Îla) De ultimă ~ Foarte nou. 12 (Pex) Fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic. 13 Distanță care poate fi parcursă în timp de un ceas. 14 Interval de timp nedeterminat. 15 Moment. 16 (Îlav) La ora actuală În prezent. 17 (Îlav) La ora asta În această clipă. 18 Timp fixat dinainte, cu exactitate, pentru desfășurarea unei acțiuni. 19-20 (Lecție sau) curs.

ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

HÉNRI s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

HIDROGÉN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină.[1] Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

  1. În DEX nu figurează fosfină. gall

HIDROGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, care, combinat în anumite proporții cu oxigenul, formează o moleculă de apă; este cel mai ușor dintre toate gazele și se întrebuințează în industria chimică și în aerostație.

ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzînd 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. Feriră în această luptă crîncenă două mii de oameni... lupta țiind sece ore. ISPIRESCU, M. V. 42. Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. Cu orele = timp îndelungat. Pe oră = în decurs de un ceas. Parcurge 20 de kilometri pe oră.Loc. adj. și adv. Cu ora = angajat și plătit după un tarif orar. Lucru cu ora. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. Ne aflăm în plină epocă de anchete și discuțiuni în legătură cu manifestările literare de ultima oră. BACOVIA, O. 240. La ora actuală = în prezent, în momentul de față. ♦ Distanță, întindere, spațiu cît poate fi parcurs în timp de un ceas. Satul se află la 3 ore de București. ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care e împărțită o zi. La ce oră trebuie să vin duminică la studio? BARANGA, I. 168. Venea să-și facă observațiile astronomice pentru calculul orei. BART, E. 132. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă, moment. Trecut-au ani de lacrimi și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am perdut! ALECSANDRI, P. I 120. Este ora nălucirii... un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, M. 14. 2. Timp, moment fixat cu exactitate de mai înainte, în care cineva poate fi primit undeva. Oră de audiențe. 3. Lecție, curs. Școlarii nu mai aveau curajul să stea cu el în clasă și cei mai mulți, în orele lui, fugeau. SAHIA, N. 58. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de... – Variantă: oáră (SBIERA, P. 67, GHICA, S. A. 134) s. f.

HÉNRI s.m. (Fiz.) Unitate de inductanță electrică, egală cu inductanța unei spire îmbrățișate de un flux magnetic propriu de un weber când spira e parcursă de un curent de un amper. [Scris și henry, pl. invar. / < fr., engl. henry, cf. Henry – fizician american].

HIDROGÉN s.n. Gaz incolor, inodor, insipid și inflamabil, care împreună cu oxigenul intră în compoziția apei. ◊ Hidrogen greu = deuteriu; hidrogen sulfurat – combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, rău mirositor, toxic; acid sulfhidric. [< fr. hydrogène, cf. gr. hydor – apă, gennan – a produce].

ÓRĂ s.f. 1. Diviziune a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi; ceas. 2. Moment, timp precis (când cineva poate face ceva, poate fi primit undeva etc.). 3. Curs, lecție (de o oră). [< lat. hora, cf. it. ora, fr. heure].

HÉNRY s. m. unitate de măsură a inductanței, egală cu inductanța unui circuit electric format dintr-o singură spiră, prin care un curent de un amper stabilește un flux magnetic propriu de un weber. (< fr. henry)

HIDROGÉN s. n. gaz incolor, inodor, insipid și inflamabil, care împreună cu oxigenul intră în compoziția apei. ♦ ~ greu = deuteriu; ~ sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz incolor, rău mirositor, toxic; acid sulfhidric. (< fr. hydrogène)

ÓRĂ s. f. 1. diviziune a timpului, a 24-a parte dintr-o zi; ceas. 2. timp precis (când cineva poate face ceva, poate fi primit undeva). 3. curs, lecție (de o oră). (< it. ora, lat. hora)

HÉNRI m. fiz. Unitate de măsură a inductivității. /<fr. henry

HIDROGÉN n. Gaz incolor și inodor, inflamabil, mai ușor decât aerul care, împreună cu oxigenul, formează apa, având diferite întrebuințări (în industria chimică, la sudarea și tăierea metalelor, în energetica nucleară etc.). ◊ Bombă cu ~ bombă care explodează în urma unei reacții termonucleare produse într-un mediu de hidrogen; bombă termonucleară. /<fr. hydrogene

ÓRĂ óre f. 1) Unitate de măsură a timpului (egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi și cuprinzând 60 de minute sau 3.600 de secunde); ceas. ◊ ~ de ~ mereu, întruna. Din ~ în ~ cu regularitate la un interval de un ceas. Pe ~ în timp de o oră. ~ academică 45 de minute. 2) Distanță care poate fi parcursă într-un interval de o asemenea durată. Parisul se află la trei ore de zbor. 3) Moment al zilei calculat de la miezul nopții (sau de la amiază). Ora 10.De ultimă ~ foarte actual; recent; nou de tot. 4) Durată de timp nedeterminată. ◊ La ora actuală în prezent. 5) Timp rezervat dinainte pentru o anumită activitate. ◊ Ore de primire timp din ziua de lucru a unei persoane oficiale rezervat primirii solicitanților. 6) Expunere sistematică și organizată după un program a unei materii de studiu într-o instituție de învățământ. ~ de literatură. [G.-D. orei] /<lat. hora, it. ora

hidrogen n. corp simplu, gaz incolor, care, combinat cu oxigenul, arde și formează apa: cel mai ușor din toate corpurile, hidrogenul servă la umflatul baloanelor și, combinat cu carbonul, formează gazul de luminat. Hidrogenul a fost descoperit în 1781 de Cavendish.

*idrogén n. (pref. idro- și vgr. gennăo, nasc). Chim. Un corp simplu gazos monovalent care, unit cu oxigenu, produce apa. A fost izolat de Cavendish la 1766. Alchimiștiĭ din seculu XV știaŭ de el și-l observaŭ cînd turnaŭ acid sulfuric peste fer. Paracelsus în sec. 16, Turquet de Mayenne și Boyle în sec. 17 constatară că e inflamabil. Lavoisier arătă la 1783 că face parte din compozițiunea apeĭ și-l numi așa. Unit cu cărbunele, servește la luminat stradele. Fiind cel maĭ ușor corp (de 14 orĭ maĭ ușor ca aeru), cu el se unflă baloanele.

*óră f., pl. e (lat. hora. V. oară). Ceas, a doŭă-zecĭ și patra parte dintre doŭă răsăriturĭ de soare. Timp, moment: ora prînzuluĭ. Fig. Fam. A trece un neplăcut sfert de oră, a trece un moment critic, penibil, periculos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

h1 (literă[1]) [cit. haș/hî] s. m. / s. n., pl. m. h / n. h-uri

  1. Pentru valorile literei h în combinațiile ch, gh etc. v. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere. — Anonim

!h2 (sunet[1]) [cit. ] s. m. / s. n., pl. m. h / n. h-uri

  1. În câteva împrumuturi, sunetul h se redă prin c + h (cu h fără valoare fonetică proprie). În cuvinte străine, combinația c + h se pronunță conform regulilor din limbile de origine; pronunțările sunt indicate în dicționar. — Anonim

h1 (literă) [cit. haș / hî] s. m. / s. n., pl. h / h-uri

h2 (sunet) [vit. ] s. m., pl. h

H, h s. m. invar. [cit. ha; în abrevieri și haș]

!henry (unitate de măsură) s. m., pl. henry; simb. H

+Henry (fizician american) s. propriu

hidrogen (hi-dro-) s. n.; simb. H

o s. f., g.-d. art. orei; pl. ore; abr. h

hidrogén s. n. (sil. -dro-); simb. H

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HIDROGÉN s. (CHIM.) hidrogen arsenios = arsină; hidrogen fosforat = fosfină; hidrogen greu v. deuteriu; hidrogen sulfurat = acid sulfhidric, (înv.) hidrogen pucioșit.

HIDROGEN PUCIOȘÍT s. v. acid sulfhidric, hidrogen sulfurat.

ÓRĂ s. 1. ceas. (O ~ are 60 de minute.) 2. v. răstimp. 3. v. moment. 4. clasă, curs, lecție. (De ce ai lipsit de la ~?)

PEROXID DE HIDROGÉN s. v. apă oxigenată.

HIDROGEN s. (CHIM.) hidrogen arseniat = arsină; hidrogen fosforat = fosfină; hidrogen greu = deuteriu; hidrogen sulfurat = acid sulfhidric, (înv.) hidrogen pucioșit.

hidrogen pucioșit s. v. ACID SULFHIDRIC. HIDROGEN SULFURAT.

O s. 1. ceas. (O ~ are 60 de minute.) 2. ceas, interval, perioadă, răstimp, timp. (A așteptat o ~ bună pîna să vină acela.) 3. ceas, clipă, clipită, minut, moment, secundă, timp, vreme, (rar) clipeală, (pop.) cirtă, soroc, (înv. și reg.) cescuț. (A sosit ~ cînd...) 4. clasă, curs, lecție. (De ce ai lipsit de la ~?)

PEROXID DE HIDROGEN s. (CHIM.) apă oxigenată.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oáră (óri), s. f.1. (Înv., rar) Oră, ceas. – 2. Dată. – Mr., megl. oară. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Pușcariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. herë (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-și veni în ori (Bucov., Trans., Banat, a-și veni în fire) pare să aibă la bază același cuvînt. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (înv., o dată; cînd), cu a- adverbial, cf. alb. aherë.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

h, numele notei si*, în nomenclatura alfabetică germană provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din ev. med. Semnul provine din întrebuințarea caracterului de tipar al literei H pentru B* quadratum, ♮ becar*. În nomenclatura alfabetică engl. se folosește tot B, ca la latini, pentru si. V. solmizație; cifraj; major; minor; mod.

GENERATOR DE HIDROGEN aparat care furnizează gazul necesar umplerii unor aerostate cu hidrogen.

ORA..., determinare a poziției unui corp aerian luându-se ca referință cadranul unui ceas, localizarea făcându-se în funcție de unghiul format de direcția de zbor și corpul respectiv, exprimarea poziției făcându-se în ore (de la 1 la 12).

oáră, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. (reg.) Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. hora „oră, ceas” (Scriban, DER, DEX, MDA) > rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).

oáră, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Sens atestat în Trans., Banat, Maram. și nordul Mold. – Lat. hora < rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).

HIDRO-1 „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, acvatic”. ◊ gr. hydor, hydatos „apă” > fr. hydro-, germ. id., engl. id. > rom. hidro-.~arheologie (v. arheo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă; ~bie (v. -bie), s. f., însușire a organismelor de a trăi și evolua într-un mediu acvatic; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază procesele biologice animale și vegetale din mediul acvatic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care cresc și se dezvoltă în mediu acvatic; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar acvatic; ~carpie (v. -carpie), s. f., proces de maturizare a fructelor sub apă; ~carpotrop (v. carpo-1, v. -trop), adj., care prezintă mișcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; ~carpotropic (v. carpo-1, v. -tropic), adj., hidrocarpotrop*; ~caul (v. -caul), s. n., ax subțire chitinos, prezent la graptoliții axonofori, care unește rabdozomii într-o colonie complexă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de hidrocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; ~cel (v. -cel2), s. n., acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului; ~cenoză (v. -cenoză2), s. f., evacuare apoasă a fecalelor; ~centru (v. -centru), s. n., regiune geografică bogată în ape și în energie hidraulică; ~chineziterapie (hidrokineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu ajutorul mișcărilor și exercițiilor în apă; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; ~clinie (v. -clinie), s. f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; ~coleretic (v. col/o-3, v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară, mai ales pe seama apei; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă; ~corie (v. -corie2), s. f., mod de răspîndire a plantelor hidrocore; ~corm (v. -corm), s. n., tulpină subacvatică sau plutitoare; ~cratic (v. -cratic), adj., relativ la mișcările suprafeței mărilor și oceanelor, provocate de schimbările volumului de apă; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; ~cultură (v. -cultură), s. f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluții nutritive, renunțîndu-se la pămînt; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la legile mișcării lichidelor; ~encefalocel (v. encefalo-, v. -cel2), s. n., hidrocefalie asociată cu hipersecreție ventriculară; ~enterocel (v. entero-, v. -cel2), s. n., enterocel complicat cu hidrocel; ~enteromfal (v. enter/o-, v. -omfal), s. n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozități în sacul herniar; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de apă; ~fan (v. -fan), s. n., substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal; ~filă (v. -fil2), s. f., frunză a hidrofitelor; ~file (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are afinități pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. 2. s. f. pl., Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; ~filie (v. -filie1), s. f., 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a țesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la viața acvatică; ~fitologie (v. fito-, v. -logie1), s. f., studiul plantelor de apă; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre substanțe) Care nu intră niciodată în combinație cu apa. 2. adj., (Despre plante) Care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 3. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de hidrofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din microfoane acționate electromagnetic; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre țesuturi) Care înmagazinează sau care conduce apa. 2. s. n., Instalație mecanică pentru împingerea apei din conducte la o anumită înălțime; ~fug (v. -fug), adj., (despre un material) care nu permite pătrunderea umidității sau a apei; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; ~gen (v. -gen1), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid și inflamabil, obținut prin electroliza apei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; ~genoliză (v. geno-1, v. -liză), s. f., reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane; ~grad (v. -grad), s. n., unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Specialist în hidrografie. 2. s. n., Grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă,[1] egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; ~hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s. f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; ~hematoree (v. hemato-, v. -ree), s. f., pierdere seroasă sau serohematică; ~hernie (v. -hernie), s. f., infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat; ~izobată (v. izo-, v. -bat1), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața unui teren în dreptul cărora adîncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adîncimi convenționale; ~izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s. f., curbă reprezentînd grafic suprafața de depresiune creată într-un strat acvifer sub acțiunea și în timpul drenării acestuia; ~izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s. f., linie care unește punctele de pe un teritoriu avînd aceeași înălțime a nivelului apei freatice; ~izopieză (v. izo-, v. -pieză), s. f., linie care unește punctele cu același nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere respective; ~lacolit (v. laco-, v. -lit1), s. n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral; ~lit (v. -lit1), s. n., hidrură de calciu; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hidrologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a se arunca în apă; ~megaterm (v. mega-, v. -term), adj., (despre plante) care reclamă multă apă și căldură; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel2), s. n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluțiilor apoase; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază circulația apei în atmosferă; ~metrie1 (v. -metrie1), s. f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; ~metrie2 (v. -metrie2), s. f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; ~metru1 (v. -metru1), s. n., 1. Aparat pentru măsurarea densității și a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; ~metru2 (v. -metru2), s. n., colecție de serozități în uter; ~microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s. f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; ~mielie (v. -mielie), s. f., afecțiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s. n., mielocistocel*; ~morf (v. -mort), adj., (despre teren) ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică; ~morfie (v. -morfie), s. f., hidromorfoză*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., ramură a hidrologiei care studiază formele și geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; ~morfometrie (v. morfo-, v. -metrie1), s. f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile și forma albiilor apelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidatomorfie, hidromorfe; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului; ~pat (v. -pat), adj., care tratează bolile prin hidroterapie; ~patie (v. -patie), s. f., hidroterapie*; ~pexie (v. -pexie), s. f., 1. Fixare a apei în țesuturile organismului. 2. Însușire pe care o prezintă unele corpuri sau substanțe de a fixa apa; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f., totalitatea vegetalelor planctonice din ape; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., constituent lichid al protoplasmei; ~plast (v. -plast), s. n., formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a apei din plasma sanguină în spațiile interstițiale ale organismului; ~rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s. f., puncție chirurgicală și eliminare a unei cantități de lichid în caz de hidropizie a canalului rahidian; ~ree1 (v. -ree), s. f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; ~sarcocel (v. sarco-, v. -cel2), s. n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș de apă al globului terestru; ~spor (v. -spor), s. m., spor diseminat prin intermediul apei; ~static (v. -static), adj., referitor la echilibrul fluidelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers; ~tecă (v. -tecă), s. f., fiecare dintre căsuțele chitinoase în care sînt adăpostiți polipii hidrozoarelor; ~tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la studiul folosirii energiei hidraulice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, dușuri etc.; sin. hidropatie; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a apelor termale; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de realizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă; ~tomie (v. -tomie), s. f., procedeu de disecție, constînd în injectarea arterelor cu apă sub presiune; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate; ~trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obținerii de produse fibroase; ~tropic (v. -tropic), s. f., fenomen prin care se mărește solubilitatea în apă a combinațiilor greu solubile, organice sau anorganice; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate dulcicole și marine, coloniale sau solitare, cuprinzînd hidrele și meduzele; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., totalitate a hidrotecilor care constituie o colonie fixată de hidrozoare.

  1. Restul explicației – (după virgulă) – pare să nu-și aibă locul aici. Probabil este copiată din greșeală din definiția pentru hidrograd. gall

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

H s. m. invar. 1. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă, consoană constrictivă (sau fricativă) laringală. 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul si. 3. Simbolul chimic pentru hidrogen. 4. (METR.) Simbol pentru henry.

h 1. (FIZ.) Simbol pentru constanta lui Planck (h = 6,626076 • 10-36 J•s). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul hecto- 3. Simbol pentru oră. 4. (GEOGR.) Simbol pentru înălțime, diferență de nivel sau altitudine deasupra nivelului mării.

HIDROGÉN (< fr. {i}; {s} hidro- + gr. gennao- „a produce”) s. n. Element chimic (H; nr. at. 1, m. at. 1,008, p. t. -259°C, p. f. -252,8°C). Gaz incolor, inodor, insipid, inflamabil, de 14,4 ori mai ușor decât aerul. Este foarte răspândit, reprezentând peste 70% din materia Universului. H. se găsește în natură atât în stare liberă (în păturile superioare ale atmosferei, în unele gaze naturale), cât și sub formă de combinații (apa, substanțele organice etc.). Se combină cu multe elemente, formând hidruri. În combinații funcționează monovalent. Se obține prin electroliza apei, prin descompunerea termică a metanului etc. Este întrebuințat în industrie, în numeroase sinteze (amoniac, carburanți etc.), precum și, recent, ca sursă alternativă de energie (automobile alimentate cu h.). A fost descoperit de H. Cavendish, în 1766. ◊ H. fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul. Gaz incolor, foarte toxic, este un puternic agent reducător. Sin. fosfină.H. greu = deuteriu. ◊ H. sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul. Gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic, întrebuințat ca reactiv în chimia analitică. Sin. acid sulfhidric.Bombă cu h. v. bombă.

ULTIMA FORSAN (lat.) e poate ultima (oră) – Inscripție pe cadranul unor orologii. Clipa prezentă este, poate, ultima pe care o trăiești.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

H s. invar. (tox.) 1. hașiș. 2. heroină.

hidrogen sulfurat expr. (glum.) gaze intestinale, vânt, pârț.

oră sexuală expr. 1. (deț.) chemare la ordin. 2. stare de lene.

Intrare: h
  • pronunție: haș, hî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • h
  • h-ul
  • h-u‑
plural
  • h-uri
  • h-urile
genitiv-dativ singular
  • h
  • h-ului
plural
  • h-uri
  • h-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: henry
substantiv masculin (M79-i)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • henry
  • henry-ul
  • henry-u‑
plural
  • henry
  • henry-i
genitiv-dativ singular
  • henry
  • henry-ului
plural
  • henry
  • henry-lor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M74)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • henri
  • henriul
  • henriu‑
plural
  • henri
  • henrii
genitiv-dativ singular
  • henri
  • henriului
plural
  • henri
  • henrilor
vocativ singular
plural
H simbol
  • pronunție: haș, hî
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • H
Intrare: hidrogen
  • silabație: hi-dro-gen info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hidrogen
  • hidrogenul
  • hidrogenu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hidrogen
  • hidrogenului
plural
vocativ singular
plural
H simbol
  • pronunție: haș, hî
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • H
Intrare: oră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • o
  • ora
plural
  • ore
  • orele
genitiv-dativ singular
  • ore
  • orei
plural
  • ore
  • orelor
vocativ singular
plural
  • pronunție: haș, hî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • h
  • h-ul
  • h-u‑
plural
  • h-uri
  • h-urile
genitiv-dativ singular
  • h
  • h-ului
plural
  • h-uri
  • h-urilor
vocativ singular
plural
oară1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oa
  • oara
plural
  • oare
  • oarele
genitiv-dativ singular
  • oare
  • oarei
plural
  • oare
  • oarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

h, h-urisubstantiv masculin invariabil, substantiv neutru

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A zecea literă a alfabetului limbii române. DEX '09 DE
    • diferențiere A noua literă a alfabetului. DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
    • 1.1. Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. DEX '09 DLRLC
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă; este o consoană, fricativă surdă, care, la începutul cuvintelor, înainte de vocale (afară de «i») e fricativă laringală, la sfârșitul cuvintelor, precum și înainte sau după consoane, e fricativă velară, iar înainte de (uneori și după) «i» e fricativă palatală; în grupurile che, chi, ghe, ghi nu se pronunță, fiind numai semn grafic. DEX '09 DLRLC DE
    • format_quote În «ham», «horă», «h» este fricativă laringală; în «ah», «mâhnit», h» este fricativă velară; în «arhivă», «h» e fricativă palatală; în «ghindă», «chel», «h» nu se pronunță. DLRLC
  • 3. substantiv masculin invariabil muzică (Sub forma H) Notație literală pentru sunetul si. DE
  • 4. substantiv masculin invariabil (Sub forma H) Simbolul chimic pentru hidrogen. DE
  • 5. substantiv masculin invariabil metrologie (Sub forma H) Simbol pentru henry. DE
  • 6. fizică (Sub forma h) Simbol pentru constanta lui Planck (h = 6,626076 • 10-36 J•s). DE
  • 7. metrologie (Sub forma h) Simbol pentru prefixul hecto-. DE
  • 8. (Sub forma h) Simbol pentru oră. DE
  • 9. geografie (Sub forma h) Simbol pentru înălțime, diferență de nivel sau altitudine deasupra nivelului mării. DE

henry, henrysubstantiv masculin

  • 1. fizică Unitate de măsură a inductivității. DEX '09
  • diferențiere Unitate de măsură a inductanței, egală cu inductanța unui circuit electric format dintr-o singură spiră, prin care un curent de un amper stabilește un flux magnetic propriu de un weber. MDN '00
  • comentariu simbol H DOOM 2
etimologie:

hidrogensubstantiv neutru

  • 1. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă; este cel mai ușor dintre toate gazele și se întrebuințează în industria chimică, la sudarea și tăierea metalelor, în energetica nucleară și în aerostație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • 1.1. Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic. DEX '09 DEX '98
      sinonime: fosfină
    • 1.2. Hidrogen greu = deuteriu. DEX '09 DN
      sinonime: deuteriu
    • 1.3. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. DEX '09 DN
    • 1.4. Bombă cu hidrogen = bombă care explodează în urma unei reacții termonucleare produse într-un mediu de hidrogen; bombă termonucleară. NODEX
  • comentariu simbol H DOOM 2
etimologie:

o, oresubstantiv feminin

  • 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: ceas
    • format_quote Feriră în această luptă crîncenă două mii de oameni... lupta țiind zece ore. ISPIRESCU, M. V. 42. DLRLC
    • format_quote Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. EMINESCU, O. I 231. DLRLC
    • 1.1. Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La ce oră trebuie să vin duminică la studio? BARANGA, I. 168. DLRLC
      • format_quote Venea să-și facă observațiile astronomice pentru calculul orei. BART, E. 132. DLRLC
      • 1.1.1. Moment al zilei calculat de la miezul nopții (sau de la amiază). NODEX
        • format_quote Ora 10. NODEX
    • 1.2. prin extensiune Fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Satul se află la 3 ore de București. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.4. Durată de timp nedeterminată. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Trecut-au ani de lacrimi și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am perdut! ALECSANDRI, P. I 120. DLRLC
      • format_quote Este ora nălucirii... un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, M. 14. DLRLC
    • 1.5. Oră academică = 45 de minute. NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu orele = timp îndelungat. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Parcurge 20 de kilometri pe oră. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Lucru cu ora. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. DEX '09 NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială Oră de oră = mereu, întruna. DEX '09 NODEX
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De ultimă oră = foarte nou. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ne aflăm în plină epocă de anchete și discuțiuni în legătură cu manifestările literare de ultima oră. BACOVIA, O. 240. DLRLC
    • chat_bubble La ora actuală = în momentul de față, în prezent. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Oră de audiențe. DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. Ore de primire = timp din ziua de lucru a unei persoane oficiale rezervat primirii solicitanților. NODEX
  • 3. Expunere sistematică și organizată după un program a unei materii de studiu într-o instituție de învățământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • format_quote Oră de literatură. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • format_quote Școlarii nu mai aveau curajul să stea cu el în clasă și cei mai mulți, în orele lui, fugeau. SAHIA, N. 58. DLRLC
    • chat_bubble A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. DEX '09 DEX '98
  • comentariu abreviere h DOOM 2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic