16 definiții pentru grohot grohotă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GRÓHOT, grohote, s. n. (Reg.) Grohotiș. – Probabil formație onomatopeică.

GRÓHOT, grohote, s. n. (Reg.) Grohotiș. – Probabil formație onomatopeică.

grohot2 sn [At: H XVIII, 15 / V: (reg) ~tă sf / Pl: ~uri / E: rs грохот „zgomot produs de năruirea pietrelor”] (Reg) 1-4 Grohotiș (1-4). 5 (Mpl) Ruine astupate de pământ.

grohot1 sn [At: LB / Pl: ~uri / E: grohăit] (Îrg) Grohăit.

GRÓHOT ~e n. Grămadă de bucăți de rocă, formată la poalele munților și pantelor în urma sfărâmării stâncilor. /Din a grohoti

gróhot n., pl. e (vsl. grohotŭ, zgomot, adică „de năruire”; rus. sîrb. grohot, hohot. V. trohot). Vest. Dărămătură, surpătură (de deal, de munte), grohotiș: un bîrlog astupat de grohot (NPl. Ceaur, 48).

grohotă[1] sf vz grohot2

  1. În original, accentuat probabil incorect: groho. — cata

grohotă f. Tr. Mold. morman de pietre. [V. grohoti].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gróhot (reg.) s. n., pl. gróhote


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GRÓHOT s. v. grohăit, grohăitură, guițare, guițat, guițătură.

GRÓHOT s. grohotiș. (Loc acoperit cu ~.)

GROHOT s. grohotiș. (Loc acoperit cu ~.)

grohot s. v. GROHĂIT. GROHĂITURĂ. GUIȚAT. GUIȚĂTURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gróhot, grohote, s.n. – Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor: „Un om a văzut într-o noapte flăcări jucând în preluca aceea, din grohotu’ (surpăturile) de sub coasta dealului...” (Bilțiu-Dăncuș). ♦ (top.) Grohot, deal în Băiuț și Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008); Grohotu, munte în Borșa. – Din vsl. grohotǔ „zgomot”, cf. rus. grohot (Scriban); probabil formă onomatopeică (DEX); din rus. grohot „zgomot produs de năruirea pietrelor” (MDA).

gróhot, -e, s.n. – Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor. (top.) Grohotu, munte în Borșa. – Din rus. grohot (MDA).

Intrare: grohot
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grohot
  • grohotul
  • grohotu‑
plural
  • grohote
  • grohotele
genitiv-dativ singular
  • grohot
  • grohotului
plural
  • grohote
  • grohotelor
vocativ singular
plural
grohotă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

grohot grohotă

etimologie: