grohot, grohote, s.n. – Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor: „Un om a văzut într-o noapte flăcări jucând în preluca aceea, din grohotu’ (surpăturile) de sub coasta dealului...” (Bilțiu-Dăncuș). ♦ (top.) Grohot, deal în Băiuț și Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008); Grohotu, munte în Borșa. – Din vsl. grohotǔ „zgomot”, cf. rus. grohot (Scriban); probabil formă onomatopeică (DEX); din rus. grohot „zgomot produs de năruirea pietrelor” (MDA).