GROHOTIȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de fragmente de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și rostogolite de pe munți sau aduse de ghețari; p. ext. rocă sedimentară formată din acest material. ♦ Loc, teren acoperit cu acest material. – Grohot + suf. -iș.

grohotiș sn [At: H IV 245 / V: greut~ / Pl: ~uri / E: grohot² + -iș] (Reg) 1 Grămadă de pietre. 2 (Spc) Îngrămădire de bucăți colțuroase de rocă, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și prăvălite din munți sau aduse de ghețari. 3 (Pex) Rocă sedimentară formată din grohotiș (2). 4 (Pex) Loc acoperit cu grohotiș (2). 5 Amestec de piatră măruntă cu nisip.

GROHOTIȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de bucăți de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și prăvălite din munți sau aduse de ghețari; p. ext. rocă sedimentară formată din acest material. ♦ Loc, teren acoperit cu acest material. – Grohot + suf. -iș.

GROHOTIȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de bucăți colțuroase de rocă, de mărimea prundișului, rezultate din sfărîmarea stîncilor sub acțiunea agenților fizici și prăvălite din munte sau aduse de ghețari; p. ext. rocă sedimentară formată din acest material sau loc acoperit cu acest material. Acolo, lîngă revărsarea brazilor și treptele puhoaielor, se împrăștiaseră grohotișuri. SADOVEANU, F. J. 364. Din jos de Călinești, o lungă dîră de grohotiș, năruit din coastele Pietrosului, împinge Bistrița, strîmtînd-o, înghesuind-o în malul din stîngă. VLAHUȚĂ, O. A. 415.

grohotiș n. sfărămături de stânci.

grohotíș^[1] n., pl. urĭ (d. grohot; sîrb. gruh, petriș. Bern. 1, 357). Est ș. a. Sfărămătură de stîncă, mare cantitate de petriș provenit din îngheț și dezgheț (fr. moraine), cum se vede la munte. (După ce ghețariĭ îl duc la vale în rîŭ, se preface în prund, în petricele netezite). Sfărămătură de paĭe, rămurele, păstărĭ, frunze ș. a. – În Cov. strohotiș (după stroh). V. horj. corectat(ă)

greutiș^[1] sn vz grohotiș corectat(ă)

grohotiș s. n., pl. grohotișuri

grohotiș s. n., pl. grohotișuri

grohotiș s. n., pl. grohotișuri

grohotiș, pl. grohotișuri

grohotiș, -șuri.

grohotiș, aglomerare de blocuri angulare de roci cu dimensiuni centimetrice și metrice, rezultate în urma dezagregării acestora sub influența factorilor exogeni. G. se acumulează la baza pereților înalți, lipsiți de vegetație, sub forma conurilor sau pânzelor de g. și dau, prin cimentare, breciile sedimentare.

GROHOTIȘ s. grohot. (Loc acoperit cu grohotiș.)

GROHOTIȘ s. grohot. (Loc acoperit cu ~.)