gradare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 107 / Pl: ~dări / E: grada] 1 Împărțire în grade (12). 2 Împărțire în raport cu o scară, un punct de reper, un eșalon etc. 3-4 Mărire sau micșorare încetul cu încetul. 5 Conferire a unui grad (28) într-o ierahie militară. 6 Măsurare cu un aparat a unei substanțe lichide pentru a-i constata tăria, puritatea etc.

GRADARE, gradări, s. f. Acțiunea de a grada; marcarea diviziunilor pe o scară de măsură a unui instrument. Gradarea termometrului.

GRADARE s.f. Acțiunea de a grada și rezultatul ei; împărțire în grade, gradație. [< grada].

grada vt [At: COD. PEN. R. S. R. 15 / Pzi: ~dez / E: grad] 1 A împărți în grade (12) Si: a gradua (1). 2 A împărți în raport cu o scară, un punct de reper, eșalon etc. 3 (Îe) A ~ o pedeapsă A fixa o pedeapsă în raport cu gravitatea faptei. 4-5 A mări sau a micșora ceva încetul cu încetul Si: a gradua (2-3). 6 A conferi cuiva un grad (28) într-o ierarhie (mai ales în cea militară). 7 A măsura cu un aparat o substanță lichidă pentru a-i constata tăria, puritatea etc.

GRADA, gradez, vb. I. Tranz. 1. A marca diviziunile pe o scară de măsură, a împărți în grade. A grada un termometru. 2. A dispune în raport cu o scară fixă; a nuanța. A grada culorile. ◊ Expr. A grada o pedeapsă = a mări sau a micșora o pedeapsă în raport cu gravitatea culpei încadrată în prevederile legii.

GRADA vb. I tr. 1. A marca gradele, a împărți în grade. ♦ (Mil.) A acorda (cuiva) un grad. 2. A mări sau a micșora treptat; a nuanța. [Cf. fr. graduer, germ. gradieren].

GRADA vb. tr. 1. a marca gradele, a împărți în grade. 2. (mil.) a acorda (cuiva) un grad; a gradua. 3. a mări sau a micșora treptat; a nuanța. (< fr. graduer)

A GRADA ~ez tranz. 1) (instrumente sau scări de măsură) A diviza în grade. 2) A dispune în gradație. * ~ o pedeapsă a fixa o pedeapsă în dependență de gravitatea culpei. 3) (ofițeri) A conferi un grad. /Din grad

gradà v. 1. a împărți în grade: a grada un barometru; 2. a augmenta gradat: a grada exercițiile; 3. a conferi grade universitare.

*gradéz v. tr. (d. grad; fr. graduer, it. gradare, a te sui pe grade, și graduare, a împărți în grade [d. mlat. graduare, deși după cl. gradatio s’ar fi așteptat *gradare]. V. de-gradez). Împart în grade: a grada un barometru. Așez după greutate: a grada exercițiile. Disting printr’un grad: a grada un soldat.

gradare s. f., g.-d. art. gradării; pl. gradări

gradare s. f., g.-d. art. gradării; pl. gradări

gradare s. f., g.-d. art. gradării; pl. gradări

grada (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. gradez, 3 gradează; conj. prez. 1 sg. să gradez, 3 să gradeze

grada (a ~) vb., ind. prez. 3 gradează

grada vb., ind. prez. 1 sg. gradez, 3 sg. și pl. gradează

GRADÁRE (< grada) s. f. 1. Acțiunea de a grada și rezultatul ei. 2. (Dr.) gradarea pedepselor = stabilire legală a ordinii pedepselor din punctul de vedere al gravității (ex. muncă silnică pe viață, muncă silnică pe timp limitat, temniță grea, închisoare corecțională etc.).

GRADARE s. v. dozare.

GRADARE s. dozaj, dozare, nuanțare. (~ efectelor.)

GRADA vb. v. doza.

GRADA vb. a doza, a nuanța. (A-și ~ efectele.)