GOSPODAR, gospodari, s. m., adj. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării sau a unor activități publice. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., sb. gospodar.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării sau, p. ext., ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.

boscodar^[1] sm vz gospodar

gospodar [At: NECULCE, ap. LET. II, 299 / V: ho~, (nob) bo~ / Pl: ~i / E: vsl господаръ] 1 sm (Înv) Domn. 2 sm (Înv) Prinț. 3 sm Persoană care posedă o gospodărie Si: (reg) gospodăraș. 4 sm Țăran cu stare. 5 sm (Înv) Mic proprietar. 6 sm (Îvr) Soțul în raport cu soția. 7-8 sm, a (Om) care dovedește pricepere în conducerea unei gospodării (personale sau de stat), instituții, organizații etc. 9 sm (Reg; lpl) Nuntași.

gospodări [At: I. IONESCU, C. IV / Pzi: ~resc / E: gospodar] 1 vi A conduce treburile casei. 2 vi A face menajul casei. 3 vt A administra un bun, o instituție, un stat etc. ca un bun gospodar (3). 4-5 vtr A-și întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze casa, gospodăria proprie. 6-7 vtr (Pex) A (se) căsători.

hospodar sm vz gospodar

GOSPODAR I. sm. 1 ‡ Domnitor: amîndoi ~ii stau subt ascultarea Sultanului (VLAH.) ¶ 2 Mold. Bucov. Om cu stare, care are casă, pămînt, vite și toate cele trebuitoare: au aerul unor bătrîni ~i cari își păstrează portul, firea și datinele strămoșești (VLAH.) ¶ 3 Stăpînul casei. II. adj. Care-și administrează bine gospodăria: lucruri ce trebuesc omului ~ (CRG.) [rus.].

GOSPODĂRI (-ăresc) I. vb. tr. 1 A face pe cineva să-și aibă gospodăria lui (însurîndu-l, măritînd-o): pentru el ridicate casa asta, să-l gospodărească (VLAH.) ¶ 2 A îngriji de gospodărie: stăpînă-sa s’au dus și au lăsat pe Țigan acasă să gospodărească (SB.). II. vb. intr. 1 A conduce gospodăria casei ¶ 2 A-și întocmi o gospodărie (însurîndu-se): adecă ar fi rău... să te gospodărești și tu ca toți oamenii? (S.-ALD.) [gospodar].

GOSPODAR, gospodari, s. m., adj. m. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. m. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării (personale, de stat etc.), a unei instituții, organizații etc. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., scr. gospodar.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării, ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.

GOSPODAR, gospodari, s. m. 1. Om (mai ales de la țară) care are o gospodărie; p. ext. țăran. Își făcu loc spre casă un gospodar îmbrăcat într-un mintean nou. CAMILAR, TEM. 125. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăligă. SADOVEANU, B. 111. Humuleștii... nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat vechi... cu gospodari tot unul și unul. CREANGĂ, A. 1. 2. Om care administrează cu pricepere și chibzuială propria sa gospodărie, o întreprindere străină sau treburile publice. Poporul muncitor alege pe noii gospodari ai orașelor, satelor și raioanelor, deputații sfaturilor populare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 1850. ◊ (Adjectival; cu pronunțare regională) Plug, grapă, teleagă, sanie, car... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. 3. (La țară) Bărbat, soț. Ne-am întîlnit cu gospodarul dumitale. SADOVEANU, P. S. 38.

GOSPODĂRI, gospodăresc, vb. IV. 1. Intranz. A conduce treburile casei, a îngriji de gospodărie. Acum avea bietul om de toate; dară ce să facă, că nu putea gospodări! Deci și-au propus să meargă-n lume să învețe minte. SBIERA, P. 234. ♦ A face treburile necesare într-o gospodărie. Penelopa rămase sus ca să gospodărească prin casă. BART, E. 84. 2. Tranz. A conduce, a administra o instituție (publică). Minunata noastră clasă muncitoare, condusă de partid, a dovedit că poate gospodări întreprinderile fără burghezie, împotriva burgheziei și mai bine decît burghezia. REZ. HOT. I 293. 3. Refl. A întemeia o gospodărie (căsătorindu-se); a se așeza, a se căpătui. Daniil le vorbea despre viața lui singuratecă, despre moșioara ce avea, despre hotărîrea lui de a se așeza și a se gospodări de-al binelea. SADOVEANU, M. 116. Să ne gospodărim, că avem de toate cîte ne-ar trebui la starea aceasta! SBIERA, P. 267.

GOSPODAR¹ ~i adj. Care conduce cu pricepere o gospodărie (personală sau publică). /<bulg., sb. gospodar

GOSPODAR² ~i m. 1) Persoană (de la țară) care administrează o gospodărie (privată sau publică). * ~ul casei a) capul familiei; b) gazda considerată în raport cu oaspeții. 2) ist. Conducător absolut al țării; domn; domnitor. /<bulg., sb. gospodar

A SE GOSPODĂRI mă ~esc intranz. A deveni gospodar (prin căsătorie); a-și întemeia o gospodărie. /Din gospodar

A GOSPODĂRI ~esc 1. intranz. A fi gospodar; a îngriji de o gospodărie. 2. tranz. 1) (gospodării, instituții, organizații) A administra (cu chibzuință). 2) A face să se gospodărească. /Din gospodar

gospodar m. 1. od., Domnitor: Domnul român purta și numele slavone de gospodar și voievod; 2. azi, Mold. stăpân de casă: să cinstim în sănătatea gospodarilor noștri! CR. [Slav. GOSPODARĬ].

gospodărì v. Mold. a conduce o casă.

hospodar m. titlu ce purtau odinioară Domnii români supuși Porții. V. gospodar.

gospodár m. (rus. vsl. gospodarĭ, domn. V. gazdă). Titlu dat de Slavĭ domnilor (principilor) româneștĭ de odinioară. Azĭ om căsătorit și cu căsnicie frumoasă. Adj. m. Casnic, muncitor și ĭubitor de bogăție și ordine în casă. (În Munt. și f. gospodară = gospodină). – Și hospodar (Cov.).

2) gospodărésc v. intr. (d. gospodar). Trăĭesc ca un gospodar, ca un om casnic. V. tr. Lucrez lucrurĭ de gospodărie. Fac gospodar, om cu casa luĭ: tata șĭ-a gospodărit băĭețiĭ.

hospodár, V. gospodar.

gospodar adj. m., s. m., pl. gospodari

gospodăresc adj. m., f. gospodărească; pl. m. și f. gospodărești

gospodări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, 3 sg. gospodărește, imperf. 1 gospodăream; conj. prez. 1 sg. să gospodăresc, 3 să gospodărească

gospodar adj. m., s. m., pl. gospodari

gospodări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, imperf. 3 sg. gospodărea; conj. prez. 3 să gospodărească

gospodar s. m., adj. m., pl. gospodari

gospodări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodăresc, imperf. 3 sg. gospodărea; conj. prez. 3 sg. și pl. gospodărească

gospodar (gospodari), s. m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei și Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stăpîn. – 3. Stăpînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care știe să se chivernisească, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodarĭ „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fără circulație reală; gospodăreasă (var. gospodăriță), s. f. (stăpîna casei); gospodină, s. f. (femei care se ocupă de treburile casei, casnică), cf. sl. gospodynja; gospodăresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodărește, adv. (serios, cum se cuvine); gospodăros, adj. (priceput); gospodări, vb. (a conduce o casă, a administra; a căsători, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodărie, s. f. (menaj, activitate casnică; bunurile, averea unei case; pereche căsătorită, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar.

GOSPODAR s. (înv.) căsar, căsaș. (În curte ne-a întâmpinat ~ul.)

GOSPODAR s. v. bărbat, cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, soț, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

GOSPODĂRI vb. v. administra.

GOSPODAR s. (înv.) căsar, căsaș. (În curte ne-a întîmpinat ~.)

gospodar s. v. BĂRBAT. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. SOȚ. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

GOSPODĂRI vb. a administra, a cîrmui, a conduce, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (A ~ treburile publice.)