ghiontire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: ghionti] 1 Îmbrâncire. 2 Lovire. 3 Îmboldire.

GHIONTIRE, ghiontiri, s. f. Acțiunea de a ghionti și rezultatul ei. Anii de crîncenă sărăcie și lipsurile și foamea și frigul și ghiontirile, îndîrjirile, învățătura buchilor. C. PETRESCU, A. R. 188.

ghioldi v vz ghionti

ghionti [At: NEGRUZZI, S. I, 84 / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: ghiont] 1-2 vtr A(-și) da ghionturi. 3 vr A se lovi de cineva. 4 vt A îmboldi.

GHIONTI, ghiontesc, vb. IV. Tranz. A da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti. Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. ◊ Refl. reciproc. Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. – Variantă: ghiontui, ghiontuiesc (ISPIRESCU, U. 58), vb. IV.

GHIONTUI vb. IV v. ghionti.

A SE GHIONTI mă ~esc intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont

A GHIONTI ~esc tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont

ghiontuì v. a da ghionturi.

ghĭoldésc, V. ghĭontesc și înghĭoldesc.

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

ghiontire s. f., g.-d. art. ghiontirii; pl. ghiontiți

ghiontire s. f., g.-d. art. ghiontirii; pl. ghiontiri

ghiontire s. f. (sil. ghion-), g.-d. art. ghiontirii; pl. ghiontiri

ghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, 3 sg. ghiontește, imperf. 1 ghionteam; conj. prez. 1 sg. să ghiontesc, 3 să ghiontească

ghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, imperf. 3 sg. ghiontea; conj. prez. 3 să ghiontească

ghionti vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, imperf. 3 sg. ghiontea; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiontească

GHIONTIRE s. v. îmbrâncire.

GHIONTIRE s. îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

GHIONTI vb. v. îmbrânci.

GHIONTI vb. a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) imbrînci, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~!)