2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.

GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.

ghionti [At: NEGRUZZI, S. I, 84 / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: ghiont] 1-2 vtr A(-și) da ghionturi. 3 vr A se lovi de cineva. 4 vt A îmboldi.

GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. A da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti. Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. ◊ Refl. reciproc. Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. – Variantă: ghiontui, ghiontuiesc (ISPIRESCU, U. 58), vb. IV.

A GHIONTÍ ~ésc tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont

A SE GHIONTÍ mă ~ésc intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.

ghiont smn [At: NECULCE, ap. LET. II, 209/14 / V: gi~ / Pl: ~nți, ~uri sn / E: nct] 1 Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția la ceva etc.) Si: (pop) brânci, ghiold. 2 Pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva. 3 (Reg; gmț; lpl) Sarmale.

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cu pumnul sau cu cotul. Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentru-un ghiont și-o-mbrîncitură Cheful să ți-l strici? COȘBUC, P. II 37. ♦ Lovitură ușoară prin care se face semn cuiva. Cînd ți-oi da semn cu ghiontul noaptea, tu atuncea să-l împingi repede în apă. SBIERA, P. 19. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia, și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. – Pl. și: (s. n.) ghionturi (REBREANU, R. I 100).

GHIÓNT ~ți m. Lovitură slabă dată cu cotul sau cu pumnul (pentru a-i atrage atenția cuiva). [Pl. și ghionturi] /Orig. nec.

ghiont n. lovitură violentă cu pumnul, îmbrâncire. [V. ghiold].

ghĭoldésc, V. ghĭontesc și înghĭoldesc.

ghĭont n., pl. urĭ (cp. cu ghĭold și glonț). Bucată de lemn ca de vre-o 15 c.m. ascuțită și întrebuințată la lovit îndesat (ca cu boxu). Lovitură violentă aplicată cu pumnu strîns ca cum aĭ avea un ghĭont în mînă (pl. și m. ghionțĭ, ca pumnĭ). A da un ghĭont, 1) a lovi cu pumnu, 2) a face semn cuĭva pe furiș ghĭontindu-l, a-ĭ da un bold, un ghĭold.

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 să ghionteáscă

ghiontí vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghionteáscă

arată toate definițiile

Intrare: ghionti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghionti
  • ghiontire
  • ghiontit
  • ghiontitu‑
  • ghiontind
  • ghiontindu‑
singular plural
  • ghiontește
  • ghiontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghiontesc
(să)
  • ghiontesc
  • ghionteam
  • ghiontii
  • ghiontisem
a II-a (tu)
  • ghiontești
(să)
  • ghiontești
  • ghionteai
  • ghiontiși
  • ghiontiseși
a III-a (el, ea)
  • ghiontește
(să)
  • ghiontească
  • ghiontea
  • ghionti
  • ghiontise
plural I (noi)
  • ghiontim
(să)
  • ghiontim
  • ghionteam
  • ghiontirăm
  • ghiontiserăm
  • ghiontisem
a II-a (voi)
  • ghiontiți
(să)
  • ghiontiți
  • ghionteați
  • ghiontirăți
  • ghiontiserăți
  • ghiontiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghiontesc
(să)
  • ghiontească
  • ghionteau
  • ghionti
  • ghiontiseră
ghioldi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghiontui
  • ghiontuire
  • ghiontuit
  • ghiontuitu‑
  • ghiontuind
  • ghiontuindu‑
singular plural
  • ghiontuește
  • ghiontuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghiontuesc
(să)
  • ghiontuesc
  • ghiontueam
  • ghiontuii
  • ghiontuisem
a II-a (tu)
  • ghiontuești
(să)
  • ghiontuești
  • ghiontueai
  • ghiontuiși
  • ghiontuiseși
a III-a (el, ea)
  • ghiontuește
(să)
  • ghiontuească
  • ghiontuea
  • ghiontui
  • ghiontuise
plural I (noi)
  • ghiontuim
(să)
  • ghiontuim
  • ghiontueam
  • ghiontuirăm
  • ghiontuiserăm
  • ghiontuisem
a II-a (voi)
  • ghiontuiți
(să)
  • ghiontuiți
  • ghiontueați
  • ghiontuirăți
  • ghiontuiserăți
  • ghiontuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghiontuesc
(să)
  • ghiontuească
  • ghiontueau
  • ghiontui
  • ghiontuiseră
Intrare: ghiont
ghiont1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiont
  • ghiontul
  • ghiontu‑
plural
  • ghionți
  • ghionții
genitiv-dativ singular
  • ghiont
  • ghiontului
plural
  • ghionți
  • ghionților
vocativ singular
plural
ghiont2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiont
  • ghiontul
  • ghiontu‑
plural
  • ghionturi
  • ghionturile
genitiv-dativ singular
  • ghiont
  • ghiontului
plural
  • ghionturi
  • ghionturilor
vocativ singular
plural
giont
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ghionti ghioldi ghiontui

  • 1. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmboldi îmbrânci înghionti 4 exemple
    exemple
    • Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150.
      surse: DLRLC
    • Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84.
      surse: DLRLC
    • figurat Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153.
      surse: DLRLC
    • Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • ghiont
    surse: DEX '98 DEX '09

ghiont giont

  • 1. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); brânci (1.1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: brânci ghiold îmbrâncitură 3 exemple
    exemple
    • Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentru-un ghiont și-o-mbrîncitură Cheful să ți-l strici? COȘBUC, P. II 37.
      surse: DLRLC
    • Cînd ți-oi da semn cu ghiontul noaptea, tu atuncea să-l împingi repede în apă. SBIERA, P. 19.
      surse: DLRLC
    • Fetele... numa-și dau ghiont una alteia, și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66.
      surse: DLRLC

etimologie: