geometrie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 64/2 Cf 164/1 / P: ge-o~ / V: ghe~ (A și: (înv) gheometrie) / Pl: ~ii / E: fr géométrie, lat geometria] 1 Ramură a matematicii care studiază proprietățile figurilor și ale relațiilor care există între ele. 2 (Îs) ~ plană Geometrie (1) care studiază figuri ale căror elemente se află în același plan. 3 (Îs) ~ în spațiu Geometrie (1) care studiază figuri ale căror elemente nu se află în același plan. 4 Manual de geometrie (1). 5 Structură regulată, simetrică pe care o are o construcție, un obiect, un sistem. corectat(ă)

GEOMETRIE s. f. 1. Ramură principală a matematicii care studiază formele spațiale. 2. (Cu determinări arătînd conținutul) Ramură, subîmpărțire a geometriei (1). Geometrie plană. Geometrie în spațiu. Geometrie analitică. Geometrie diferențială. Geometrie descriptivă v. c. – Pronunțat: geo-.

GEOMETRIE s.f. Ramură a matematicii al cărei obiect îl constituie formele spațiale. ◊ Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. [Gen. -iei. / < fr. géométrie, cf. lat. geometria < gr. ge – pămînt, metron – măsură].

GEOMETRIE s. f. 1. ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale. ♦ ~ descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. 2. structură geometrică a unui sistem tehnic. 3. (arte) aranjament, compoziție. (< fr. géométrie)

GEOMETRIE f. 1) Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul raporturilor și formelor spațiale. 2) Structura regulată a unui corp sau a unui sistem tehnic. /<fr. géométrie, lat. geometria

geometrie f. 1. știință ce are de obiect măsurarea liniilor, suprafețelor și volumelor; 2. tractat de geometrie.

*geometríe f. (vgr. geometría, d. geo- și metru). Știința măsurăriĭ liniilor, suprafețelor și volumelor. Carte care vorbește despre această măsurare.

gheometrie sf vz geometrie

geometrie (desp. ge-o-me-tri-) s. f., art. geometria, g.-d. geometrii, art. geometriei

geometrie (ge-o-me-tri-) s. f., art. geometria, g.-d. geometrii, art. geometriei

geometrie s. f. (sil. ge-o-, -tri-), art. geometria, g.-d. geometrii, art. geometriei

GEOMETRIE PLANĂ s. v. planimetrie.

GEOMETRIE PLANĂ s. planimetrie.

GEO- „pămînt, sol, teren, terestru, teluric”. ◊ gr. ge „pămînt” > fr. géo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. geo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre evoluția globului terestru și dezvoltarea vieții; ~biont (v. -biont), s. n., organism vegetal care trăiește permanent în sol; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Embrion cu germinație subterană. 2. Stolon subteran; ~cancerologie (v. cancero-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază interdependența dintre cancer și condițiile geografice; ~carpie (v. -carpie), s. f., fenomen prezent la unele plante care, după fecundație, își afundă floarea în pămînt, unde se dezvoltă fructele; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează dirijînd fructul în pămînt; ~centric (v. -centric), adj., 1. Care este raportat la centrul pămîntului. 2. Care are globul terestru drept centru; ~clază (v. -clază), s. f., ruptură mare în scoarța terestră; sin. litoclază; ~cratic (v. -cratic), adj., referitor la mișcările tectonice de ridicare și de coborîre a scoarței, manifestate prin regresiunea și transgresiunea apelor marine; ~criologie (v. crio-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază zonele de îngheț ale pămîntului; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante care se înmulțesc prin muguri subterani; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., ramură a geologici care se ocupă cu măsurarea timpului istoric și cu stabilirea succesiunii fenomenelor geologice; ~dezie (v. -dezie), s. f., disciplină care studiază forma și dimensiunile pămîntului și tehnica reprezentării cartografice a suprafeței lui; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la modificările suferite de scoarța terestră sub acțiunea diferiților agenți externi; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologia pămîntului; ~ecotip (v. eco-₁, v. -tip), s. n., ecotip geografic stabilizat; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de forța de gravitație; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu pămînt; ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare patologică de pămînt; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre un organ vegetal) care crește subteran; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care în perioada repausului vegetativ sau în condiții nefavorabile continuă să supraviețuiască numai prin organele subterane; ~fon (v. -fon), s. n., instrument folosit în prospecțiunile geologice pentru recepționarea undelor sonore; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre agenți patogeni) care pătrunde din sol în organele plantei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pămîntului; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea și formarea pămîntului; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., disciplină care are ca obiect de studiu compoziția mineralogică și resturile florei și faunei pămîntului; ~gonie (v. -gonie), s. f., formare a pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în geografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care descrie și studiază scoarța terestră, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc.; ~id (v. -id), s. n., corp geometric reprezentînd forma teoretică a pămîntului, redusă la nivelul oceanelor; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește pe o hartă puncte cu aceeași temperatură din scoarța terestră; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a pămîntului; ~lit (v. -lit₁), s. n., zeolit*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în geologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază modul de formare, structura și istoria dezvoltării pămîntului; ~mal (v. -mal), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu dezvoltare orizontală, ca rezultat al acțiunii forței de gravitație. 2. (Despre plante) Care prezintă organe tîrîtoare; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale; ~metrografie (v. metro-₂, v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul găsirii unei soluții cît mai simple, dar exacte, a unei probleme de construcție geometrică; ~metru (v. -metru₁), s. m. și f., 1. Specialist în geometrie. 2. Topograf; ~morfic (v. -morfic), adj., referitor la forma globului pămîntesc; ~morfie (v. -morfie), s. f., parte a geodeziei care se ocupă cu studiul figurii pămîntului; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces de apariție a formelor de relief ale suprafeței terestre; ~morfogenie (v. morfo-, v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea formelor de relief de pe pămînt; ~morfolog (v. morfo-, v. -log), s. m. și f., specialist în geomorfologie; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., parte a geografiei fizice care studiază forma și evoluția reliefului scoarței terestre; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., influență morfogenetică a forței de gravitație asupra organelor vegetale; ~nastie (v. -nastie), s. f., fenomen biologic de curbare sau de răsucire a organelor vegetale spre pămînt; ~nemie (v. -nemie), s. f., ramură a biogeografiei care studiază condițiile și distribuirea organismelor vegetale și animale pe suprafața terestră; ~nictinastie (v. nicti-, v. -nastie), s. f., mișcare de curbare a plantelor sub influența puterii de gravitație pentru luarea poziției de somn; sin. geonictitropie; ~nictitropie (v. nicti-, v. -tropie), s. f., geonictinastie*; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor fizice după care se produc schimbările scoarței terestre; ~oceanografie (v. oceano-, v. -grafie), s. f., geologie marină; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele climatului și ale mediului înconjurător în apariția bolilor; ~sferă (v. -sferă), s. f., fiecare din învelișurile concentrice care intră în componența globului terestru; ~speologie (v. speo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază morfologia, mineralogia, petrografia și speogeneza regiunilor carstice; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcare de orientare a organelor vegetale în direcția forței de gravitație. 2. Sensibilitate a protoplasmei celulare față de forța de gravitație; ~termic (v. -termic), adj., referitor la căldura internă a pămîntului; ~termie (v. -termie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor termice ale pămîntului, în raport cu adîncimea lui; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru cu care se măsoară temperatura solului; ~tip (v. -tip), s. n., populație cu caractere particulare, rezultate ale selecției, în anumite condiții de mediu; ~trofie (v. -trofie), s. f., creștere unilaterală și inegală a unui organ datorită poziției luate în urma puterii de gravitație; sin. geotrofism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care prezintă mișcări de curbare în direcția razei pămîntului, sub influența gravitației; ~xen (v. xen), adj., (despre animale) care trăiește majoritatea timpului la suprafața solului.

GEOMETRÍE (< fr.; {s} geo- + gr. metron „măsură”) s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază formele corpurilor și rapoartele lor spațiale. Primele cunoștințe de g. (documente egiptene și caldeene) constau în reguli practice pentru măsurarea ariilor și volumelor. În sec. 4-3 î. Hr. a apărut și s-a dezvoltat g. euclidiană, bazată pe sistemul de axiome enunțat de Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă și numai una la acea dreaptă) au dus la crearea g. neeuclidiene (sec. 19, Lobacevski, Bolyai), care pornește de la negarea postulatului amintit. Cercetări asupra compatibilității acestor două g. (Klein, Riemann, Hilbert) au arătat că obiectul g. moderne trebuie să-l constituie studiul grupurilor de transformări ale spațiului (ex. translația, rotația etc.) și al proprietăților invariante ale punctelor și figurilor spațiale față de aceste transformări. ◊ G. analitică = ramură a g. care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calcului algebric. G. descriptivă = ramură a g. care se ocupă cu reprezentarea figurilor spațiale prin desene executate în plan. G. diferențială = capitol al g. care utilizează metodele analizei matematice pentru a studia proprietățile figurilor geometrice. 2. Structura geometrică a unui sistem tehnic (ex. g. avionului).