PLANIMETRIE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

planimetrie sf [At: FM (1847), 193²/23 / Pl: ~ii / E: fr planimétrie, ger Planimetrie] 1 (Asr) Geometrie plană. 2 Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare pentru a reprezenta pe un plan (1) sau pe o hartă proiecția orizontală a obiectelor de pe o porțiune de teren. 3 Operație de determinare și de reprezentare pe un plan (1) a detaliilor de pe o suprafață de teren.

PLANIMETRIE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

PLANIMETRIE s. f. 1. Parte a topografiei care se ocupă cu determinarea și reprezentarea pe un plan orizontal a poziției unor puncte de pe teren. 2. Parte a geometriei care se ocupă cu măsurarea suprafețelor plane.

PLANIMETRIE s.f. 1. Operație de determinare și de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafață de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupă cu astfel de operații. 2. Parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometria plană. [Gen. -iei. / < fr. planimétrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – măsură].

PLANIMETRIE s. f. 1. ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea și reprezentarea pe un plan, pe o hartă a detaliilor de pe o suprafață de teren. 2. parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometrie plană. (< fr. planimétrie)

PLANIMETRIE f. 1) Ramură a geometriei care se ocupă cu metodele privind măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. 2) Ramură a topografiei care se ocupă cu studiul metodelor și tehnicilor de reprezentare pe o hartă sau pe un plan a obiectelor (ape, drumuri etc.) de pe un teren. /<fr. planimétrie

*planimetríe f. (d. lat. planus, plan, și -metrie). Acea parte a geometriiĭ care se ocupă de măsurarea suprafețelor plane.

planimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. planimetria, g.-d. planimetrii, art. planimetriei

planimetrie (-me-tri-) s. f., art. planimetria, g.-d. planimetrii, art. planimetriei

planimetrie s. f. (sil. -tri-), art. planimetria, g.-d. planimetrii, art. planimetriei

PLANIMETRIE s. v. geometrie plană.

PLANIMETRIE s. (GEOM.) geometrie plană.

PLANI- „plan, neted, întins”. ◊ L. planus „neted” > fr. plani-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. plani-. □ ~edru (v. -edru), adj., care are suprafețe plane; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Parte a topografiei care se ocupă cu determinarea și reprezentarea pe un plan a detaliilor de pe o suprafață de teren. 2. Parte a geometriei care studiază suprafețele plane; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat pentru măsurarea suprafețelor plane; ~rostru (v. -rostru), adj., (despre păsări) cu ciocul plat; ~sferă (v. -sferă), s. f., hartă în care sînt reprezentate cele două emisfere ale globului pămîntesc sau ale sferei cerești.