gâra-mâra/gâr-mâr interj.

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

câră s. f., g.-d. art. cârii

câr interj.

gâra-mâra/gâr-mâr s. f.

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

!câră (pop., în expr.) s. f.

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s. f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s. f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s. m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s. n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s. f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s. m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s. f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).

câră (pop.) s. f. (în: a fi în ~ cu cineva, a se ține de câra cuiva)

gara vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 sg. și pl. garează

gara (a ~) vb., ind. prez. 3 garează

gara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 garează; conj. prez. 1 sg. să garez, 3 să gareze

gîra-mîra (d. gîrîĭ și mîrîĭ, cîr și mîr). Fam. Interj. care arată zgomotu certeĭ: ce gîra-mîra se aude?

*garéz v. tr. (fr. garer, a adăposti un vapor orĭ tren, vfr. garir, nfr. guérir, a vindeca, d. vgerm. warjan, ngerm. wehren, a depărta un răŭ, a opri. V. gară, gherită). Duc un tren pe o linie de garaj, unde stă ferit de mișcarea altor treburĭ.

2) *gáră f., pl. gărĭ (fr. gare, gară, d. garer, a gara). Locu de plecare și de sosire a trenurilor și, pin urmare, loc de adăpost p. vagoane și locomotive.

1) gáră f., pl. gărĭ (pol. gwar, gwara, murmur, tumult, gwara, vorbă, discurs, vsl. govorŭ, tumult). Est. Vechĭ. Clevetire, calomnie. Azĭ. Mold. sud. Mulțime gălăgioasă.

cîră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m’am săturat de cîra luĭ.

gară, gării gen. a.

gară (-re), s. f. (Banat) Cenușă de paie. Sb. gara (Bogrea, Dacor., IV, 816). – Aceleiași familii îi aparține gărînă, s. f. (Banat, Olt., hoceag), care a însemnat probabil la origine „loc de ars în pădure”, cf. sl. garanŭ „ars”; și gariște, s. f. (Banat, cîmpie), cf. sb. gàrište „loc ars”.

găra-măra f. ceartă continuă: totdeauna găra-măra și traiu cu vătraiu PANN. [Onomatopee].

CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)

câră, s.f. Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). ■ Semnalată în afluenții râurilor mari din jud. Maram. – Et. nec. (Șăineanu).

gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă.

gară, gari, s.f. (înv., reg.) 1. clevetire, calomnie. 2. mulțime zgomotoasă.

GARĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)

cîră s. v. ZVÎRLUGĂ.

CÎRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfîrlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

CÎR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)

GARĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)

CÂRĂ s. v. zvârlugă.

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

GARA vb. a parca. (A ~ un vehicul.)

gară (gări), s. f. – Ansamblu de construcții pe calea ferată unde opresc trenurile. Fr. gare. Din aceeași familie fac parte gara, vb. (a parca), din fr. garer; garaj, s. n., din fr. garage; aerogară, s. f. (aeroport); autogară, s. f. (gară de autobuze).

GARA vb. v. parca.

ura și la gară! expr. la revedere!

sună telefonul ca-n Gara de Nord expr. se spune despre un post telefonic foarte solicitat, despre o persoană care este foarte căutată la telefon.

husăn de gară expr. (intl.) victimă potențială a hoților.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

LEHLIU-GARĂ, oraș în jud. Călărași, situat în Câmpia Bărăganului, la 55 m al.t, la 65 km E de București; 6.739 loc. (2000). Stație de c. f. (inaugurată la 17 nov. 1886). Nod rutier. Fabrică de piese de schimb pentru combinatele siderurgice, de garnituri din cauciuc pentru nave fluviale, de tricotaje și de prelucr. a legumelor. Obiecte de artizanat (împletituri de răchită. obiecte din ceramică). Declarat oraș în 1989.

GARA (Moț); cf. Gări, Ivan (13-15 B I 77).

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

gară s. f. – Protest zgomotos, tăgăduire. Pol. gwar(a) „zgomot” (Cihac, II, 114; DAR). În Mold.

cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.

gară f. loc de sosire și de plecare pe căile ferate (= fr. gare).

gara vt [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr garer] 1 A manevra un tren, un tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 A parca un autovehicul într-un depou, într-un garaj.

câră sf [At: DDRF / V: gâ~ / Pl: nct / E: dr cărâi] (Pop) 1 Cicăleală. 2 Ceartă continuă. 3 (Îe) A se ține de ~ra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru. 4 (Îe) A fi în ~ cu cineva A fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. modificată

gâră sf vz câră

gâra i vz câr

gâr-mâr i vz câr-mâr

gâr i vz câr

gară⁴ af [At: CHEST. V, 75/21 / Pl: nct / E: nct] (Reg; îs) Oaie ~ Oaie neagră pe bot.

gară³ sf [At: DA / Pl: gări / E: fr gare] 1 Ansamblu de construcții, instalații etc. unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea pasagerilor, pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor Si: haltă, stație. 2 (Îs) ~ maritimă (sau fluvială) Ansamblu de construcții, instalații etc. de pe cheiul unui port pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, mărfurilor Cf port.

gară² sf [At: KOGĂLNICEANU, ap. CIHAC, I / E: pn gwar(a) „zgomot”] (Reg) Clevetire (1).

gară¹ sf [At: CĂTANĂ, P.B. 86 / V: ~r sn / E: srb gar] 1 (Ban) Cenușă de la paie. 2 Pulbere.

gar² sn vz gară¹

crr i vz câr

câra(-mâra) i vz câr

CAR³ ! CÎR !

câr-mâr av vz câr

câr i [At: CANTEMIR, IST. 117 / V: car, câra (-mâra), gâr(a) (-mâra), gări (mâr), cârc (mârc) / P: de obicei cu r prelungit / E: fo cf gar, hâr, cârâi] 1 (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.) 2 (Adesea repetat) Strigăt cu care se alungă unele păsări. 3 (Îlav) Cu ~ Cu ceartă. 4 (Îal) Cu tocmeală. 5 (Îe) Că-i ~, că-i mâr Se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase.

car¹ i vz câr

A GARA ~ez tranz. 1) (autovehicule) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou. 2) (trenuri, locomotive) A manevra pe o linie de garaj. /<fr. garer

GARA vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)

GARA vb. I. tr. A adăposti într-un garaj sau într-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotivă, un tren). [< garaj].

GARA, garez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un autovehicul, un tramvai etc.) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (cu privire la un tren, o locomotivă) a îndruma sau a face să staționeze pe o linie de garaj.

gâri-mâr i vz câr

CÎR ! interj. 1 Imită strigătul cioarei: niște Țigani tot ziceau ~! ~! și Dumnezeu i-a făcut cioare (VOR.) ¶ 2 (P); Că-i ~! că-i mîr! sau ba ~! ba mîr! 👉 MÎR !

câră f. Zool. (Neamtu) svârlugă. [Origină necunoscută].

GÎRA interj. (Substantivat, numai în expr.) Gîra-mîra = sîcîială, ceartă. Și ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l taie. ISPIRESCU, L. 69.

câră f. cicăleală: se ținu de câra bărbatului său, ca să-și prăpădească copiii ISP. [V. câr].

câr! int. strigătul cioarei și al găinei.

GARĂ gări f. 1) Stație de tren. * ~ de triaj ansamblu de linii unde se face regruparea vagoanelor. 2) Loc special amenajat de unde pleacă și unde sosesc mijloacele de transport public. ~ auto. ~ fluvială. [G.-D. gării] /<fr. gare

CÂR interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ◊ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.

GARĂ s. f. stație de cale ferată. ◊ ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor. (< fr. gare)

GARĂ s.f. Stație de cale ferată; clădirea și instalațiile dintr-o astfel de stație. [< fr. gare].

GÎRA interj. (Substantivat, în expr.) Gîra-mîra = sîcîială; ceartă.

CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. – Din cîr.

CÎR interj. Cuvânt care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii etc.; strigăt cu care se alungă păsările. ♦ Expr. (Adverbial sau substantivat) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. – Onomatopee.

MÎRA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. gîra.

GARĂ, gări, s. f. Loc situat pe o linie ferată, prevăzut cu o clădire și alte instalații necesare, unde opresc trenurile, de unde se dirijează mișcarea lor, unde urcă și coboară călătorii, se încarcă și se descarcă mărfurile etc., (în special) clădirea unde sînt instalate birourile, sălile de așteptare pentru călători etc. De la gara Rădeni pînă la Vascani nu erau mai mult de șase kilometri. SADOVEANU, O. IV 5. Gara, cu vînzoleala de călători, a rămas în urmă. C. PETRESCU, S. 51. Înc-o gară mai era pînă la coborîre. MIRONESCU, S. A. 131. A mai fost el la gară de multe ori; chiar luna trecută a descărcat, din fugă, un car de secară în saci; dar nu s-a suit pînă acum în tren. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ Gară maritimă sau fluvială = stație de cale ferată în incinta unui port maritim sau fluvial, care asigură traficul de mărfuri și pasageri între trenuri și vapoare.

CÎRĂ¹ sf. numai în loc.: a se ținea de cîra cuiva, a nu da pace cuiva cu stăruințe sau cu cicăleli: se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare (ISP.).

CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru; a sta de capul cuiva. Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.

CÎR interj. 1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. 2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.

GÎRA-MÎRA, GÎR-MÎR! interj. Imită gălăgia produsă de schimbul de cuvinte între persoanele care se ceartă: gîra-mîra, iată la sfadă ajunsese (ISP.): Trăești încai bine și cu bărbățelul, Ori ca piscuța, gîr-mîr! sau cățelul? (PANN) [onom.].

GÎR-MÎR 👉 GÎRA-MÎRA.

GÎR 👉 GÎRA-MÎRA.

* GARĂ (pl. -gări) 1 🚝 Stațiunea unui drum de fier, locul de sosire și de plecare a trenurilor dintr’o localitate (🖼 2303) ¶ 2 Clădirea dintr’o astfel de stațiune, unde se vînd biletele și unde așteaptă călătorii [fr.].

GAR² sbst., GARĂ sf. Băn. Cenușă de paie arse [srb.].

CÎRĂ² sf. 🐟 = SVÎRLUGĂ.

câră, s.f. – (zool.) Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). Semnalată în afluenții râurilor mari din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 83). – Et. nec. (Șăineanu).