GÂNGĂVI, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav.

găigăni v vz gângăvi

gângav^[1], ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: vsl гѫгавъ] 1-2 a, smf (Persoană) bâlbâită și cu vorbire greoaie, nedeslușită Si: gângăvit² (1-2). corectat(ă)

gângăi^[1] vi vz gângăvi corectat(ă)

gângăni vi vz gângăvi

gângăvi [At: ALECSANDRI, T. 903 / V: ~ăi, ~ăni, găigăni / Pzi: ~vesc / E: gângav] 1-2 vir A vorbi nedeslușit, greu și bâlbâit Si: îngăima. 3 vti (Fig) A formula cu greutate o idee fiind nesigur pe cunoștințele sale Si: a îngăima.

GÎNGAV adj. și sm. Cel ce are defectul de a rosti cuvintele îngăimat și repetînd silabele, bîlbîit: Preoții bătrîni ca iarna, cu ~ele glasuri (EMIN.) [vsl. gagnavŭ].

GÎNGĂVI (-ăvesc), GÎNGÎI (-gîiu), GÎNGĂNI (-ănesc) vb. intr. 1 A vorbi ca gîngavii, a bîlbîi: el gîngăvi de cîteva ori aceeași vorbă (VLAH.); cu chiorii chorești, cu gîngavii gîngăvești (ZNN.) ¶ 2 A scoate cu greu vorba din gură (de frică, de rușine, etc.): ba știu, gîngăvi avutul, dar ce să fac? (MAR.); gîngănii cîteva cuvinte idioate (DLVR.).

GÎNGÎI, GÎNGĂNI 👉 GÎNGĂVI.

GÂNGĂVI, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav.

GÎNGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. (Despre oameni) Care vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. V. bîlbîit, peltic. Bedros făcea cît mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259. Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PETRESCU, C. V. 216. ◊ (Adverbial) Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33. ◊ (Despre vorbă, glas) O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47. Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92.

GÎNGĂNI vb. IV v. gîngăvi.

GÎNGĂVI, gîngăvesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi ca un gîngav, a fi gîngav. El îi privea rătăcit, gîngăvind. DUMITRIU, N. 214. Iertați-ne, domle prefect!... Fie-vă milă, gîngăviră sute de guri plîngătoare. REBREANU, R. II 241. Cum te cheamă, l-a întrebat un membru – Du... du... du... du... mi... mitru Stîn... stî... stîncă... respunse băietul, gîngăvind. CONTEMPORANUL, III 777. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mi se leagă limba cînd te văd... Dragostea mă gîngăvește. ALECSANDRI, T. 903. ♦ A citi cu greutate un text, silabisindu-l (din cauza slabei cunoașteri a cititului). Astfel gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 2. Tranz. (Cu privire la vorbe, texte etc.) A pronunța nedeslușit,a exprima cu greutate din cauza unei emoții); a îngăima. Toți răspunseserăm prost, gîngă- visem lecția. C. PETRESCU, S. 65. Gîngăvi de cîteva ori aceeași vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. 316. ◊ Intranz. Mă pomenesc că mi-au furat banii... – Cine era cu tine?... Ei, de! ce să zic!? gîngăvi el. Erau fel de fel. SLAVICI, O. I 372. – Variantă: (rar) gîngăni (SLAVICI, O. I 316) vb. IV.

GÎNGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. Care vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. – Slav (v. sl. gongnavŭ).

GÎNGĂVI, gîngăvesc, vb. IV. Intranz. A vorbi ca un gîngav. ♦ Tranz. și intranz. A exprima cu greutate ceva ; a îngăima. – Din gîngav.

GÂNGAV ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește greu, îngăimând și repetând silabele. /<sl. gongnavu

A SE GÂNGĂVI mă ~esc intranz. A vorbi nedeslușit și greu repetând silabele (din cauza unui defect în vorbire, a unei emoții); a fi gângav; a se bâlbâi. /Din gângav

gângav a. și m. care vorbește îngăimat, mai ales pe nas: preoți bătrâni ca iarna cu gângavele glasuri EM. [Slav. GÕGNAVŬ].

gângănì v. a gângăvì [Onomatopee].

gângăvì v. a vorbi ca gângavii.

gîngav (est) și gîngáv (vest), -ă adj. (vsl. gongnavŭ, bîzîitor, murmurător; bg. gygniv, fornăit. V. gînganie, gîgîĭ). Gîgîit care nu poate vorbi bine și tot scoate sunetu g. V. bîlbîit, fornăit.

gîngăvésc v. intr. (d. gîngav. V. gînganie). Gîgîĭ, vorbesc ca gîngaviĭ.

!gângav adj. m., s. m., pl. gângavi; adj. f., s. f. gângavă, pl. gângave

gângăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvesc, 3 sg. gângăvește, imperf. 1 gângăveam; conj. prez. 1 sg. să gângăvesc, 3 să gângăvească

!gângav/gângav adj. m., s. m., pl. gângavi/gângavi; adj. f., s. f., gângavă/gângavă, pl. gângave/gângave

gângăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvesc, imperf. 3 sg. gângăvea; conj. prez. 3 să gângăvească

gângav adj. m., s. m., pl. gângavi; f. sg. gângavă, pl. gângave

gângăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvesc, imperf. 3 sg. gângăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. gângăvească

GÂNGAV adj., s. v. bâlbâit.

GÂNGĂVI vb. 1. v. bâlbâi. 2. a bălmăji, a bâigui, a bârâi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mârâi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pâtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

GÎNGAV adj., s. bîlbîit, gîngăvit, gîngîit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pîtcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tîntav. (Un om ~.)

GÎNGĂVI vb. 1. a se bîlbîi, a se gîngîi, (reg.) a se tîntăvi, (Ban.) a pîtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ cînd vorbește.) 2. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)