GAGIU, gagii, s. m. 1. Om, persoană, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

gagiu sm [At: PĂSCULESCU, L. P. 103 / Pl: ~ii / E: rrm gagic css] 1 (Pop) Bărbat mai în vârstă. 2 (Arg) Șef. 3 (Arg) Stăpân. 4 (Arg) Neguțător. 5 (Pfm) Individ. 6 (Pfm) Amant. 7 (Pfm) Iubit.

GAGIU, gagii, s. m. (Arg.) 1. Om, persoană, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

gagíŭ, -íĭcă saŭ -ícă s. Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă. Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă.

gagiu (fam., pop.) s. m., art. gagiul; pl. gagii, art. gagiii (desp. -gi-ii)

gagiu (fam.) s. m., art. gagiul; pl. gagii, art. gagiii (-gi-ii)

gagiu s. m., art. gagiul; pl. gagii, art. gagiii

gagiu (gagii), s. m. – 1. (Arg.) Stăpîn, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „romîn” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă).

GAGE – GAGIU cf. țig. gagio „om” < tc. aghadjik „domnișor” (DR II 441). 1. Gage (Arh); -a (Dm; C Ștef; 16 A I 122; 16 B I 31). 2. Gagiu (Puc; Tec I); – G. (Ocina); -l (Sd XXII); -l 1308 (Vlah PB). 3. Găgiul,1 635 (Sd XIX 25); Găg/eni, -ești s s. 4. Cf. + -eală, Găgeată, I., olt., act. Găgil (Isp I²); -ă, vătaf, 1600 (C. Neamț II 2)..

gagiu, gagii s. m. (fig.) 1. om; persoană; tip; individ 2. amant; iubit

GAGIU s. v. amant, concubin, iubit, prieten.

gagiu s. v. AMANT. CONCUBIN. IUBIT. PRIETEN.