furnica [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pzi: 3 -nică / E: ml formicare] 1 vi A umbla încoace și încolo în număr mare Si: a forfoti, a mișuna. 2 vi (Rar; urmat de determinări introduse prin pp „de”) A fi plin de... 3-4 vtim A avea o senzație (neplăcută) de mâncărime și înțepături pe piele. 5 vtf (Nob) A face pe cineva să simtă furnicături.

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna. V. forfoti. În jur furnicau voinicii cu ochii aprinși, și alăutele tot mai răsunau, și voinicii tot chiuiau și jucau prin lumina înnegurată de fum. SADOVEANU, O. I 173. Se văzu întru mulțimea aia de oameni furnicînd în sus și în jos. ISPIRESCU, L. 148. ◊ Fig. Un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. VLAHUȚĂ, P. 21. ♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A fi plin de..., a fi ticsit de..., a conține în mare cantitate. Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete. ARGHEZI, P. T. 57. 2. Tranz. impers. (Cu acuzativul persoanei) A avea senzația că îți umblă pe corp o mulțime de furnici, a simți mîncărime, înțepături pe piele. Mă furnică pe spate. ◊ (Mai rar cu subiectul specificat) Un tremur rece a furnicat-o ca o săgeată de gheață pe tot lungul spinării. POPA, V. 281. Un zumzet ușor îi lovi auzul și în aceeași vreme un fior îl furnică în tot trupul. GÎRLEANU, L. 31.

A FURNICÁ pers. 3. furnícă 1. intranz. (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a foșni; a roi. ◊ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzație neplăcută de mâncărime sau înțepare a pielii. /<lat. formicare

furnicà v. 1. a se mișca în mare număr ca furnicile; 2. fig. a avea cu prisosință: această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].

LEU¹, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo.

furnică sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG. / V: (reg) ~igă / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: ml formica] 1 (Lpl) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii (Formica). 2 Insectă care face parte din grupul furnicilor (1). 3 (Îe) A fi harnic ca o ~ Se spune despre un om foarte muncitor. 4 (Pop; îe) A se prăsi ca ~icile A se înmulți foarte repede și în număr mare. 5 (Îe) A mânca ca o ~ (sau ca ~icile) A mânea foarte puțin. 6 (Pop; îe) A mânca ~ici A minți. 7 (Ent; îc) ~albă Termită. 8 (Ent; îc) ~ zburătoare Specie de furnică care, într-o anumită perioadă a anului, capătă aripi.

furnigă sf vz furnică

leu¹ sm [At: COD. VOR² 391 / Pl: lei / E: ml leo] 1 Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu blană scurtă de culoare gălbuie, și cu coamă bogată în jurul capului doar la mascul, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională Si: (tcî) aslan (Panthera leo). 2 (În basme; îs) ~ paraleu Leu (1) mare și cu o putere extraordinară. 3 (Fig; șîs pui de ~) Om curajos, viteaz. 4 (Fig) Om agresiv, rău, crud etc. 5 (Îs) Partea ~lui Cea mai mare parte sau cea mai valoroasă pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași la împărțirea unui bun. 6 (Pgn; îas) Cea mai importantă, cea mai valoroasă parte a unui lucru. 7 Reprezentare plastică a leului (1). 8 (Rel; fig) Diavol. 9 (Rel; fig) lisus Hristos. 10 (Îc) ~-de-mare (sau, înv, ~-marin) Mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, cu coamă asemănătoare cu cea a leului (1), care trăiește pe coastele Americii de Sud Si: otarie (Otaria byronia). 11 (Îc) ~l-furnicilor Insectă răpitoare, cu corpul lung și subțire, asemănătoare cu libelula (Myrmeleon formicarius). 12 (Ast; art.) Constelație din emisfera boreală. 13 A cincea zodie a anului, situată între rac și fecioară, cuprinzând perioada între 23 iulie și 21 august Si: (pop) calul, gavădul (6). 14 Persoană născută în zodia leului (13). 15 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15^[1] (Reg; art) Melodie după care se execută dansul leul (15). 16 (Îc) Gura-~lui Planta Anthirrium majus.

LEU¹, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională (Panthera leo) ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelații. – Et. nec. Cf. lat. leo.

FURNÍCĂ, furnici, s. f. Insectă mică, neagră, din ordinul himenopterelor, care trăiește în colonii, adăpostindu-se în mușuroaie. Iată o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, P. 237. Trec furnici, ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Numai niște furnici îi umblă pe spate, cînd vede că trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. ◊ (În comparații) Harnic ca o furnică, se zice despre un om foarte muncitor, iute la treabă. – Pl. și: (rar) furnice (ODOBESCU, S. III 248).

FURNÍCĂ ~ci f. Insectă de talie mică cu corpul alungit, subțiat la mijloc, care trăiește în colonii în cuiburi subterane cu mușuroaie la suprafața solului. [G.-D. furnicii] /<lat. formica

furnică f. 1. mică insectă care trăiește în societate sub pământ, unde își strânge proviziunile; 2. pl. pișcături. [Lat. FORMICA].

furníc, a -á v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.

furnícă f., pl. ĭ (lat. formica; vgr. mýrmex și byrmax; mrom. furnigă, it. formica, eng. furmia, pv. cat. pg. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga). Un insect imenopter care trăĭește supt pămînt, obișnuit în societățĭ care fac moșoraĭe. Fam. A avea furnicĭ, a te furnica, a avea furnicăturĭ.

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furnică, imperf. 3 pl. furnicau; conj. prez. 3 să furnice

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furnică

furnicá vb., ind. prez. 3 sg. furnícă

furnică s. f., g.-d. art. furnicii; pl. furnici

leul-furnicilor (insectă) s. m. art., pl. leii-furnicilor

furnică s. f., g.-d. art. furnicii; pl. furnici

!leul-furnicilor (insectă) s. m. art., pl. leii-furnicilor

furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníci

léul-furnícilor (insectă) s. m.

FURNICÁ vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICA vb. 1. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.), a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.) 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.

FURNICĂ ALBĂ s. (ENTOM.; Isoptera) termită.

furnícă (-ci), s. f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Pușcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. și din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influența labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mișuna, a forfoti; a ustura, a înțepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s. f. (usturime, înțepătură); furnicat, s. n. (usturime, înțepătură); furnicar, s. n. (mușuroi; mulțime care mișună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Pușcariu 683; Candrea-Dens., 698 și DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mișuna); furnicar, s. m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrănește cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s. m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).

FURNICA, vf. în E M-ților Bucegi care domină Valea Prahovei la Sinaia; 2.103 m. Constituit din conglomerate.

FURNICĂ subst. 1. – b. (Sd XVI); – f. mold., 1661.; – (16 A III 321). 2. Furnicîș, Șt., mold., 1675 (Sd VII 295). 3. Prob. Furnigel, C. (T-Jiu), cf. subst. furnicel = furuncul.

furnică, furnici s. f. (tox.) mic traficant de droguri.