3 intrări

35 de definiții

din care

Explicative DEX

FUMAT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.

FUMAT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.

FUMAT1 s. n. Faptul de a fuma. ♦ Deprinderea, obiceiul de a fuma. – V. fuma.

FUMAT1 s. n. Faptul de a fuma. ♦ Deprinderea, obiceiul de a fuma. – V. fuma.

fumat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: fuma] 1 (Reg) Afumat2. 2 (D. țigări, tutun) Care a ars. 3 (Fam; d. informații, știri) Deja aflat Si: (fam) răsuflat2. 4 (Fam; d. informații, știri) Perimat.

fumat1 sns [At: ODOBESCU, S. II, 288 / E: fuma] 1-3 Fumare (1-3). 4 Deprinderea de a fuma (32) Si: (nob) fumare (4).

FUMAT sbst. Faptul de a fuma.

FUMAT s. n. Acțiunea de a fuma; deprinderea, obiceiul de a fuma. Fumatul oprit!Seara, la ceas fix, ieșea și făcea o plimbare pînă la cafenea și se întorcea într-un tîrziu: îi rămăsese obiceiul acesta și fumatul tutunului, de pe vremea holteiei sale. SADOVEANU, P. S. 158.

FUMAT n. 1) v. A FUMA. 2) rar Obișnuință de a fuma. /v. a fuma

fumat n. acțiunea de a fuma tutun: fumatul nu-i sănătos.

*fumát n., pl. urĭ. Acțiunea de a fuma: fumatu oprit!

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

fum sn [At: DOSOFTEI, PS. 50 / Pl: ~uri / E: ml fumus] 1 Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). 2 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A afuma (ceva). 3 (Fig) Amețeală (provocată de alcool). 4 (Pfm; îe) A avea ~ (sau ceață) în creieri A fi beat. 5 Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 6 (Mpp) Substanțe medicamentoase, mai ales pulberi mercuriale, din a căror ardere rezultă un fum (1) considerat a avea efecte terapeutice în unele boli, mai ales cele sifilitice. 7 (Fig; lpl) Îngâmfare. 8 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate Si: gărgăuni. 9 (Înv; în legătură cu impozite, dări) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei Si: casă (41), familie (1). 10 Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. 11 (Bot; îc) ~ul-pământului (Fumăriei officinalis).

fuma [At: M. COSTIN, LET. I, 250/2 / Pzi: ~mez, 3 ~ează, (înv) fuma / E: (1-2) ml fumare, (3-4) fr fumer] 1 vi (Pop) A arde cu fum Si: a fumega (1). 2 vt (Înv) A face să fumege. 3-4 vti A inhala fumul de tutun din țigară sau din pipă Si: (îvp) a bea (tutun), (reg) a duhăni.

FUMA (-mez) vb. tr. A aspira și a scoate fumul de tutun prin gură, a bea tutun [lat. fumare].

FUMA, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă. Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. ◊ Tranz. Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.

FUMA vb. intr. a aspira, a trage (în piept) fumul de tutun. (< fr. fumer)

A FUMA ~ez 1. intranz. 1) A inspira pe gură fum de tutun. 2) A practica fumatul; a fi fumător. 2. tranz. (țigări, țigarete etc.) A consuma trăgând fumul în plămâni. /<lat. fumare

fumà v. a trage, a bea tutun. [Lat. FUMARE].

2) fum, a v. intr. (lat. fumare. V. afum, fumez). Vechĭ. Azĭ Trans. Fumeg: lampa fumă. V. tr. Incendiez: Tătariĭ fuma țara Leșească, Cazaciĭ fuma lăcașurile (M. Cost. 1, 280, și 333).

*fuméz v. intr. și tr. (d. fum 2 după fr. fumer). Țin în gură o țigară (o lulea, o narghilea) aprinsă și-ĭ aspir fumu: a fuma (a bea tutun, a trage tutun), a fuma o țigară. V. duhănesc.

Ortografice DOOM

fumat s. n.

fumat s. n.

fuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fumez, 3 fumea; conj. prez. 1 sg. să fumez, 3 să fumeze

fuma (a ~) vb., ind. prez. 3 fumea

fuma vb., ind. prez. 1 sg. fumez, 3 sg. și pl. fumea

Argou

fumat, -ă fumați, -ate adj. 1. (d. știri, informații) știut, perimat, învechit 2. (d. artiști, oameni politici etc.) aflat la sfârșitul carierei

A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui.

a fuma ca o șerpoaică expr. (d. femei) a fuma foarte mult / excesiv.

a fuma ca un turc expr. (d. bărbați) a fuma foarte mult / excesiv.

Sinonime

FUMAT adj. v. arhicunoscut, banal, demodat, depășit, desuet, învechit, perimat, știut, vechi.

fumat adj. v. ARHICUNOSCUT. BANAL. DEMODAT. DEPĂȘIT. DESUET. ÎNVECHIT. PERIMAT. ȘTIUT. VECHI.

FUMAT. Subst. Fumat, pipat (reg.); pufăială, pufăire, pufăit, pufăitură. Fumător. Tutun, tutun turcesc, iaca (înv.), tabac (reg.), tabacioc (reg.), duhan (reg.), mahorcă, pașcă (reg.), iarba-dracului. Țigară, țigaretă, țigarcă (rar), țigară de foi, havană, trabuc. Muc de țigară, chiștoc. Țigaret, țigaretă, portțigaret, șpiț (reg.), muștiuc. Lulea, lulelușă (dim., pop.), pipă, ciubeică (reg.), narghilea, ciubuc. Tabacheră, portțigaret. Scrumieră, scrumelniță (rar). Fumoar. Debit (de) tutun, tutungerie, tutunărie (înv.). Tutungiu, debitant; tutungioaică, tutungereasă (fam.). Vb. A fuma, a pipa (reg.), a duhăni (reg.), a bea tutun, a bea o țigară, a fuma ca un turc; a pufăi, a pîcîi. A trage fumul în piept, a da fumul pe nas. A face (a suci, a răsuci) o țigară. A aprinde o țigară. A stinge țigara. V. foc.

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

Intrare: fumat (adj.)
fumat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fumat
  • fumatul
  • fumatu‑
  • fuma
  • fumata
plural
  • fumați
  • fumații
  • fumate
  • fumatele
genitiv-dativ singular
  • fumat
  • fumatului
  • fumate
  • fumatei
plural
  • fumați
  • fumaților
  • fumate
  • fumatelor
vocativ singular
plural
Intrare: fumat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fumat
  • fumatul
  • fumatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • fumat
  • fumatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: fuma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fuma
  • fumare
  • fumat
  • fumatu‑
  • fumând
  • fumându‑
singular plural
  • fumea
  • fumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fumez
(să)
  • fumez
  • fumam
  • fumai
  • fumasem
a II-a (tu)
  • fumezi
(să)
  • fumezi
  • fumai
  • fumași
  • fumaseși
a III-a (el, ea)
  • fumea
(să)
  • fumeze
  • fuma
  • fumă
  • fumase
plural I (noi)
  • fumăm
(să)
  • fumăm
  • fumam
  • fumarăm
  • fumaserăm
  • fumasem
a II-a (voi)
  • fumați
(să)
  • fumați
  • fumați
  • fumarăți
  • fumaserăți
  • fumaseți
a III-a (ei, ele)
  • fumea
(să)
  • fumeze
  • fumau
  • fuma
  • fumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fumat, fumaadjectiv

etimologie:
  • vezi fuma DEX '09 DEX '98

fumatsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a fuma. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Fumatul oprit! DLRLC
    • 1.1. Deprinderea, obiceiul de a fuma. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Seara, la ceas fix, ieșea și făcea o plimbare pînă la cafenea și se întorcea într-un tîrziu: îi rămăsese obiceiul acesta și fumatul tutunului, de pe vremea holteiei sale. SADOVEANU, P. S. 158. DLRLC
etimologie:
  • vezi fuma DEX '09 DEX '98 NODEX

fuma, fumezverb

  • 1. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun). DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. DLRLC
    • format_quote Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. DLRLC
    • format_quote Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. DLRLC
    • format_quote Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424. DLRLC
etimologie:
  • limba latină fumare (înțelesul după limba franceză fumer). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.