2 intrări
20 de definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (7)
- relaționale (2)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FULGERARE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera.
FULGERARE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
fulgerare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 163 / Pl: ~rări / E: fulgera] 1 Producere de fulgere (1) în atmosferă Si: fulgerat1 (1), (rar) fulgerătură (1). 2 (Fig) Sclipire ca un fulger (1) Si: scânteiere, lucire, (var) fulgerătură (2). 3 Privire pătrunzătoare asupra cuiva. 4 (Fig) Ivire fulgerătoare. 5 (Fig) Trecere fulgerătoare. 6 (Pop; rar) Dezvoltare insuficientă a fructelor Si: (reg) închircire. 7 (Fig) Doborâre a cuiva cu o lovitură rapidă și puternică. 8 (Fig) Privire iute și tăioasă aruncată cuiva. 9 (Fig) Străpungere a cuiva cu privirea Si: scrutare. 10 (Fig) Senzație de moment. 11 (Fig) Revelație. 12 (Fig) Durere scurtă și violentă. 13 (Fig) Durată scurtă Si: clipă, moment. 14 (Reg) Boală care afectează oile, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) fulgerat1 (2), (reg) fulgerează.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FULGERARE, fulgerări, s. f. 1. Lumină ca de fulger, scînteiere, lucire. Pe-o vreme minunată, cu cer limpede de vară, c-un asfințit înflăcărat care însîngera valurile Trotușului, toată lumea se scălda în fulgerări de stropi, în curcubeie de pulbere umedă. SADOVEANU, O. VI 306. Flori albastre de cicoare, Fulgerări de luciole. MACEDONSKI, O. I 163. 2. Fig. Senzație, durere etc. scurtă și violentă (ca fulgerul). Îmi treceau prin măruntaie fulgerări de căldură și frig. SADOVEANU, O. VI 12. Îi trecu prin gînd cu o fulgerare dureroasă că-și bate joc de el. REBREANU, R. I 159. Cîți nu cad morți sub fulgerarea unei spaime! MACEDONSKI. O. IV. 144. 3. Fig. Durată scurtă, clipă, moment. Simte că alunecă în jos... Într-o fulgerare vede cum lumea fuge de sub el. SAHIA, N. 34.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FULGERARE ~ări f. 1) v. A FULGERA. 2) v. FULGER. 3) fig. Lumină de scurtă durată (ca un fulger). 4) fig. Interval de timp foarte scurt; clipă. 5) pop. Senzație dureroasă, violentă, dar scurtă. /v. a fulgera
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
fulgera [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) s~ / Pzi: fulger / E: mlp fulgerare (= fulgur are)] 1 vim A se produce fulgere (1) în atmosferă. 2 vi (Rar; subiectul e Dumnezeu, cerul, norii etc.) A produce fulgere (1). 3 vi (Fig; d. oameni; îe) A tuna și a ~ A face scandal. 4 vi (Îae) A trânti și a bufni. 5 vi (Fig) A sclipi ca un fulger (1) Si: a luci, a scânteia. 6 vi (Îe) A(-i) ~ ochii (cuiva) A arunca priviri pătrunzătoare 7 vi (Fig) A se ivi fulgerător. 8 vi (Fig) A trece fulgerător. 9 vr (Pop; rar; d. fructe) A nu se dezvolta bine Si: (reg) a se închirci. 10 vt (Fig) A izbi pe cineva, doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; șîe a ~ din ochi pe cineva) A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă. 12 vt (Fig; șae) A străpunge cu privirea pe cineva Si: a scruta. 13 vt (Îvr; astăzi poetic) A face ceva să sclipească.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce fulgere în atmosferă. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Rar, cu precizarea unui subiect) De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Expr. (Despre persoane) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni. 2. Intranz. Fig. (Cu precizarea subiectului) A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. ♦ (Cu pron. refl. în dativ) A se ivi sau a trece repede (ca un fulger). Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. (Impers.). Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. ◊ Tranz. Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva, doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică; a săgeta. V. trăsni. Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt. – Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. (Intranz.) Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. ◊ (Cu sens atenuat; instrumentul acțiunii este privirea, ochii) Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. (Intranz.) [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. ◊ (Acțiunea este săvîrșită de alți agenți) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. – Prez. ind. și: (rar) fulgerează (EMINESCU, O. I 66).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A FULGERA1 fulger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fulgerà v. 1. a lumina cu fulgere: fig. ochii fulgerau EM.; 2. a lovi cu fulgerul, a trăsni: 3. a trece repede: fulgeră săgeata ’n vânt AL.; fig. mii de idei îmi fulgerau prin gând. [Lat. FULGERARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) fúlger, a -á v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede: o ideĭe v-a fulgerat pin cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
fulgerare s. f., g.-d. art. fulgerării; pl. fulgerări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fulgerare s. f., g.-d. art. fulgerării; pl. fulgerări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fulgerare s. f., g.-d. art. fulgerării; pl. fulgerări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fulgera1 (a ~) (a face scandal, a țintui cu privirea) vb., ind. prez. 1 sg. fulger, 3 fulgeră; conj. prez. 1 sg. să fulger, 3 să fulgere
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fulgera2 (a ~) (a se produce fulgere) vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră; conj. prez. 3 să fulgere
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fulgera (a ~) vb., ind. prez. 3 fulgeră
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fulgera vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT2) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
fulgerare, fulgerărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: fulgerătură lucire scânteiere
- Pe-o vreme minunată, cu cer limpede de vară, c-un asfințit înflăcărat care însîngera valurile Trotușului, toată lumea se scălda în fulgerări de stropi, în curcubeie de pulbere umedă. SADOVEANU, O. VI 306. DLRLC
- Flori albastre de cicoare, Fulgerări de luciole. MACEDONSKI, O. I 163. DLRLC
-
- 2. Senzație, durere scurtă și violentă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Îmi treceau prin măruntaie fulgerări de căldură și frig. SADOVEANU, O. VI 12. DLRLC
- Îi trecu prin gînd cu o fulgerare dureroasă că-și bate joc de el. REBREANU, R. I 159. DLRLC
- Cîți nu cad morți sub fulgerarea unei spaime! MACEDONSKI. O. IV. 144. DLRLC
-
-
- Simte că alunecă în jos... Într-o fulgerare vede cum lumea fuge de sub el. SAHIA, N. 34. DLRLC
-
etimologie:
- fulgera DEX '98 DEX '09
fulgera, fulgerverb
- 1. A se produce fulgere în atmosferă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. DLRLC
- Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. DLRLC
- O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. DLRLC
- De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. DLRLC
- A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la persoană 1) a face scandal; a trânti și a bufni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 2. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. DLRLC
- O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. DLRLC
- Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. DLRLC
- 2.1. A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. DLRLC
- Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. DLRLC
- Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. DLRLC
- Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. DLRLC
-
-
- 3. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. DLRLC
- Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt. – Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. DLRLC
- Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. DLRLC
- Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. DLRLC
- 3.1. A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. DEX '09 DEX '98
- Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. DLRLC
- Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. DLRLC
- Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. DLRLC
- [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
-
- 3.2. Acțiunea este săvârșită de alți agenți. DLRLC
- Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. DLRLC
- M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. DLRLC
-
-
- comentariu Prezent indicativ și: fulgerează. DLRLC
etimologie:
- fulgerare (= fulgurare). DEX '09 DEX '98