fodul, ~ă a vz fudul

fudul, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 238 / V: (reg) fod~ / Pl: ~i (pop ~ui), ~e / E: tc fodul] 1 Îngâmfat. 2 Mândru (de înfățișarea și de hainele sale). 3 (Fam: gmț: îc) A fi ~ de-o ureche A fi surd. 4 (Pfm; irn; îe) A fi ~ la coate A fi rupt în coate.

fuduli vr [At: ALECSANDRI. T. 392 / Pzi: ~lesc / E: fudul] 1 A deveni fudul. (1). 2 (Urmat de determinări introduse prin pp „cu”) A se lăuda (peste măsură) cu cineva sau ceva Si: a se făli, a se împăuna, (fam) a se furlandisi.

fudulie sf [At: CONACHI, P. 291 / Pl: ~ii / E: fudul + -ie] 1 Îngâmfare. 2 Mândrie. 3 Aroganță. 4 (Pop) Testicul al unor animale. 5 (Mpp; reg) Scabie.

❍FODUL 👉 FUDUL.

FUDUL, ‼FODUL adj. Mîndru și închipuit, îngîmfat, care se ține mare și nu bagă în seamă sau disprețuiește pe alții: provințialul e fudul din născare NEGR.; prostului nu-i stă bine dacă nu-i fudul ZNN.; era fodul de nu-l mai încăpea pămîntul D. -ZAMF.; familiar iron. a fi ~ de-o ureche, a nu auzi bine, a fi surd de-o ureche [tc.].

FUDULI (-elesc) vb. refl. A deveni fudul, a se arăta fudul, a se făli din cale afară: doar îs isprăvnicească, nu că adică m’am fudulit dintr’aceasta ALECS.; nu vă fuduliți și nu uitați obîrșia voastră CRG..

FUDULIE sf. 1 Mîndrie deșartă, trufie, îngîmfare: era stăpînit de patima fuduliei CAR.; fudulia e soră bună cu prostia ZNN.; băutura e unde e, mîncarea e ~ PANN. ¶ 2 🍽 Testicul de berbece (termen de birt) [fudul]..

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

FUDUL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngîmfat, închipuit, mîndru, încrezut, arogant. Ieri Leahul cel fudul... a spus cuvînt prea cutezător omului meu. SADOVEANU, O. VII 8. Am plecat de la unchiu-meu... boier fudul și grecoman. GALACTION, O. I 76. Alunaș cu creanga-n drum, Vezi bădița cel fudul. SEVASTOS, C. 181. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. Moșneagul era cam fudul de-o ureche, dar nici baba nu stătea mai bine. DUNĂREANU, CH. 71. ◊ (Adverbial) Ghiță al Popii, «năzdrăvanul satului», își da pe ceafă pălăria cu cordele, și surîdea fudul pe sub mustață. VLAHUȚĂ, O. AL. I 43.

FUDULI, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mîndri; a se împăuna. Văru-mieu, fudulindu-se cu ciubotele cele nouă, juca numai lîngă fata vornicului. CREANGĂ, A. 105. Aici nu e-n București, Cu cai să te fudulești. TEODORESCU, P. P. 507. ♦ A deveni fudul, a se socoti prea sus ca să mai aibă de-a face cu alții, a se îngîmfa. Nu vrei nici să vorbești cu mine? Te-ai prea fudulit! SBIERA, P. 3. Nu că adică m-am fudulit dintr-aceasta... ALECSANDRI, T. I 180.

FUDULIE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul; îngîmfare, înfumurare, încîntare de sine, trufie deșartă. Eu, Tomșa, nu mă tem de tine, nici de buzduganul tău! strigă cu fudulie mazilul. SADOVEANU, O. VII 133. Unchiașul începu să-și răsucească mustața cu fudulie. POPESCU, B. III 6. Fiind și Kir Ianulea, ca tot omul, supus slăbiciunilor omenești, era stăpînit de patima fuduliei. CARAGIALE, O. III 32. 2. (De obicei la pl.) Testicul al unor animale. Fudulii de berbec la grătar.

FUDUL ~ă (~i, ~e) și substantival Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; falnic; mândru; măreț; semeț. /<turc. fudul

A SE FUDULI mă ~esc intranz. 1) A deveni fudul. 2) A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se mândri. /Din fudul

FUDULIE¹ f. Caracter fudul; fală; mândrie; semeție; înfumurare; îngâmfare. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie

FUDULIE² ~i f. pop. Testicul al unor animale. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie

fudul a. 1. foarte mândru și desprețuitor de alții: boierul nu-i fudul ca alții AL.; 2. fanfaron, fulău: eu am omorît pe smei, zise țiganul fudul ISP. [Turc. FUDUL, lit. covârșitor, care întrece (în bine sau în rău)].

fudulì v. a se făli, a face paradă cu ceva.

fudulie f. mândrie deșartă și bătătoare la ochi.

fodúl, fodol-, V. fudul.

fudúl, -ă adj., pl. m. uĭ și ulĭ (turc. fudul și fodul, arogant, d. ar. fudhul, care e prea mult; bg. fudul, sîrb. fodul). Mîndru de lucrurĭ zădarnice: calicu îmbrăcat e fudul. Fig. Iron. Surd: om fudul de o ureche. – Și fodul (sud).

fudulésc (mă) v. refl. (d. fudul. D. rom. vine rut. fudulitisĕa). Îs fudul, fac paradă de: acest calic se fudulește cu haĭna căpătată la pomană. – Și fodolesc (sud).

fudulíe f. (d. fudul). Defectul de a fi fudul: fudulia caliculuĭ îmbrăcat. – Și fodolíe (sud).

fudul adj. m., pl. fuduli; f. fudulă, pl. fudule

fuduli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fudulesc, 3 sg. se fudulește, imperf. 1 sg. mă fuduleam; conj. prez. 1 sg. să mă fudulesc, 3 să se fudulească; imper. 2 sg. afirm. fudulește-te; ger. fudulindu-mă

fudulie s. f., art. fudulia, g.-d. art. fuduliei; pl. fudulii, art. fuduliile (desp. -li-i-)

fudul adj. m., pl. fuduli; f. fudulă, pl. fudule

!fuduli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fudulește, imperf. 3 sg. se fudulea; conj. prez. 3 să se fudulească

fudulie s. f., art. fudulia, g.-d. art. fuduliei; pl. fudulii, art. fuduliile

fudul adj. m., pl. fuduli; f. sg. fudulă, pl. fudule

fuduli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fudulesc, imperf. 3 sg. fudulea; conj. prez. 3 sg. și pl. fudulească

fudulie s. f., art. fudulia, g.-d. art. fuduliei; pl. fudulii, art. fuduliile

fudul, -dui.

fudul (fudulă), adj. – Orgolios, mîndru, trufaș, încrezut. – Mr., megl. fudul. Tc. fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης, alb. fodulj, bg. fudulin, sb. fodul, v. esp. fodolí (Eguilaz 399). – Der. fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se făli); fudulie, s. f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de berbec); fudulache, s. m. (zăpăcit, aiurit). – Prin rom. se explică rut. fuduljia, fudelnyi și fudulyty sja (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408; Berneker 282).

fudulie, fudulii s. f. (pop.) testicul

FUDUL adj. v. îngâmfat.

FUDULI vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.

FUDULIE s. v. îngâmfare.

FUDUL adj. grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit.

FUDULI vb. 1. a se făli, a se lăuda, a se mîndri. 2. a se făli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

FUDULIE s. aroganță, fală, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Fudul ≠ modest

Fudulie ≠ modestie

fudulíe, fudulii, s.f. (pop.) Testicul al unor animale (berbeci, porci). – Din fudul „îngâmfat, arogant” + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).

fudulie, fudulii, s.f. – (pop.) Testicul al unor animale (berbeci, porci). – Din fudul „îngâmfat, arogant” (< tc. fodul) + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).