5 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ vegetal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nicio ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

frunză sf [At: PRAV. MOLD. 11 / Pl: ~ze / E: ml frondia (<frons, -ndis)] 1 Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol) Si: foaie (1). 2 (Îe) A trăi ca ~za pe apă A trăi la voia întâmplării. 3 (Îe) A lua ~za-n buză A fugi în lume. 4 (Îe) A umbla ~za lelii sau (de) ~za frăsinelului (mai rar ~za păltinelului) A umbla fără rost. 5 (Îe) A tăia ~ la câini A nu avea nici o ocupație serioasă. 6 (Îae) A trândăvi. 7 (Îlav) Ca ~za și ca iarba (sau câtă ~ și iarbă) Numeros. 8 (Bot; îc) ~za-caprei Caprifoi (Lonicera caprifolium). 9 (Bot; îc) ~za-ciorii Cosor (Ceratophyllum demersum). 10 (Bot; îc) ~za-frăsinelului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Bot; Buc; îc) ~za-stejarului Iarba-șarpelui (Veronica urticifolia). 12 (Bot; îc) ~za-tăieturii Vindecea (Stachys officinalis). 13 (Bot; îc) ~za-voinicului Usturoiță (Alliaria officinalis). 14 (Bot; Buc; îae) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 15 (Bot; îae) Năsturel (Nasturtium officinale). 16 (Bot; îae) Iarba-iepurelui (Prenanthes purpurea). 17 (Bot; îae) Crușățea (Barbarea vulgaris). 18 (Bot; îc) ~-de-bubă-rea Buberic (Scrophularia nodosa). 19 (Bot; îc) ~-de-cinci-degete Cinci-degete (Potentilla reptans). 20 (Bot; îc) ~-de-orbalț (sau ~ze-de-sub-tufă) Vineriță (Ajuga reptans). 21 (Bot; îc) ~-de-potcă Plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 22 (Bot; Trs; îc) ~-lată Crin galben (Hemerocallis fulva). 23 (Bot; Trs; îae) Stânjenel (Iris germanica). 24 (Bot; îc) ~ze-de-piatră Spanac-porcesc (Chenopodium liybridum). 25 (Iht; îc) ~za-plopului Pui de proscher[1] (Blicca lyoerna)[2]. 26 (Iht; îae) Pui de plătică (Abramis brama). 27 (Îs) ~ze de ferigă Boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. 28 (Îvp) Foaie de hârtie. 29 (Trs) Panglică colorată pe care și-o prind în păr fetele la sărbători. 30 (Reg; art) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 31 (Reg) Nume de câine ciobănesc. 32 Motiv ornamental folosit în toate domeniile artei, ca și în scrierea caligrafică din sec. XII, pentru literele capitale.

  1. proscher nu este consemnat cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler
  2. Genul Blicca nu are specia numită lyoerna, posibil Blicca björkna. — Ladislau Strifler

FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

FRÚNZĂ, frunze, s. f. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, transpirație și asimilație și care este format de obicei dintr-o foaie verde legată de tulpină printr-un pețiol. În mijlocul lor se înălțau plopi rari de luncă, cu trunchiurile vinete și cu frunzele argintate, tremurătoare în lumină. SADOVEANU, O. IV 77. De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc; Amară-i frunza de fag, Mai amar doru ce-l trag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Cu sens colectiv) Cît n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! GÎRLEANU, L. 41. Doar un pic de vînt aburește frunza unui păr și o clatină ușor. PĂUN-PINCIO, P. 110. Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. EMINESCU, O. I 123. ◊ (Ca formulă de introducere în poeziile populare) Frunză verde pădureț, Între Olt și-ntre Olteț, Într-un vîrf de pisculeț... TEODORESCU, P. P. 344. Frunză verde ș-un bănuț, Aseară mi-am prins drăguț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. ◊ Loc. adj. Cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba sau cîtă frunză, cîtă iarbă = foarte mult, în cantitate foarte mare, extrem de numeros. Împrejurul Costeștilor e armată cîtă frunză și iarbă, gata să pornească încoace. REBREANU, R. II 230. Au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. Și porni tătărimea Ca frunza și ca iarba. ANT. LIT. POP. I 551. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a nu avea nici o ocupație serioasă, a-și pierde vremea fără treabă, a nu lucra nimic, a trîndăvi.

FRÚNZĂ ~e f. Organ al plantelor superioare, format dintr-o lamă verde (limb), care se leagă de ramură printr-o codiță (pețiol). ~ de stejar. ◊ ~ verde început caracteristic al unor cântece populare. [G.-D. frunzei] /<lat. frondea

frunză f. 1. foaie de copaciu: câtă frunză și iarbă, enorm, nenumărat; frunză verde, începutul caracteristic al cântecelor populare, după care urmează numele arborelui sau al plantei corespunzătoare subiectului (eroic, erotic sau tragic); cântare din frunză, scoaterea unor sunete acute ținând o frunză între buze; 2. nume de plante: frunză-de-bubă-rea, buberic: frunza-tăieturii, vindecea; frunza-voinicului aiușor. [Lat. FRONDEA].

frúnză f., pl. e (lat. frondia, n. pl. devenit f. sing., d. frons, frondis, frunză; sard. frunza). Foaĭe, partea terminală a plantelor, supțire, obișnuit lată și verde: Bate vîntu frunza’n dungă (doĭna), o bate în lature cînd e aproape să cadă. Frunză verde, cuvintele cu care începe de obiceĭ un cîntec popular. Frunză de buba cea rea, buberic. Frunza voĭniculuĭ, usturoiță, brîncuță (V. și vindecea). Frunza plopuluĭ, batcă mică (pește). Cîtă frunză și ĭarbă (saŭ ca frunza și ca ĭarba), în mare număr, foarte mulțĭ (vorbind de dușmaniĭ năvălitorĭ, de o poĭedie). – Frunzele-s prelungirile tulpiniĭ și servesc la respirat. Ele se sprijină pe un pețiol, maĭ lung orĭ maĭ scurt, care se ramifică ca să formeze scheletu frunzeĭ (nervurile). Țesătura celulară dintre nervurĭ (limbu saŭ parenchima) e cĭuruită de o infinitate de găurele microscopice (stomate).

legúmă-frúnză s. f. Legume cultivate pentru frunzele folosite în alimentație ◊ Legumele-frunze (păpădia, pătrunjelul, urzicile) [...] sunt bogate în fier.” Sc. 15 VI 63 p. 4 (din legumă + frunză)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

frunză s. f., g.-d. art. frunzei; pl. frunze

frúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnze

!frunză-de-potcă (plantă) s. f., g.-d. art. frunzei-de-potcă; pl. frunze-de-potcă

frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FRÚNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.

FRUNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.

FRUNZA-CÉREI s. v. brădiș, cosor.

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

frúnză (frúnze), s. f.1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. Lat. frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der. frunzar, s. n. (desiș, umbrar); frunzar, s. m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s. m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paște rupînd vîrful crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s. f. (frunziș); frunziș (var. frunzet), s. n. (mulțime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe și dese); frunzișoară, s. f. (dim. de la frunză; aril de nucșoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s. n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FRUNZĂ. Subst. Frunză, frunzuliță (dim.), frunzică (rar), frunzișoară, frunziță (pop.), frunzucă (reg.), frunzuleană (pop.), frunzulică (pop.), frunzuță (reg.), foaie, foicică (pop.), foiță (dim.), foiuleană (dim.); foliolă; coleoptil; sepală. Frunziș, frunzătură (rar), frunzărime (rar), frunzet; frunzar. Infrunzire. Foliație. Defoliere, defoliație, desfrunzire. Adj. Frunzos, foios, foliat. Înfrunzit; desfrunzit. Vb. A înfrunzi; a (se) desfrunzi, a defolia. V. arbori, arbuști, creangă.

frunză. În practica muzicii populare, f. a devenit un „instrument” cu ajutorul căruia executanții pot reda melodii. Specialiștii au încadrat-o în categoria pseudo-instrumentelor (v. instrumente). Se pot produce sunete cu f. mai multor specii de arbori.

frúnză, frunze, s.f. – (gastr.; înv.) Foi, blaturi de prăjitură (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Lat. frondia (< frons, -ndis) (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FRUNZĂ subst. 1. – (Buc; Băl VI). 2. Frunz/u t. (Sd XXI); -escu; -eanu. 3. + -an,-in: Frunzănescu, act.; Frunzinești s. 4. Frunzete, V. (Isp IV2); Frunzăte, N. (Băl VI); Frunzeti (Arh). 5. Frunzălată (Isp VI2).

Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea.

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.

mulți ca nisipul mării / câtă frunză și iarbă expr. foarte mulți, în număr foarte mare.

Intrare: frunză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frunză
  • frunza
plural
  • frunze
  • frunzele
genitiv-dativ singular
  • frunze
  • frunzei
plural
  • frunze
  • frunzelor
vocativ singular
plural
Intrare: Frunză
Frunză nume propriu
nume propriu (I3)
  • Frunză
Intrare: frunza-cerei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frunza-cerei
plural
genitiv-dativ singular
  • frunzei-cerei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: frunză-de-bubă-rea
frunză-de-bubă-rea substantiv feminin (numai) singular
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frunză-de-bubă-rea
  • frunza-de-bubă-rea
plural
genitiv-dativ singular
  • frunze-de-bubă-rea
  • frunzei-de-bubă-rea
plural
vocativ singular
plural
Intrare: frunză-de-potcă
frunză-de-potcă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frunză-de-potcă
  • frunza-de-potcă
plural
  • frunze-de-potcă
  • frunzele-de-potcă
genitiv-dativ singular
  • frunze-de-potcă
  • frunzei-de-potcă
plural
  • frunze-de-potcă
  • frunzelor-de-potcă
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

frunză, frunzesubstantiv feminin

  • 1. Organ vegetal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). DEX '09 DLRLC
    sinonime: foaie diminutive: frunzuliță
    • format_quote În mijlocul lor se înălțau plopi rari de luncă, cu trunchiurile vinete și cu frunzele argintate, tremurătoare în lumină. SADOVEANU, O. IV 77. DLRLC
    • format_quote De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. DLRLC
    • format_quote Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc; Amară-i frunza de fag, Mai amar doru ce-l trag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Cît n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! GÎRLEANU, L. 41. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Doar un pic de vînt aburește frunza unui păr și o clatină ușor. PĂUN-PINCIO, P. 110. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. EMINESCU, O. I 123. DLRLC
    • 1.1. Este folosită ca formulă de introducere în poeziile populare. DLRLC
      • format_quote Frunză verde pădureț, Între Olt și-ntre Olteț, Într-un vîrf de pisculeț... TEODORESCU, P. P. 344. DLRLC
      • format_quote Frunză verde ș-un bănuț, Aseară mi-am prins drăguț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Ca frunza și ca iarba sau câtă frunză și iarbă sau câtă frunză, câtă iarbă = foarte mult, în cantitate foarte mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: numeros
      • format_quote Împrejurul Costeștilor e armată cîtă frunză și iarbă, gata să pornească încoace. REBREANU, R. II 230. DLRLC
      • format_quote Au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. DLRLC
      • format_quote Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
      • format_quote Și porni tătărimea Ca frunza și ca iarba. ANT. LIT. POP. I 551. DLRLC
    • chat_bubble familiar A umbla (de) frunza frăsinelului. DLRLC
    • chat_bubble A tăia frunză la câini = a nu avea nicio ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă. DEX '09 DLRLC
      sinonime: trândăvi
  • chat_bubble (în) sintagmă Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. DEX '98 DEX '09
etimologie:

frunză-de-bubă-reasubstantiv feminin

frunză-de-potcă, frunze-de-potcăsubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic