FRUNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație și care este format de obicei dintr-o foaie verde legată de tulpină prin pețiol. ◊ (Cu sens colectiv) Vîntu-mi bate Frunza-mi sună (EMINESCU). ◊ Loc. adj. Cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba sau cîtă frunză, cîtă iarbă = în cantitate foarte mare, foarte numeros. ♦ Expr. A tăia frunză la cîini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trîndăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). – Lat. frondea (= frons, -ndis).