fragă sf [At: CONACHI, P. 85 / V: frag sm / Pl: ~agi / E: ml fraga] 1 Partea comestibilă a fragului¹ (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2 (Pop; îe) În pofida ~agilor, mănâncă frunzele sau pentru ~, și frunza ți-e dragă Se spune despre cei care se mulțumesc cu puțin, neputând obține ceea ce doresc. 3 (Îc) ~-tătărească Plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 4 (Reg; șîc ~-de-pom) Dudă.

FRAGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului (considerată în mod greșit drept fruct) compusă din receptaculul cărnos și roșu, pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. Prin văi adunam fragi. COȘBUC, P. II 193. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Transilv., uneori determinat prin «de pom») Dudă. – Variantă: frag, fragi (BOLINTINEANU, O. 347), s. m.

FRAGĂ¹ ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

FRAGĂ² f. Fructul fragului. /<lat. fraga

fragă f. poamă roșie cu gustul dulce acrișor și foarte aromatic, fructul comestibil al arbustului (Fragaria vesca): dulceață de fragi. [Lat. FRAGA].

frágă f., pl. ĭ. (V. frag). Vest. Fructu fraguluĭ.

frag² sm vz fragă

frag¹ sm [At: ALECSANDRI, P. P. 31 / Pl: ~agi / E: drr fragă] 1 Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, frunze distribuite în rozetă, flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile Si: ~-de-pădure, ~-iepuresc (Fragaria vesca). 2 (Șîc ~-de-câmp) Căpșun (Fragaria moschata). 3 (Mol; Buc) Fragă (1).

frag m. (lat. frăgum, fructu fraguluĭ, pl. frăga, de unde, în vest, s’a format un feminin fragă: it. sp. fraga, fr. fraise). O mică plantă rozacee cu florĭ albe și fructe roșiĭ parfumate (fragária vésca). Est. Fructu eĭ, fragă. V. căpșună.

fragă (fruct fals) s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

fragă (fruct) s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

fragă s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

fragă, pl. fragi (fructul)

fragă, -gi (fructul).

fragă-tătărească (plantă) s. f., g.-d. art. fragii-tătărești; pl. fragi-tătărești

fragă-tătărească (plantă) s. f., g.-d. art. fragii-tătărești; pl. fragi-tătărești, art. fragile-tătărești

FRAGĂ s. v. dudă.

FRAGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

fragă s. v. DUDĂ.

FRAGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

fragă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).

FRAGĂ subst. 1. Fraga, Ion, ard. 2. Frăga b. (16 B IV 361). 3. Frăguța f. (Băl II). 4. Frăgăul, N. (Sur II); – șoltuz (Bîr IV).