fragă sf [At: CONACHI, P. 85 / V: frag sm / Pl: ~agi / E: ml fraga] 1 Partea comestibilă a fragului¹ (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2 (Pop; îe) În pofida ~agilor, mănâncă frunzele sau pentru ~, și frunza ți-e dragă Se spune despre cei care se mulțumesc cu puțin, neputând obține ceea ce doresc. 3 (Îc) ~-tătărească Plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 4 (Reg; șîc ~-de-pom) Dudă.

FRAGĂ subst. 1. Fraga, Ion, ard. 2. Frăga b. (16 B IV 361). 3. Frăguța f. (Băl II). 4. Frăgăul, N. (Sur II); – șoltuz (Bîr IV).