foit sn [At: TDRG. / P: fo-it / E: foi¹] (Îvp) Suflare în foc cu foalele Cf foi¹ (2).

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

foi¹ [At: NEGRUZZI, S. II, 233 / Pzi: ~esc / E: ml *follire (= follere) sau foaie] 1 vi (Îvp) A se umfla și a se dezumfla ca niște foaie. 2 vi (Îvr) A sufla în foaie. 3 vt (Pop; fig) A bate. 4 vi (D. o colectivitate, o mulțime) A forfoti (2). 5 vi (D. un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care circulă. 6 vr A se fâțâi (2). 7 vr A se răsuci de pe o parte pe alta (căutându-și o poziție comodă). 8 vr (Fig) A se codi. 9 vt (Rar; subiectul este mulțimea care forfotește) A copleși pe cineva. 10 vt (Subiectul indică insecte) A chinui pe cineva. 11 vt A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului.

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna, a nu sta locului; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Subiectul este o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti. V. furnica. Oamenii, în sumane și cu cușme, foiau, se strecurau în șiraguri dese, grămădindu-se unii în alții. SADOVEANU, O. IV 45. Lumea foia pe jos, fără treabă, și totuși, preocupată. D. ZAMFIRESCU, R. 6. Fetele și flăcăii, gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare, foiau prin sat în toate părțile. CREANGĂ, A. 123. ♦ (Subiectul este locul unde mișună o mulțime) A fi plin de lume care mișună. Cetatea foia de viață. SBIERA, P. 153. O poiană... ce foiește de oameni, ca un roi. ALECSANDRI, P. III 214. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pînă colo; a se fîțîi. Țîțaca Leona... se foia din odaie în cerdac și din cerdac în odaie. SADOVEANU, N. F. 134. ♦ Fig. A se codi. Aprinde felinarul! Sublocotenentul se cam foia. – Să nu ne vadă, d-le major. D. ZAMFIRESCU, R. 120. ♦ A-și întoarce corpul de pe o parte pe alta, a se mișca, a se învîrti. Jimboreanu se foi în paie, trezindu-se. CAMILAR, N. I 63. Se foi mult pe laiță, pînă ce își dădu seama că toate sînt sărace și necăjite ca și ea. id. TEM. 54. N-am spus eu? a rîs blînd moșneagul, cu gura-i știrbă, foindu-se în rantia-i sură. SADOVEANU, N. P. 357. 3. Tranz. (Cu privire la unele obiecte de îmbrăcăminte) A mișca, a învîrti în jurul corpului. Femeia încercă să rîdă, foindu-și fustele. DUMITRIU, V. L. 40.

A FOI¹ foiesc intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a furnica; a roi; a foșni; a viermui. [Sil. fo-i] /<lat. follire

A FOI² foiesc tranz. (fuste) A face să se înfoaie. [Sil. fo-i] /<lat. follire

A SE FOI mă foiesc intranz. 1) A umbla fără astâmpăr (într-un spațiu restrâns); a se fâțâi. 2) A se întoarce mereu de pe o parte pe alta (în așternut); a se zvârcoli. 3) A nu se putea hotărî (dintr-o dată); a sta la cumpănă; a șovăi; a oscila; a pendula; a balansa; a ezita. [Sil. fo-i] /<lat. follire

foì v. Mold. a furnica: poiana ce foiește de oameni ca un roiu AL. [Origină necunoscută].

foĭésc v. intr. (ung. folyni, a se revărsa). Mișun, furnic, mă mișc în coace și’n colo în mare număr: foĭaŭ vermiĭ în cadavru. Îs plin de o mare mulțime care se mișcă: foĭește țara de Jidanĭ. V. refl. (cp. și cu foșnesc, fojgăĭesc). Mă învîrtesc, mă fîțîĭ, mă codesc, mă tot mișc nehotărît: îmbracă-te odată și nu te maĭ foi atîta!

foi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiesc, 3 sg. foiește, imperf. 1 foiam; conj. prez. 1 sg. să foiesc, 3 să foiască

foi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiesc, imperf. 3 sg. foia; conj. prez. 3 să foiască

foi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foiesc, imperf. 3 sg. foia; conj. prez. 3 sg. și pl. foiască

foiesc, foiască 3 conj., foiam 1 imp.

FOI vb. 1. v. forfoti. 2. a se perpeli, a se răsuci, a se suci, a se zvârcoli, (prin Olt.) a se scârciumi. (Toată noaptea s-a ~ în așternut.)

FOI vb. 1. a se agita, a colcăi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovirca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea se ~ pe străzi.) 2. a se perpeli, a se răsuci, a se suci, a se zvîrcoli, (prin Olt.) a se scîrciumi. (Toată noaptea s-a ~ în așternut.)