fluier sn [At: DOSOFTEI, V. S. 40 / V: ~ă sf, fiueră sf, (reg) floieră sf / A și: (reg) fluier / P: flu-ier / Pl: ~e / E: ns cf alb floere] 1 Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri Cf caval, drigană, durloi, fiștigoaie, flisc, flișcă, flișcoaie (fliscoaie), fluieriță, fluieroi, fofează, piscoaie, pițigoaie, șuieră, șuierici, surlă, târtă, țâț, țignal, tilincă (telișcă, titilic, titilig, titilincă, titilișcă), țipătoare (țipă), totâlcă, trișcă, tulnec, tutelcă. 2 (Pop; irn; îs) Gras ~ Se spune despre un om slab și bonăvicios. 3 Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră (1) Si: fluierătoare (3). 4 (Teh) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să trecă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 5 Fluierătură (2). 6 Șuierătură. 7 (Spt; pex) Sunetul fluierului (3). 8 (Atm; pop) Gambă. 9 (Atm; pop) Tibia. 10 (Pfm; gmț; îe) A cânta cu ~ele A sta ghemuit, cu genunchii la gură.

FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul. GOGA, P. 16. Bodrîngă, un moșneag fără căpătîi... ne cînta din fluier. CREANGĂ, A. 82. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta, Oile mi le-adormea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ Fig. În liniștea măreață, departe, fluierele mierlelor cîntau de dragoste. SADOVEANU, O. I 309. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră. Paznicii întrebuințează fluiere pentru semnale. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete cînd se suflă în el un gaz sau abur și care se întrebuințează mai ales pentru semnalizare. V. sirenă. Fluier cu abur pentru locomotivă. 4. Șuierătură, fluierătură. Deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc. CARAGIALE, O. II 163. 5. (Anat.; mai ales determinat prin «al piciorului») Cel mai mare dintre cele două oase de la piciorul omului sau al animalelor, care unește genunchiul cu glezna (v. tibia). – Variantă: (1, regional) flúieră (BENIUC, V. 151, RETEGANUL, P. II 35) s. f.

FLÚIER ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub subțire (de regulă de lemn), prevăzut cu mai multe orificii. ~ ciobănesc. 2) Instrument mic cu ajutorul căruia se emit fluierături de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, întrebuințat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros și lung, situat între genunchi și gleznă; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.

fluier n. 1. instrument muzical de suflare, format dintr’o țeavă cu gură (v. caval, naiu și tilincă); 2. Anat. tibia. [Probabil onomatopee, ca și it. flauto și fr. flûte].

2) flúĭer, a -á v. intr. (dintr’o răd. flu- [rudă cu fluture și lat. flare, a sufla, și flúere, a curge] cu aceĭașĭ term. ca în a șuĭera). Vest. Șuĭer.

1) flúĭer și (Rț.) flóĭer n., pl. e (d. a fluĭera, ca șuĭer 1 d. a șuĭera. D. rom. vine ngr. flogéra, alb. flĭojére, rut. floĭára, pol. ceh. fujara, ung. furulya [și de aicĭ] sîrb. frula). Flaut simplu cĭobănesc cu 6-8 găurĭ (V. bucĭum, caval, naĭ, tilincă, tulnic, ocarină). Fluĭerătură, țurloĭ, (tibie), osu cel maĭ gros dintre genuchĭ și călcîĭ. – Și flúĭeră și flóĭeră, f., pl. e (Hațeg).

FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.

fluiera [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / V: (reg) floiera / P: flu-ie~ / Pzi: fluier (înv, 13) ~rez / E: fluier] 1 vi A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 2 vi (Îe) A ~ a pagubă A fluiera în semn de regret pentru o pagubă suferită sau pentru o nereușită. 3 vi (Îae) A face o prostie, a suferi un insucces, fără a mai putea schimba lucrurile Cf a rămâne cu buzele umflate (sau buzat). 4 vti (Îe) A(-i) ~ cuiva (sau pe cineva) A chema pe cineva printr-o fluierătură (2). 5 vti (Îae) A avertiza pe cineva printr-o fluierătură (2). 6 smi (Îc) ~ră-vânt Om care își pierde vremea Si: haimana. 7 smi (Îc) ~ră-n-biserică Om de nimic. 8 vi (Îe) Domnul ~ră în biserică Se spune despre oamenii înșelați. 9 vi (Îae) Se spune despre oamenii fără căpătâi. 10 vi (Îae) Se spune despre proști. 11 smi (Îc) ~ră-n-bute Bețiv. 12 vi (D. unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). 13 vi A cânta din fluier (1). 14 vi A emite sunete ascuțite întrebuințând un instmment special, mai ales pentru semnalizare. 15 vt A reproduce o melodie fluierând (1). 16 vt(a) A semnala suflând într-un fluier (3) începutul și terminarea unei partide de fotbal, volei etc., oprirea jocului, startul unei competiții atletice etc. 17 vt (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea (sau, rar, aprobarea) prin fluierături (3). 18 vt (Pop; d. vânt, furtună, vijelie etc.; la persoana a III-a) A se abate asupra cuiva. 19 vi (D. vânt, furtună, vijelie; la persoana a III-a) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera.

fluieraș [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / P: : flu-ie~ / Pl: ~e sn, ~i sm / E: fluier + -aș] 1-2 sn (Șhp) Fluier (1) (cam) mic. 3 sn Fluier (1) ciobănesc mic. 4 sn Fluier (1) mic și scurt de metal (de pământ sau de zahăr) care poate produce un singur ton Cf țignal. 5 sn Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 6 Melodie după care se execută dansul fluieraș (5). 7-9 sn (Pop; șhp) Fluier (5-7) (de mică intensitate). 10 sm Fluierar (1). 11 sm (Orn; reg) Mierlă galbenă.

fluieră sf vz fluier

șuier, ~ă [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) șoi~, ~ir sn / Pl: ~e / E: pvb șuiera] 1-4 sn Șuierătură (8-11). 5 sn (Olt; Mun) Fluier din metal sau din coajă de salcie. 6 sf (Reg) Nai.

FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.

FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A produce un sunet ca al fluierului sau o combinație (melodică) de sunete, suflînd printre buze (sau printre degetele băgate în gură). Pe ici, pe colea, trecea cîte un romanțios fluierînd. EMINESCU, N. 34. Pune straja la pîndă, ca să tragă cu urechea și să fluiere cînd se apropie vînătorul. ODOBESCU, S. III 81. ◊ Expr. A fluiera a pagubă = a fluiera în semn de părere de rău pentru o pagubă suferită, pentru o neizbîndă. Ce să facă el așadară? Fluieră una a pagubă. RETEGANUL, P. I 60. ◊ Tranz. Hulub era de felul lui un om vesel. Mai totdeauna fluiera frînturi de melodii. V. ROM. februarie 1953, 42. Trec fețe serbede... fluierînd doine dureroase! RUSSO, S. 147. ◊ Compus: fluieră-vînt s. m. = persoană care își pierde vremea umblînd haimana, fără nici o treabă serioasă. Fata tot șezînd la fereastră, vedea pe un june fluieră-vînt, umblînd de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 120. ♦ (Despre unele păsări sau insecte) A produce sunete asemănătoare cu ale fluierului. Ei aud... acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi țiuind, scîrțîind, fluierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. O mierlă fluiera o melodie înceată. SADOVEANU, O. I 287. ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea prin fluierături. Spectatorii l-au fluierat pe arbitru. ▭ Slugile aduse la reprezentație de neamurile sale l-au fluierat. Nici asta nu-l putea opri. SADOVEANU, E. 68. 2. A cînta din fluier. Măi bădiță Niculiță, Cînd ieși seara pe uliță, Fluieră din fluieriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 3. A produce sunete ascuțite, întrebuințînd un instrument special, mai ales pentru semnalizare; a șuiera. Ilenuța milițiană Fluieră cu foc. FRUNZĂ, Z. 62. II. (Despre vînt) A sufla cu tărie, a șuiera. Vîntul fluieră în strașina casei. Zăpada le-a troienit ușa pe din afară. DELAVRANCEA, H. TUD. 28. ◊ Tranz. Cine poate să zică că zdrențurosul și desculțul nu s-ar îmbrăca mai curat și mai elegant dacă ar avea putință... că i-ar plăcea să-l ploaie din tavan și să-l fluiere vîntul din toate părțile? GHICA, S. 594.

FLÚIERĂ s. f. v. fluier.

A FLUIERÁ² flúier tranz. 1) A cânta prin fluierat. ~ o melodie. ◊ Fluieră-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umblă fără rost; pierde-vară. 2) A trata cu fluierături (manifestând nemulțumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier

A FLUIERÁ¹ flúier intranz. 1) A cânta din fluier. 2) A scoate sunete pătrunzătoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 4) (despre păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului. 5) (despre vânt, furtună etc.) A produce un zgomot ascuțit și continuu; a șuiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier

fluierà v. 1. a sufla în fluier, a cânta din fluier; 2. a da un sunet subțire printre buze; 3. a dezaproba șuierând: l’au fluierat.

fluieră-vânt m. trântor: fata vedea pe un tânăr fluieră-vânt ISP.

flúĭeră, V. fluĭer 1.

flúĭeră-vînt m., pl. tot așa. Fam. Om fără ocupațiune, leneș.

2) șúĭer, a -á v. intr. (lat. sibulo [îld. sibilo], -áre, apoĭ *siŭulo, mrom. șiur, șuir, șuĭer; fr. siffler, pv. siular, siblar, sp. chillar, siblar, pg. silvar. Cp. cu treĭer). Est. Scot un sunet ascuțit țuguind buzele saŭ băgînd degetele în gură saŭ suflînd în șuĭerătoare saŭ dînd drumu aburuluĭ dintr’un cazan și făcîndu-l să treacă pintr’un fel de șuĭerătoare: merla șuĭeră. Suflu într’un fel deosebit (vorbind de șerpĭ). Vîjîĭ saŭ fîșîĭ pintre ramurĭ saŭ pin podu caseĭ (vorbind de gloanțe): un glonț îĭ șuĭeră pe la ureche. V. tr. Cînt șuĭerînd: a șuĭera o melodie. Reprob (blamez) pin șuĭerat: publicu l-a șuĭerat (pe actor, pe orator). – În vest fluĭer.

fluier s. n., pl. fluiere

flúier s. n., pl. flúiere

fluier

fluier, -re.

!fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt

fluiera (a ~) vb., ind. prez. 3 fluieră

!fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt

fluierá vb., ind. prez. 1 sg. flúier, 3 sg. și pl. flúieră

flúieră-vânt s. m. invar.

fluieră-vânt invar.

FLÚIER s. I. v. fluierătură. II. v. tibia.

FLUIER s. I. fluierat, fluierătură, șuier, șuierat, șuierătură. (S-a auzit un ~.) II. (ANAT.) tibia, (pop.) țurloi, (prin Bucov.) boldan.

FLUIERÁ vb. v. șuiera.

FLUIERA vb. a șuiera, a vîjîi, a vui, (rar) a zbîrnîi, (Transilv.) a șovăi. (Vîntul ~ prin hornuri.)

fluierá (flúier, át), vb. – 1. A scoate un sunet asemănător fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. țiu; pentru infixul expresiv l, cf. flișcui „a fluiera”, fli(u)șcă „trișcă”. De aici și fliuira, redus la flui(e)ra, ca șuera în loc de ș(i)uira. Fluier, s. n. (intrument muzical de suflat; trișcă; gambă, tibia; șuierătură); cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare și în lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și DAR, i-au căutat uneori diferite origini lat. (*flibŭla, după Crețu 322; fibŭla, după Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu, Lr., 179). Prezența alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca și ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 și Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puțini cercetători, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s. n. (nai); fluierar, s. m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de fluier „tibia”; fluierărie, s. f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraș, s. m. (înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător, adj. (care fluieră); fluierător, s. m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură, s. f. (șuierătură); fluieroi, s. m. (fluier mare, folosit în Banat).

fluier, instrument popular străvechi și cu o arie de răspândire foarte largă. Este confecționat din lemn de diferite esențe, dar se cunosc și fluiere din os sau metal. În practica muzicală, f. este strâns legat de repertoriul (2) păstoresc. Astăzi se cunosc la noi și formații de fluierași instruite, mai ales în zonele cu tradiție păstorească. ♦ În funcție de mărime și de felul în care sunt confecționate, precum și de procedeele de emitere a sunetelor, se poate întocmi un tabel destul de bogat al f. existente în practica folclorică din România. În prima categorie ar intra f. fără dop, adică cele cu tubul deschis la ambele capete. Sunetul se produce la acestea prin despicarea coloanei de aer la locul pe unde se suflă, parte care este subțiată, executantul ținând instr. pieziș (semitraversier). Cel mai simplu f. din această categorie este tilinca, un tub deschis la ambele capete, fără nici un fel de găuri pentru degete și de lungime care variază între 60 și 80 cm. Modificările de înălțime (2) a sunetelor se produc pe baza suflului, ajutat și prin închiderea parțială cu degetul a părții inferioare a tubului. Din aceeași categorie mai fac parte f. moldovenesc, de mărime mică și mare, ambele tipuri având câte 6 deschizături pentru degete; f. dobrogean, cu 7 deschizături, de mărime mică și mijlocie, precum și Cavalul bulgăresc format din trei piese care se îmbucă, de unde și dimensiunea mai mare a instr. Are 8 deschizături pentru degete. A doua categorie cuprinde f. cu dop, categorie în care se pot desluși câteva tipuri: tilinca cu dop de format mareș Cavalul* cu 5 deschizături pentru degete, de format mare, destinat cântecelor domoale cu linie melodică întinsă, curgătoare, meditativă; f. propriu-zis, care poate fi de mărime mică, mijlocie sau mare și are 6 deschizături pentru degete. Repertoriul său este foarte bogat și variat, cuprinzând toate genurile (1, 3) folclorice; f. gemănat (sau îngemănat), cu tuburile egale, este de mărime mică și mijlocie și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul prin care se construiește linia melodică. Celălalt nu are sau nu poate avea deschizătură; f. gemănat, cu tuburile egale și cu 7 deschizături la mărime mică și mijlocie; f. gemănat cu tuburi inegale de mărime mică și mijlocie, și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul melodic, cel de ison* sau burdon (I, 1) fiind mai scurt; f. cu 7 deschizături dintre care 6 sunt deasupra și una dedesubt instr. Este de dimensiuni mici. Tot aici se poate înscrie și f. transversale, asemănătoare flautului* dintre care unul cu 6 deschizături, de format mic și mare, și altul cu 7 deschizături, numai de format mare.

fluieră-vânt s.m. (pop.) trântor.