Definiția cu ID-ul 497827:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fluierá (flúier, át), vb.1. A scoate un sunet asemănător fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. țiu; pentru infixul expresiv l, cf. flișcui „a fluiera”, fli(u)șcă „trișcă”. De aici și fliuira, redus la flui(e)ra, ca șuera în loc de ș(i)uira. Fluier, s. n. (intrument muzical de suflat; trișcă; gambă, tibia; șuierătură); cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare și în lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și DAR, i-au căutat uneori diferite origini lat. (*flibŭla, după Crețu 322; fibŭla, după Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu, Lr., 179). Prezența alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca și ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 și Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puțini cercetători, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s. n. (nai); fluierar, s. m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de fluier „tibia”; fluierărie, s. f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraș, s. m. (înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător, adj. (care fluieră); fluierător, s. m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură, s. f. (șuierătură); fluieroi, s. m. (fluier mare, folosit în Banat).