tibie sf vz tibia

*tíbie f. (lat. tíbia, fluĭer). Anat. Fluĭeru picĭoruluĭ. V. peroneŭ.

tibia sfi [At: KRETZULESCU, A. 80/1 / P: ~bi-a~ / V: ~bie (Pl: ~ii) sf / E: fr, lat tibia] (Atm) Os lung și gros al piciorului, situat între genunchi și gleznă, care formează, împreună cu peroneul, scheletul gambei Si: (pop) fluier, țurloi.

TIBIA, tibii, s. f. Os lung și gros, situat între genunchi și gleznă, articulat la cele două capete cu peroneul (împreună cu care formează fluierul piciorului).

TIBIA s.f. (Anat.) Os lung și gros situat între genunchi și gleznă, care împreună cu peroneul formează scheletul gambei. [Pron. -bi-a. / < fr., lat. tibia].

TIBIA s. f. 1. os lung și gros, între genunchi și gleznă, care împreună cu peroneul formează scheletul gambei. 2. articol (5) al piciorului la insecte, între femur și tars; al cincilea segment al membrelor păianjenilor. (< fr., lat. tibia)

TIBIA ~i f. anat. Os gros și lung, situat între gleznă și genunchi, formând împreună cu peroneul scheletul gambei. [G.-D. tibiei; Sil. -bi-a] /<fr., lat. tibia

tibia f. Anat. cel mai gros din oasele gambei numit obișnuit fluerul piciorului.

!tibie (desp. -bi-e) s. f., art. tibia (desp. -bi-a), g.-d. art. tibiei; pl. tibii, art. tibiile (desp. -bi-i-)

tibia (-bi-a) s. f., g.-d. art. tibiei (-bi-ei); pl. tibii, art. tibiile (-bi-i-)

tibia s. f. (sil. -bi-a), g.-d. art. tibiei; pl. tibii, art. tibiile (sil. -bi-i-)

TIBIA s. (ANAT.) fluier, (pop.) țurloi, (prin Bucov.) boldan.

TIBIA s. (ANAT.) fluier, (pop.) țurloi, (prin Bucov.) boldan.

tibia (cuv. lat.), instrument aerofon din antichitate, ai cărui strămoși erau confecționați din osul tibia de unde provine denumirea instrumentului. În forma sa perfecționată, t. este o variantă a aulos*-ului.