FLAGRANȚĂ s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance.

flagrant, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 67 / Pl: ~nți, ~e / E: fr flagrant] 1 Care sare în ochi Si: evident, izbitor, incontestabil. 2 (Îs) ~ delict Infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat.

flagranță sf [At: DEX / Pl: ~țe / E: fr flagrance] Evidență a unui fapt.

*FLAGRANT adj. Care se comite în acel moment; prins în ~ delict, prins asupra faptului [fr.].

FLAGRANȚĂ s. f. Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance.

FLAGRANT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, vădit, evident. În veacul capitalist... totul s-a făcut în grabă, sub imboldul nestăvilit al setei de cîștig, cu o totală și flagrantă desconsiderare a ființei umane. BOGZA, V. J. 183. ◊ Flagrant delict = delict descoperit chiar în momentul săvîrșirii lui sau înainte ca efectele lui să se fi consumat.

FLAGRANT, -Ă adj. Evident, izbitor, incontestabil. ◊ Flagrant delict = delict descoperit în momentul făptuirii lui sau înainte ca efectele lui să fi trecut. [< fr. flagrant].

FLAGRANȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, incontestabilitate. [< fr. flagrance].

FLAGRANT, -Ă adj. evident, izbitor. ♦ ~ delict = delict descoperit în momentul sau îndată după făptuirea lui. (< fr. flagrant, lat. flagrans)

FLAGRANȚĂ s. f. caracterul a ceea ce este flagrant; fapt incontestabil. (< fr. flagrance)

FLAGRANT ~tă (~ți, ~te) 1) Care a avut loc în prezența unui martor ocular; comis sub ochii celui care constată. În flagrant delict. 2) Care este incontestabil; imposibil a fi negat din cauza evidenței sale. Contradicție ~tă. /<fr. flagrant, lat. fragrans, ~ntis

FLAGRANȚĂ f. 1) Caracter flagrant. 2) Fapt incontestabil prin evidența sa. /<fr. flagrance

flagrant a. comis în acea clipă: flagrant delict, prins asupra faptului.

*flagránt, -ă adj. (lat. flágrans, -ántis, d. flagrare, a arde). Comis chear atuncĭ. Delict flagrant saŭ flagrant delict, delict, manifest, proaspăt. Prins în flagrant delict de furt, prins chear în momentu cînd fura, asupra faptuluĭ.

+flagrant¹ (desp. fla-grant) s. n., pl. flagrante (a organiza un flagrant, a prinde în flagrant)

flagrant² (izbitor; evident) (desp. fla-grant) adj. m., pl. flagranți; f. flagrantă, pl. flagrante (flagrant delict)

flagranță (evidență) (livr.) (desp. fla-gran-) s. f., g.-d. art. flagranței

flagrant (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagranți; f. flagrantă, pl. flagrante

flagranță (evidență) (livr.) (fla-gran-) s. f., g.-d. art. flagranței

flagrant (evident) adj. m. (sil. -grant), pl. flagranți; f. sg. flagrantă, pl. flagrante

flagranță s. f. (sil. -gran-), g.-d. art. flagranței

FLAGRANT adj. 1. v. indiscutabil. 2. v. clar.

FLAGRANT adj. 1. categoric, evident, indiscutabil, izbitor, vădit. (Un adevăr ~.) 2. clar, evident, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.)