2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

feudal, ~ă [At: ALEXANDRESCU, M. 20 / P: fe-u~ / V: (înv) feod~ / Pl: ~i, ~e / E: fr féodal, it feudale] 1 sm (Mare) proprietar de pământ în Evul Mediu, care facea parte din clasa nobilimii Si: feudatar. 2-3 a Care aparține feudalului (1) sau feudalismului. 4-5 a Privitor la feudal sau la feudalism. 6 a Specific feudalismului. 7 a (Îs) Orânduire ~ă Feudalism.

FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. Membru al clasei stăpânitoare în feudalism; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparține feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal.

FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. Stăpân de pământ; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparține feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal.

FEUDÁL1, feudali, s. m. (În evul mediu) Nobil subordonat unui suzeran și la rîndul său mai mare peste unul sau mai mulți vasali, proprietar al unui domeniu (primit de la suzeran sau acaparat direct de la țăranii liberi aduși în stare de dependență). – Pronunțat: fe-u-. – Variantă: feodál s. m.

FEUDÁL2, -Ă, feudali, -e, adj. De feudalitate, din epoca feudalității, prezentînd caracterele acestei orînduiri sociale. [Bălcescu] a luptat pentru lichidarea radicală pe cale revoluționară a tuturor privilegiilor feudale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 110. In secolele XI, XII și XIII se întărește organizarea feudală pe teritoriul patriei noastre. IST. R.P.R. 61. ◊ Orînduire feudală = feudalism. – Pronunțat: fe-u-. - Variantă: feodal, -ă (D. BOTEZ, F. S. 35, BĂLCESCU, O. I 23) adj.

FEUDÁL, -Ă adj. Referitor la feudalism, propriu feudalismului; în legătură cu o feudă. ◊ Orânduirea feudală = feudalism. // s.m. Nobil, proprietar al unei feude, care are vasali și care la rândul său este subordonat unui suzeran; feudatar. [Pron. fe-u-, var. feodal, -ă adj. / cf. it. feudale, fr. féodal].

FEUDÁL, -Ă I. adj. referitor la feudal(ism) sau la feudă. ♦ orânduirea ~ă = feudalism. II. s. m. nobil, proprietar al unei feude; feudatar. (< it. feudale, fr. féodal)

FEUDÁL1 ~i m. ist. Mare proprietar de pământ, care exploata munca țăranilor iobagi. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal

FEUDÁL2 (~i, ~e) 1) Care ține de feudalism; propriu feudalismului. Rămășițe ~e. 2) Care se bazează pe principiile feudalismului. Societate ~ă. 3) Care este caracteristic pentru o feudă. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal

feudal a. relativ la feud, sau la feudalitate: drept, castel feudal.

*feudál, -ă adj. (mlat. feudalis). Relativ la feude saŭ la feudalitate: castel, drept feudal. Adv. În virtutea dreptuluĭ feudal: a administra feudal. – Și feodal (fr. féodal).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

feudál (fe-u-) adj. m., s. m., pl. feudáli; adj. f. feudálă, pl. feudále

feudál adj. m., s. m. (sil. fe-u-), pl. feudáli; f. sg. feudálă, pl. feudále

Intrare: feudal (adj.)
feudal adjectiv
  • silabație: fe-u-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • feudal
  • feudalul
  • feudalu‑
  • feuda
  • feudala
plural
  • feudali
  • feudalii
  • feudale
  • feudalele
genitiv-dativ singular
  • feudal
  • feudalului
  • feudale
  • feudalei
plural
  • feudali
  • feudalilor
  • feudale
  • feudalelor
vocativ singular
plural
Intrare: feudal (s.m.)
  • silabație: fe-u-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • feudal
  • feudalul
  • feudalu‑
plural
  • feudali
  • feudalii
genitiv-dativ singular
  • feudal
  • feudalului
plural
  • feudali
  • feudalilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)