FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. Membru al clasei stăpânitoare în feudalism; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparține feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal.

feudal, ~ă [At: ALEXANDRESCU, M. 20 / P: fe-u~ / V: (înv) feod~ / Pl: ~i, ~e / E: fr féodal, it feudale] 1 sm (Mare) proprietar de pământ în Evul Mediu, care facea parte din clasa nobilimii Si: feudatar. 2-3 a Care aparține feudalului (1) sau feudalismului. 4-5 a Privitor la feudal sau la feudalism. 6 a Specific feudalismului. 7 a (Îs) Orânduire ~ă Feudalism.

FEUDÁL, -Ă, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. Stăpân de pământ; mare proprietar de pământ. 2. Adj. Care aparține feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Orânduire feudală = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. féodal.

FEUDÁL², -Ă, feudali, -e, adj. De feudalitate, din epoca feudalității, prezentînd caracterele acestei orînduiri sociale. [Bălcescu] a luptat pentru lichidarea radicală pe cale revoluționară a tuturor privilegiilor feudale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 110. În secolele XI, XII și XIII se întărește organizarea feudală pe teritoriul patriei noastre. IST. R.P.R. 61. ◊ Orînduire feudală = feudalism. – Pronunțat: fe-u-. - Variantă: feodal, -ă (D. BOTEZ, F. S. 35, BĂLCESCU, O. I 23) adj.

FEUDÁL¹, feudali, s. m. (În evul mediu) Nobil subordonat unui suzeran și la rîndul său mai mare peste unul sau mai mulți vasali, proprietar al unui domeniu (primit de la suzeran sau acaparat direct de la țăranii liberi aduși în stare de dependență). – Pronunțat: fe-u-. – Variantă: feodál s. m.

FEUDÁL, -Ă adj. Referitor la feudalism, propriu feudalismului; în legătură cu o feudă. ◊ Orânduirea feudală = feudalism. // s.m. Nobil, proprietar al unei feude, care are vasali și care la rândul său este subordonat unui suzeran; feudatar. [Pron. fe-u-, var. feodal, -ă adj. / cf. it. feudale, fr. féodal].

FEUDÁL, -Ă I. adj. referitor la feudal(ism) sau la feudă. ♦ orânduirea ~ă = feudalism. II. s. m. nobil, proprietar al unei feude; feudatar. (< it. feudale, fr. féodal)

FEUDÁL¹ ~i m. ist. Mare proprietar de pământ, care exploata munca țăranilor iobagi. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal

FEUDÁL² ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de feudalism; propriu feudalismului. Rămășițe ~e. 2) Care se bazează pe principiile feudalismului. Societate ~ă. 3) Care este caracteristic pentru o feudă. [Sil. fe-u-] /<lat. feodalis, fr. féodal

feudal a. relativ la feud, sau la feudalitate: drept, castel feudal.

*feudál, -ă adj. (mlat. feudalis). Relativ la feude saŭ la feudalitate: castel, drept feudal. Adv. În virtutea dreptuluĭ feudal: a administra feudal. – Și feodal (fr. féodal).

feodal, ~ă a vz feudal

FEODÁL¹ s. m. v. feudal¹.

FEODÁL², -Ă adj. v. feudal².

FEODÁL¹ s. m. v. feudal¹.

FEODÁL², -Ă, adj. v. feudal².

FEODÁL, -Ă adj. v. feudal.

feudal (desp. fe-u-) adj. m., s. m., pl. feudali; adj. f. feudală, pl. feudale

feudal (fe-u-) adj. m., s. m., pl. feudali; adj. f. feudală, pl. feudale

feudál adj. m., s. m. (sil. fe-u-), pl. feudáli; f. sg. feudálă, pl. feudále

feudal

feudal, -li.