FERICIT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.

fericit, ~ă [At: CORESI, EV. 11/2 / Pl: ~iți, ~e / E: ferici] 1-2 smf, a (Persoană) care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 3 a Care aduce fericire (1). 4 a Care este bun, favorabil. 5 sm (Bis) Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă.

FERICIT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.

FERICIT, -Ă, fericiți, -te, adj. 1. Care se află într-o stare de mare mulțumire sufletească, plin de bucurie. Privea fericită copila, Zîmbind către anii ce vin. FRUNZĂ, Z. 12. Ești fericită ca o zi cu soare. D. BOTEZ, P. O. 100. Amîndoi se duceau fericiți în odaia lor. VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (În exclamații) Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. ◊ (Substantivat) Se bucura de frumusețea florilor... ca un fericit. ISPIRESCU, L. 8. 2. Care aduce fericire, satisface, provoacă mulțumire, care este bun, favorabil. Alegere fericită. ▭ Ghiță pîndea și-și ațintea urechea, nădăjduind o întîmplare fericită. SADOVEANU, M. C. 205. Noi nu vorbim de excepții fericite, ci de regula generală. GHEREA, ST. CR. II 339. Ce vînt fericit te-o adus pe la noi? ALECSANDRI, T. I 350.

FERICIT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A FERICI. 2) Care aduce fericire. Întâmplare ~tă. /v. a ferici

fericit a. 1. care se bucură de fericire: om fericit; 2. care face plăcere, bucurie: întâmplare fericită; 3. cel ce se bucură de fericirea cerească: fericitul întru amintire.

fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.

FELICITA, felicit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericita vb. I] – Din fr féliciter.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

felicita [At: NEGRUZZI, S. I, 6 / V: (înv) feri~ / Pzi: felicit, (înv) ~tez / E: fr féliciter] 1 vt A spune cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut. 2 vt A-i ura de fericire cuiva, cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. 3 vt (Îe) A se felicita pentru sau că... A fi mulțumit în urma estimării efectelor unei acțiuni întreprinse, a unei atitudini luate etc.

ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica¹ (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.

fericita v vz felicita

FELICITA, felicit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericita vb. I.] – Din fr. féliciter.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FELICITA, felicit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut, pentru o realizare însemnată etc.; a exprima urări de fericire, de izbîndă pentru viitor cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. lartă-mă că, dintre toți prietenii cari m-au felicitat de ziua mea, pe dumneata te-am lăsat să-ți răspund la urmă. CARAGIALE, O. VII 298. Arhiepiscopul de Novgorod, unul din oamenii cei mai luminați a Rusiei pe atunce, felicită pre autorul anonim prin versuri. NEGRUZZI, S. II 146. Primesc vizita directorului teatrului... mai întîi mă felicită asupra succeselor dobîndite în seara ajunului. RUSSO, O. 138. ♦ Refl. (Familiar) A se socoti mulțumit, fericit, satisfăcut (pentru rezultatul obținut). – Accentuat și: felicit. - Prez. ind. și: (învechit) felicitez (IBRĂILEANU, SP. CR. 146). – Variantă: (învechit) fericita (NEGRUZZI, S. I 6) vb. I.

FERICI, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

FELICITA vb. I. tr. A spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important, a unor succese etc. ♦ refl. (Fam.) A se socoti fericit, mulțumit pentru un rezultat obținut. [P.i. felicit, -tez, 3,6 -tă. / < fr. féliciter, it. felicitare].

FELICITA vb. I. tr. a spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important etc. II. refl. (fam.) a se socoti mulțumit pentru un rezultat obținut. (< fr. féliciter)

A FELICITA felicit tranz. A trata cu urări de bine, exprimând admirație (în legătură cu un eveniment). /<fr. féliciter

A FERICI ~esc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice

felicità v. a complimenta pentru un eveniment fericit.

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.

*felícit și -éz, a -á v. tr. (lat. felicito, -áre, a face fericit, d. felix, -ćis, fericit). Complimentez pe cineva p. un succes, p. un eveniment fericit. V. refl. Mă aplaud singur: lupu, răpind oaĭa, se felicită. V. herelisesc.

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

!fericit² s. m., pl. fericiți

fericit¹ adj. m., pl. fericiți; f. fericită, pl. fericite

fericit² s. m.

fericit¹ adj. m., pl. fericiți; f. fericită, pl. fericite

fericit adj. m., s. m., pl. fericiți; f. sg. fericită, pl. fericite

felicita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. felicit, 2 sg. feliciți, 3 felicită; conj. prez. 1 sg. să felicit, 3 să felicite

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, 3 sg. fericește, imperf. 1 fericeam; conj. prez. 1 sg. să fericesc, 3 să fericească

felicita (a ~) vb., ind. prez. 3 felicită

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 să fericească

felicita vb., ind. prez. 1 sg. felicit, 3 sg. și pl. felicită

ferici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 sg. și pl. fericească

felicita (ind. prez. 3 sg. și pl. felicită)

felicit.

FERICIT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. v. radios. 3. v. binevenit.

FERICIT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. încîntat, radios. (O față ~.) 3. adecvat, binevenit, bun, favorabil, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.)

Fericit ≠ nefericit

FELICITA vb. (înv. și glumeț) a (se) congratula, (înv.) a (se) ferici, (fam.) a (se) gratula, a (se) hiritisi. (Se ~ reciproc pentru succesele dobândite.)

FERICI vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

FELICITA vb. (înv. și glumeț) a (se) congratula, (înv.) a (se) ferici, a (se) gratula, a (se) hiritisi. (Se ~ reciproc pentru succesele dobîndite.)

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.

A ferici ≠ a neferici

BEATE MEMORIAE (lat.) de fericită amintire – Un lucru, o faptă, o persoană beate memoriae.

BEATI PAUPERES SPIRITU (lat.) fericiți (sunt) cei săraci cu duhul – Matei, 5, 3. Expresie care se folosește ironic pentru cei care, fără a fi inteligenți, reușesc în acțiunile lor.

DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.

FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.

INSULA FERICIȚILOR (în mitologia greacă), arhipelag de la capătul lumii, locuit de oamenii cărora zeii le dăruiseră nemurirea; era un ținut al verii veșnice și al belșugului.

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.

SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.

Donec eris felix, multos numerabis amicos (lat. „Atîta vreme cît vei fi fericit, vei număra mulți amici”) – E un vers celebru din Ovidiu (Tristiile – I, 1, 39). Poetul, surghiunit de către împăratul roman Augustus, a ajuns la Tomis (Constanța de azi). Cînd s-a văzut părăsit de prieteni a făcut îndurerat reflecția de mai sus, care se citează de obicei împreună cu versul următor: Tempora si fuerint nubila, solus eris (Dar dacă cerul se acoperă de nori, vei rămîne singur). Prin cuvintele lui Ovidiu putem ilustra soarta unui om părăsit la nenorocire de toți cei care mișunau în jurul lui, atunci cînd el era bogat, glorios și puternic. LIT.

Felix qui, quod amat, defendere fortiter audet (lat. „Fericit cel care cutează să apere cu putere ceea ce iubește”) – spune Ovidiu în cartea a doua din Amores (Iubirile, cînt 5, vers 9). O idee apropiată despre curaj în iubire o exprimă și zicătoarea noastră: „Unde este frică, nu încape dragoste”. LIT.

Felix qui potuit rerum cognoscere causas (lat. „Fericit e acela care a putut cunoaște cauzele lucrurilor”) – Nicicînd ca în zilele noastre acest vers al lui Vergiliu din poemul Georgicele (II, 489) nu și-a găsit mai frecvente ocazii de a fi aplicat. Poetul cîntă mințile pătrunzătoare care, prin cunoașterea sau descoperirea tainelor naturii, „calcă în picioare teama” – cum spune în continuare Vergiliu -, disprețuiesc soarta și sfidează chiar moartea și toate fenomenele care înspăimintă pe cei neștiutori și stăpîniți de superstiții. Numai că la vremea cînd a fost scris acest poem (30 î.e.n.) și chiar secole întregi după aceea, se spunea Felix qui potuit… cu un fel de invidie și ca o aspirație, pe cînd în zilele noastre cuvintele acestea pot fi citate ca un omagiu adus prometeilor contemporani, care smulg naturii, unul după altul, mari și nenumărate secrete. LIT.

Fericiți cei săraci cu duhul… – versetul 3, capitolul V („Predica de pe munte”) din Evanghelia lui Matei. După diferite explicații date acestui pasaj, exegeții au ajuns la interpretarea că prin „cei săraci cu duhul” nu trebuie să se înțeleagă „omul prost, nătîng”, ci „omul simplu, neprihănit”. Cuvintele de mai sus sînt citate de obicei la adresa acelor oameni simpli, naivi, care izbutesc totuși să culeagă unele avantaje prin felul lor de a fi. Engels, în „Scrisori din Londra”, arată că lucrările lui Rousseau, Voltaire, Holbach, Byron, Shelley sînt citite numai de pătura de jos din Anglia. „Nici un om « respectabil » nu se va încumeta să țină pe masa lui operele acestuia din urmă, dacă nu vrea să se compromită în modul cel mai grav. Concluzia: fericiți cei săraci căci a lor este împărăția cerurilor și – mai devreme sau mai tîrziu – și împărăția acestei lumi”. (Marx-Engels, Opere, vol. I, p. 512-513). BIB.

Happy end (engl. înseamnă „sfîrșit fericit”) – Termenul acesta a fost introdus și vehiculat mai ales de acele faimoase filme senzaționale care, după o serie de peripeții palpitante, se terminau stereotip cu regăsirea și căsătoria eroilor, adică cu un „happy end”. De aici, expresia a ajuns să semnifice, în general, o încheiere veselă, un final satisfăcător. Artista poporului Lucia Sturdza Bulandra, vorbind despre piesa Soțul ideal a lui Oscar Wilde unde, în cele din urmă, totul se sfîrșește printr-o împăcare generală între cei buni și cei răi, adaugă: „Acest happy end, împreună cu eleganța toaletelor, a decorului și a calității interpretării, a fost un debut de bun augur”. (Amintiri, pag. 79). TEA.

Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (lat. „Cine l-ar fi știut pe Hector, dacă Troia ar fi fost fericită?”) – întreabă Ovidiu în Tristii (IV, 3, 75). Desigur, viteazul Hector, care s-a remarcat prin deosebite fapte de arme în războiul troian, figurează aici ca simbol, ca exemplu. Ovidiu vrea să spună că adesea însușirile omului, talentul, curajul rămîn în întuneric, dacă n-au prilejul să răzbată la lumină. Faima depinde de o împrejurare, chiar tragică și nefericită (Hector a fost omorît de Achile, iar Troia distrusă). Citatul se aplică omului (sau operei, sau faptului), ieșit din anonimat datorită unui eveniment cu răsunet. LIT.

Heureux ou malheureux, lhomme a besoin dautrui; il ne vit quà moitié sil ne vit que pour lui (fr. „Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiește decît pe jumătate cînd trăiește doar pentru el”) – Sînt versurile poetului francez Jacques Delille, care a trăit între anii 1738-1813, și fac parte din poemul Lhomme des champs. Ele pledează pentru apropiere între oameni, pentru altruism. LIT.