fericea sf vz ferigea

FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

ferecea sf vz ferigea

feregea² sf vz ferigea

feric, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ferrique] (Chm; d. substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent.

ferice¹ [At: COD. VOR. 111/13 / Pl: ~ / E: ml felix, -icis] 1 ain (Înv; astăzi poetic) Fericit (2). 2 ain (Îe) ~ de mine (sau de tine etc.) Ce fericit sunt (sau ești etc.). 3 ain (Irn; îae) Halal de... 4 sf (Înv) Fericire (1). 5 sf (Îe) A-I bate (pe cineva) ~a Se spune despre un om sau unui om norocos.

ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica¹ (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.

ferigea sf [At: BARCIANU / V: ~reg~, ~icea, ~recea, fir~ / Pl: ~ele / E: ferigă + -ea] (Bot) 1 (Șîc ~-vărgată, ~-vânătă) Strașnic (Asplenium trichomanes). 2 Spinarea-lupului (Athyrium filix-femina). 3 Feriguță (Polypodium vulgare). 4 Ferigă (7) (Dryopteris filix-mas). 5 (Îf fericea) Ferigă (9) (Pteridium aquilinum). 6 (Șîc ~-albă) Aglică (Filipendula vulgaris). 7 (Îf ferecea, fericea) Vetrice (Chysanthemum vulgare). 8 (Lpl; îf firigele) Cârciumărese (Zinnia elegans).

firigea sf vz ferigea

vetrice sf [At: BARONZI, L. 147 / V: (înv) vat~, văt~, vint~, (reg) ~icie, ~igă, ~ige, verti~, vitriță / Pl: ~ / E: ml *vietrix, -cis (<uietrix)] 1 (Reg; șîs ~a vătămatului) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu florile galbene-aurii, dispuse în corimb, folosită în medicina populară Si: vetricea (2), (reg) ferecea, mărun, roman², măruncă-neagră, iarba-raiului (Chrysanthemum vulgare). 2 (Reg) Diaree (1). 3 (Reg) Dizenterie. 4-5 (Ent; reg) (Larvă de) efemeridă² (2).

FERICE¹ I. adj. Fericit; mai adesea în construcțiunea ~ de: ~ de mine; ~ de noi; ~ de el; ~ de noroadele din împărăția aceea ISP.. II. sf. Fericire; a-l bate ~a, a da norocul peste el: în ziua cînd primia paralele, ne bătea ~a DLVR.; era și drăgălaș – bată-l ~a! – puiul de împărat ODOB. [lat. felīcem].<br />

FERICI (-icesc) I. vb. tr. 1 A da fericirea, a face fericit ¶ 2 A socoti fericit: te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumoasă ALECS.. II. vb. refl. A se socoti fericit: Și mereu se fericea De popa ce-au căpătat RET. [ferice].

FERICIT I. adj. 1 p. FERICI ¶ 2 Care se află în fericire, într’o stare de deplină mulțumire sufletească ¶ ¶ contr. NEFERICIT ¶ 3 Norocos: întîmplare ~ă. II. sm. Om fericit.

FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FERICE² s. f. (Învechit) Fericire. Dar fugiți, gîndiri noroase, Ce fericea-mi ofiliți! ODOBESCU, S. I 57. Ah, noroc, vrăjmaș cumplit... Tu fericea mi-ai luat. TEODORESCU, P. P. 287. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea = a da norocul peste cineva. În ziua cînd [învățătorul nostru] primea paralele, ne bătea fericea...; nu bătea pe nimeni. DELAVRANCEA, H. T. 113.

FERICI, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

A FERICI ~esc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice

ferice a. fericit (cu o nuanță solemnă sau ironică): ferice de tine! [Lat. FELICEM]. ║ f. noroc: bată-te fericea!

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.

férece și fereceá f., pl. ele (d. ferigă). Vest. Vetrice.

feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

2) vetríce f. (sîrb. vratič, bg. vratiga și vrŭtliga, vetrice. V. vrătilică). O plantă sălbatică din familia compuselor cu proprietățĭ amare și aromatice (tanacetum vulgare). – Și fereceá.

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, 3 sg. fericește, imperf. 1 fericeam; conj. prez. 1 sg. să fericesc, 3 să fericească

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 să fericească

ferice s. f., art. fericea

ferici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 sg. și pl. fericească

ferice adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.

Feric/a, -ea v. Feliga 3.

FERICE s. v. aglică, fericire.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

FERICI vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.

FERIGEA s. v. aglică.

ferice s. v. AGLICĂ. FERICIRE.

ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

ferigea s. v. AGLICĂ.

A ferici ≠ a neferici

ferecea, ferecele, s.f. (reg.) plantă denumită și vetrice.

firigea s.f. (reg.) plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe sau roz-albe mirositoare; aglică.