2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fabula vit [At: DN3 / Pzi: ~lez / E: fr fabuler] 1 A imagina fapte, întâmplări etc., prezentându-le ca reale sau posibile. 2 (Pex) A minți.

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.

FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler].

FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler)

A FABULÁ ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler

fabulă sf [At: URICARIUL XIV, 144 / Pl: ~le / E: lat fabula] 1 (Rar) Succesiune a faptelor care compun acțiunea unei lucrări narative sau dramatice. 2 (Înv; imp) Dramă. 3 (Spc; la formaliștii ruși; îoc subiect) Evenimentele povestite într-un text narativ (în raport cu modul în care acestea sunt prezentate). 4 Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, prin procedeul personificării animalelor, a plantelor și a lucrurilor, satirizează mentalități și moravuri, enunțând învățătură morală Cf apolog. 5-6 Fabulație (4-5).

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. ♦ (Rar) Subiect al unei opere literare. – Din lat. fabula.

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică (de obicei în versuri) ai cărei eroi sînt mai ales animale sau lucruri personificate și în care autorul satirizează anumite moravuri și deprinderi cu scopul de a le îndrepta. Fabula a constituit în toate timpurile un gen polemic de mare eficacitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 3/1.

FÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula].

FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula)

FÁBULĂ ~e f. 1) Creație literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

fabulă f. 1. povestire alegorică ce conține un adevăr moral sub vălul unei ficțiuni ușoare: fabulele lui Donici; 2 lucru plăsmuit: e o fabulă; 3. pricină de râs: a ajuns fabula orașului; 4. mitologie: zeii fabulei.

*fábulă f., pl. e (lat. fábula, din aceĭașĭ răd. cu fama, faĭmă). Mică povestire, de ordinar în versurĭ, care ascunde moralitatea supt vălu uneĭ ficțiunĭ: fabulele luĭ Esop, Fedru, Lafontaine, Donicĭ. Mit, poveste: zeiĭ din fabulă. Legendă, istorie falsă: vorba asta e o fabulă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*fabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 fabuleáză

fabulá vb., ind. prez. 1 sg. fabuléz, 3 sg. și pl. fabuleáză

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FABULÁ vb. v. inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui.

FÁBULĂ s. v. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, subiect.

arată toate definițiile

Intrare: fabula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fabula
  • fabulare
  • fabulat
  • fabulatu‑
  • fabulând
  • fabulându‑
singular plural
  • fabulea
  • fabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fabulez
(să)
  • fabulez
  • fabulam
  • fabulai
  • fabulasem
a II-a (tu)
  • fabulezi
(să)
  • fabulezi
  • fabulai
  • fabulași
  • fabulaseși
a III-a (el, ea)
  • fabulea
(să)
  • fabuleze
  • fabula
  • fabulă
  • fabulase
plural I (noi)
  • fabulăm
(să)
  • fabulăm
  • fabulam
  • fabularăm
  • fabulaserăm
  • fabulasem
a II-a (voi)
  • fabulați
(să)
  • fabulați
  • fabulați
  • fabularăți
  • fabulaserăți
  • fabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • fabulea
(să)
  • fabuleze
  • fabulau
  • fabula
  • fabulaseră
Intrare: fabulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fabulă
  • fabula
plural
  • fabule
  • fabulele
genitiv-dativ singular
  • fabule
  • fabulei
plural
  • fabule
  • fabulelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)