2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

fabula vit [At: DN3 / Pzi: ~lez / E: fr fabuler] 1 A imagina fapte, întâmplări etc., prezentându-le ca reale sau posibile. 2 (Pex) A minți.

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.

*fabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 fabuleáză

fabulá vb., ind. prez. 1 sg. fabuléz, 3 sg. și pl. fabuleáză

FABULÁ vb. v. inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui.

FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler].

FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler)

A FABULÁ ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler

fabulă sf [At: URICARIUL XIV, 144 / Pl: ~le / E: lat fabula] 1 (Rar) Succesiune a faptelor care compun acțiunea unei lucrări narative sau dramatice. 2 (Înv; imp) Dramă. 3 (Spc; la formaliștii ruși; îoc subiect) Evenimentele povestite într-un text narativ (în raport cu modul în care acestea sunt prezentate). 4 Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, prin procedeul personificării animalelor, a plantelor și a lucrurilor, satirizează mentalități și moravuri, enunțând învățătură morală Cf apolog. 5-6 Fabulație (4-5).

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. ♦ (Rar) Subiect al unei opere literare. – Din lat. fabula.

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică (de obicei în versuri) ai cărei eroi sînt mai ales animale sau lucruri personificate și în care autorul satirizează anumite moravuri și deprinderi cu scopul de a le îndrepta. Fabula a constituit în toate timpurile un gen polemic de mare eficacitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 3/1.

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule

FÁBULĂ s. (LIT.) (pop.) tâlc. (O ~ de Esop.)

FÁBULĂ s. v. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, subiect.

FÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula].

FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula)

fábulă (fábule), s. f. – Povestire scurtă alegorică. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s. m.; fabulos, adj.; fabulați(un)e, s. f.; confabula, vb. refl. Cf. faulă.

arată toate definițiile

Intrare: fabulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fabulă fabula
plural fabule fabulele
genitiv-dativ singular fabule fabulei
plural fabule fabulelor
vocativ singular
plural
Intrare: fabula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) fabula fabulare fabulat fabulând singular plural
fabulea fabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) fabulez (să) fabulez fabulam fabulai fabulasem
a II-a (tu) fabulezi (să) fabulezi fabulai fabulași fabulaseși
a III-a (el, ea) fabulea (să) fabuleze fabula fabulă fabulase
plural I (noi) fabulăm (să) fabulăm fabulam fabularăm fabulaserăm, fabulasem*
a II-a (voi) fabulați (să) fabulați fabulați fabularăți fabulaserăți, fabulaseți*
a III-a (ei, ele) fabulea (să) fabuleze fabulau fabula fabulaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)