2 intrări

13 definiții

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare.

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare.

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în focarul conștiinței fapte, evenimente, împrejurări, imagini trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate în relief. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cinstit, devotat clasei sale, dar prizonier încă al vechii mentalități care dăinuia în mișcarea muncitorească de la noi în perioada ei de început. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci cînd veți vrea să evocați o imagine de nesfărîmat, numele lui Horia vă poate oferi cea mai elocventă comparație. BOGZA, Ț. 38.

evocá (a ~) vb., ind. prez. 3 evócă; conj. prez. 3 să evóce

evocá vb., ind. prez. 1 sg. evóc, 3 sg. și pl. evócă; conj. prez. 3 sg. și pl. evóce

EVOCÁ vb. 1. v. sugera. 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. v. aminti. 4. (fig.) a spune, a trezi. (Câte nu-mi ~ acele zile!) 5. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)

EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evóc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare].

EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare)

evocá (evóc, evocát), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). – Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca); evocator, adj. (care evocă).

A EVOCÁ evóc tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce în memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu multă măiestrie artistică. /<fr. évoquer, lat. evocare

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul.

*evóc, a v. tr. (lat. é-voco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem pin [!] farmece: a evoca strigoiĭ. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unuĭ tribunal un proces și-l daŭ altuĭa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EVOCÁ vb. 1. a sugera. (Ce-ți ~ această imagine?) 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. a aminti, a redeștepta. (I-am ~ vremurile de atunci.) 4. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întîmplată.)

Intrare: evoca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) evoca evocare evocat evocând singular plural
evo evocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) evoc (să) evoc evocam evocai evocasem
a II-a (tu) evoci (să) evoci evocai evocași evocaseși
a III-a (el, ea) evo (să) evoce evoca evocă evocase
plural I (noi) evocăm (să) evocăm evocam evocarăm evocaserăm, evocasem*
a II-a (voi) evocați (să) evocați evocați evocarăți evocaserăți, evocaseți*
a III-a (ei, ele) evo (să) evoce evocau evoca evocaseră
Intrare: evocat
evocat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular evocat evocatul evoca evocata
plural evocați evocații evocate evocatele
genitiv-dativ singular evocat evocatului evocate evocatei
plural evocați evocaților evocate evocatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)