evocare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~cări / E: evoca] 1 Aducerea în conștiință a faptelor, evenimentelor, împrejurărilor etc. trecute Si: (rar) evocație (1). 2 Zugrăvirea prin cuvinte a imaginii unui lucru cunoscut, dar petrecut demult Si: (rar) evocație (2). 3 (Rar) Chemare a spiritelor morților cu ajutorul vrăjilor, al formulelor magice Si: (rar) evocație (3). 4 (Jur) Retragerea unui proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal Si: (rar) evocație (4). 5 Descriere. 6 Scoatere în relief. 7-9 (Ccr) Compoziție literară în care se evocă (1-2, 5) ceva. 10-11 (Îla) De ~ Evocator (1-2).

EVOCARE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; aducere în focarul conștiinței a unor fapte, imagini, împrejurări petrecute demult; scoaterea în relief a unor astfel de fapte, imagini etc. Sfîrșesc evocarea uneia din nopțile de pomină ale ținutului. BOGZA, C. O. 289. Procedeul cel mai des, și care este felul obișnuit al d-lui Sadoveanu de a trata natura, este descoperirea și evocarea corespondenței dintre ea și om. IBRĂILEANU, S. 22.

EVOCARE s.f. Acțiunea de a evoca și rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evocație. [< evoca].

EVOCARE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocație ◊ scriere literară în care se evocă ceva. (< evoca)

EVOCARE ~ări f. Compoziție literară în care se evocă ceva. /v. a evoca

evoca vt [At: PONTBRIANT, D: / Pzi: evoc, (3) (rar) evoacă / E: fr évoquer, lat evocare] 1 A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute Si: a aminti. 2 A zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. 3 (Rar) A chema spiritele morților cu ajutorul vrăjilor, al formulelor magice. 4 (Jur) A retrage un proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal. 5 A descrie. 6 A scoate în relief. corectat(ă)

EVOCA, evoc, vb. I. Tranz. A aduce în focarul conștiinței fapte, evenimente, împrejurări, imagini trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate în relief. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cinstit, devotat clasei sale, dar prizonier încă al vechii mentalități care dăinuia în mișcarea muncitorească de la noi în perioada ei de început. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci cînd veți vrea să evocați o imagine de nesfărîmat, numele lui Horia vă poate oferi cea mai elocventă comparație. BOGZA, Ț. 38.

EVOCA vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evoc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare].

EVOCA vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare)

A EVOCA evoc tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce în memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu multă măiestrie artistică. /<fr. évoquer, lat. evocare

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul.

*evóc, a -á v. tr. (lat. é-voco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem pin farmece: a evoca strigoiĭ. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unuĭ tribunal un proces și-l daŭ altuĭa.

*evocațiúne f. (lat. e-vocátio, -ónis). Acțiunea de a evoca. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

evocare s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări

evocare s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări

evocare s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări

evoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. evoc, 2 sg. evoci, 3 evocă; conj. prez. 1 sg. să evoc, 3 să evoce

evoca (a ~) vb., ind. prez. 3 evocă; conj. prez. 3 să evoce

evoca vb., ind. prez. 1 sg. evoc, 3 sg. și pl. evocă; conj. prez. 3 sg. și pl. evoce

evoc, -vocă 3.

EVOCA vb. 1. v. sugera. 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. v. aminti. 4. (fig.) a spune, a trezi. (Câte nu-mi ~ acele zile!) 5. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)

EVOCA vb. 1. a sugera. (Ce-ți ~ această imagine?) 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. a aminti, a redeștepta. (I-am ~ vremurile de atunci.) 4. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întîmplată.)

evoca (evoc, evocat), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). – Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca); evocator, adj. (care evocă).