2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

evocare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~cări / E: evoca] 1 Aducerea în conștiință a faptelor, evenimentelor, împrejurărilor etc. trecute Si: (rar) evocație (1). 2 Zugrăvirea prin cuvinte a imaginii unui lucru cunoscut, dar petrecut demult Si: (rar) evocație (2). 3 (Rar) Chemare a spiritelor morților cu ajutorul vrăjilor, al formulelor magice Si: (rar) evocație (3). 4 (Jur) Retragerea unui proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal Si: (rar) evocație (4). 5 Descriere. 6 Scoatere în relief. 7-9 (Ccr) Compoziție literară în care se evocă (1-2, 5) ceva. 10-11 (Îla) De ~ Evocator (1-2).

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocație. ♦ (Concr.) Compoziție literară în care se evocă ceva. – V. evoca.

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocație. ♦ (Concr.) Compoziție literară în care se evocă ceva. – V. evoca.

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; aducere în focarul conștiinței a unor fapte, imagini, împrejurări petrecute demult; scoaterea în relief a unor astfel de fapte, imagini etc. Sfîrșesc evocarea uneia din nopțile de pomină ale ținutului. BOGZA, C. O. 289. Procedeul cel mai des, și care este felul obișnuit al d-lui Sadoveanu de a trata natura, este descoperirea și evocarea corespondenței dintre ea și om. IBRĂILEANU, S. 22.

EVOCÁRE s.f. Acțiunea de a evoca și rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evocație. [< evoca].

EVOCÁRE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocație ◊ scriere literară în care se evocă ceva. (< evoca)

EVOCÁRE ~ări f. Compoziție literară în care se evocă ceva. /v. a evoca

evoca vt [At: PONTBRIANT, D: / Pzi: evoc, (3) (rar) evoa / E: fr évoquer, lat evocare] 1 A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute Si: a aminti. 2 A zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. 3 (Rar) A chema spiritele morților cu ajutorul vrăjilor, al formulelor magice. 4 (Jur) A retrage un proces de la un tribunal pentru a fi deferit altui tribunal. 5 A descrie. 6 A scoate în relief. corectată

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare.

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare.

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în focarul conștiinței fapte, evenimente, împrejurări, imagini trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate în relief. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cinstit, devotat clasei sale, dar prizonier încă al vechii mentalități care dăinuia în mișcarea muncitorească de la noi în perioada ei de început. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci cînd veți vrea să evocați o imagine de nesfărîmat, numele lui Horia vă poate oferi cea mai elocventă comparație. BOGZA, Ț. 38.

EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evóc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare].

EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare)

A EVOCÁ evóc tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce în memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu multă măiestrie artistică. /<fr. évoquer, lat. evocare

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul.

*evóc, a v. tr. (lat. é-voco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem pin farmece: a evoca strigoiĭ. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unuĭ tribunal un proces și-l daŭ altuĭa.

*evocațiúne f. (lat. e-vocátio, -ónis). Acțiunea de a evoca. – Și -áție, dar maĭ des -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

evocáre s. f., g.-d. art. evocắrii; pl. evocắri

evocáre s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări

evocá (a ~) vb., ind. prez. 3 evócă; conj. prez. 3 să evóce

evocá vb., ind. prez. 1 sg. evóc, 3 sg. și pl. evócă; conj. prez. 3 sg. și pl. evóce

arată toate definițiile

Intrare: evocare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • evocare
  • evocarea
plural
  • evocări
  • evocările
genitiv-dativ singular
  • evocări
  • evocării
plural
  • evocări
  • evocărilor
vocativ singular
plural
Intrare: evoca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • evoca
  • evocare
  • evocat
  • evocatu‑
  • evocând
  • evocându‑
singular plural
  • evo
  • evocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • evoc
(să)
  • evoc
  • evocam
  • evocai
  • evocasem
a II-a (tu)
  • evoci
(să)
  • evoci
  • evocai
  • evocași
  • evocaseși
a III-a (el, ea)
  • evo
(să)
  • evoce
  • evoca
  • evocă
  • evocase
plural I (noi)
  • evocăm
(să)
  • evocăm
  • evocam
  • evocarăm
  • evocaserăm
  • evocasem
a II-a (voi)
  • evocați
(să)
  • evocați
  • evocați
  • evocarăți
  • evocaserăți
  • evocaseți
a III-a (ei, ele)
  • evo
(să)
  • evoce
  • evocau
  • evoca
  • evocaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)