2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

evidențiere sf [At: CARAGIALE, O. VII, 278 / V: (îvr) ~iare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: evidenția] 1-2 Punere în evidență (3-4). 3 Recunoaștere oficială a meritelor sau a succeselor (în muncă) obținute de cineva.

EVIDENȚIÉRE, evidențieri, s. f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. evidenția.

EVIDENȚIÉRE, evidențieri, s. f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. evidenția.

EVIDENȚIÉRE, evidențieri, s. f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. S-au făcut noi evidențieri în întreprinderea noastră. ▭ [În schița literară] se impune cu strictețe descoperirea și accentuarea tuturor elementelor ce converg spre evidențierea ideii unice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 2/4. – Pronunțat: -ți-e-.

EVIDENȚIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. [< evidenția].

evidenția [At: LM / P: ~ți-a / V: (nob) a / Pzi: ~iez / E: evidență] 1 vt A scoate în evidență. 2 vt A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute (în muncă) de cineva. 3 vr A se remarca.

evidențiare sf vz evidențiere

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. În mișcarea de întreceri s-au evidențiat foarte multe femei, care au dat dovadă de avînt în muncă și de inițiativă creatoare. REZ. HOT. I 64. 2. Tranz. A recunoaște oficial și a cita meritele și succesele obținute în muncă de cineva, pentru a-l recompensa în acest fel și a stimula pe tovarășii săi de lucru. În gardă, își îndeplinise datoria cu atîta tragere de inimă încît l-a evidențiat în scris ofițerul. V. ROM. noiembrie 1953, 131. – Pronunțat: -ți-a.

EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].

EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)

A SE EVIDENȚIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidență

A EVIDENȚIÁ ~éz tranz. 1) A face să se evidențieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaște în mod oficial. /Din evidență

*evidențiéz v. tr. (d. evident. Cp. cu cadențez, influențez). Barb. răŭ format. Vădesc, scot în evidență. V. conferențiez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

evidențiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. evidențiérii; pl. evidențiéri

evidențiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. evidențiérii; pl. evidențiéri

evidențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 evidențiáză, 1 pl. evidențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să evidențiéze; ger. evidențiínd (-ți-ind)

evidențiá vb. (sil. -ti-a), ind. prez. 1 sg. evidențiéz, 3 sg. și pl. evidențiáză, 1 pl. evidențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. evidențiéze; ger. evidențiínd (sil. -ți-ind)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EVIDENȚIÉRE s. 1. v. profilare. 2. v. accentuare.

EVIDENȚIERE s. 1. conturare, delimitare, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. accentuare, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

arată toate definițiile

Intrare: evidențiere
evidențiere substantiv feminin
  • silabație: -ți-e-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • evidențiere
  • evidențierea
plural
  • evidențieri
  • evidențierile
genitiv-dativ singular
  • evidențieri
  • evidențierii
plural
  • evidențieri
  • evidențierilor
vocativ singular
plural
evidențiare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • evidențiare
  • evidențiarea
plural
  • evidențieri
  • evidențierile
genitiv-dativ singular
  • evidențieri
  • evidențierii
plural
  • evidențieri
  • evidențierilor
vocativ singular
plural
Intrare: evidenția
  • silabație: -ti-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • evidenția
  • evidențiere
  • evidențiat
  • evidențiatu‑
  • evidențiind
  • evidențiindu‑
singular plural
  • evidenția
  • evidențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • evidențiez
(să)
  • evidențiez
  • evidențiam
  • evidențiai
  • evidențiasem
a II-a (tu)
  • evidențiezi
(să)
  • evidențiezi
  • evidențiai
  • evidențiași
  • evidențiaseși
a III-a (el, ea)
  • evidenția
(să)
  • evidențieze
  • evidenția
  • evidenție
  • evidențiase
plural I (noi)
  • evidențiem
(să)
  • evidențiem
  • evidențiam
  • evidențiarăm
  • evidențiaserăm
  • evidențiasem
a II-a (voi)
  • evidențiați
(să)
  • evidențiați
  • evidențiați
  • evidențiarăți
  • evidențiaserăți
  • evidențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • evidenția
(să)
  • evidențieze
  • evidențiau
  • evidenția
  • evidențiaseră
evidența
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)