20 de definiții pentru eres eresă iereasă ieres ires iresă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eres sn [At: COD. VOR.2 27v/9 / V: (pop) ires, (înv) (pl: ~e, ~ii), ire (pl: ~e) / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl єрєсъ] 1 (Înv; asr) Erezie (1). 2 (Înv; asvl) Practică religioasă neoficială. 3 (Înv) Sectă religioasă. 4 (Îvr) Dezbinare. 5 Prejudecată. 6 Superstiție. 7 Erezie (4). 8 Convingere. corectată

ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată adesea în deprindere); prejudecată, rătăcire, eroare, superstiție. Mințile erau întunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. Tu nu poți înțelege un biet suflet ca al meu, comun și plin de «eresuri». VLAHUȚĂ, O. A. 325. O, șoptește-mizice dînsultu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82.

eres n. credință populară, superstițiune: povești și doine, ghicitori, eresuri EM. [Vechiu-rom. eres, eresie, de origină slavo-greacă].

erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.

ires n. V. eres: nu mai crede și tu în toate iresurile ISP.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ERÉS s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, prejudecată, superstiție, vină, vinovăție.

ERÉS s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.)

ERES s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.)

eres s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. EROARE. GREȘEALĂ. PĂCAT. PREJUDECATĂ. SUPERSTIȚIE. VINĂ. VINOVĂȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

erés (erésuri), s. n. – Erezie, greșeală. – Var. (înv.) eresă, ires. Gr. αιρεσις (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie, s. f., din fr. hérésie.Der. ereziarh, s. m. (autor al unei erezii); eretic (var. înv. iritic), adj. (adept al unei erezii); irează, s. f. (monstru, grozăvie), pentru a cărui der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.

Intrare: eres
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eres
  • eresul
  • eresu‑
plural
  • eresuri
  • eresurile
genitiv-dativ singular
  • eres
  • eresului
plural
  • eresuri
  • eresurilor
vocativ singular
plural
eresă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iereasă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ieres
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ires
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iresă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)