Definiția cu ID-ul 897290:

ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată adesea în deprindere); prejudecată, rătăcire, eroare, superstiție. Mințile erau întunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. Tu nu poți înțelege un biet suflet ca al meu, comun și plin de «eresuri». VLAHUȚĂ, O. A. 325. O, șoptește-mizice dînsultu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82.