ERES (pl. -esuri) sn., Mold. ‡ EREASĂ (pl.-ese) sf. 1 ⛪ Credință eretică, erezie: de ereasa papistășască... îndată s’au botezat... întorcîndu-se la orthodoxie (CANT.); cîndu se va despărți bărbatul de muiare-și... pentru erese, de va fì unul eretic (PRV.-LP.) ¶ 3 Credință deșartă, superstiție: Căci nu mă ’ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri (EMIN.) ¶ 4 pr. ext. Părere, credință opusă acelora, împărtășite de toată lumea: tu nu poți înțelege un biet suflet ca el meu, comun și plin de eresuri (VLAH.) [vsl. eresŭ < gr.].