epitrahil sn vz patrahir

EPITRAHIL, epitrahile, s. n. Patrafir. Omoforul, rucavițele, tiara, epitrahilul, sita și cîrja vin de la Dosithei. ARGHEZI, P. T. 25. Epitrahilul de mătase pe care se vede figurat chiar banul Barbu cu portul călugăresc de pe atunci. ODOBESCU, S. I 335.

epitrahil n. V. patrafir.

*epitrahíl, V. patrahir.

patrachir sn vz patrafir

patrafir sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 197/3 / V: epitrahil, (rar) epitrafil, epit~, (îrg) epitrahir, ~ahir^[1], (înv) epatrahir, epetepetrahir^[2], epetrafil, ~ahil, pătrahil, petrahil, petrail, (reg) epitrachil, epitrăhiliu, ~achir, petrachir / Pl: ~e / E: slv пєтрохиль, ngr ἐπιτραχάλι] 1 Obiect din odăjdiile bisericești, în formă de fâșie lungă de stofă brodată cu motive religioase, pe care preoții ortodocși îl poartă petrecut pe după gât, în față, în timp ce oficiază Si: orar¹, paliu, stolă. 2 (Fig) Îndeplinire a obligațiilor de preot. 3 (Fig) Ceea ce câștigă un preot de pe urma oficiilor făcute în parohie. 4 (Fig) Autoritate preoțească. 5 (Pex) Forță spirituală. corectat(ă)

patrahil sn vz patrafir

patrahir sn vz patrafir

pătrahil sn vz patrafir

petrachir sn vz patrafir

petrahil sn vz patrafir

petrail sn vz patrafir^[1] corectat(ă)

PATRACHIR s. n. v. patrafir.

PATRAFIR, patrafire, s. n. Fîșie lungă de stofă brodată cu cruci și alte motive religioase, pe care preotul o poartă la gît, cînd oficiază; epitrahil. Un popă bătrîn, cu un patrafir vechi sub barba albă, dădu la o parte portița. CAMILAR, N. I 204. Popa Cioacă venea în ajunul crăciunului să ne pună patrafirele în cap. MACEDONSKI, O. III 32. – Variante: patrachir (RETEGANUL, P. II 64), pătrahil (NEGRUZZI, S. II 243), patrahir (CARAGIALE, O. II 341, CONTEMPORANUL, III 427) s. n.

PĂTRAHIL s. n. v. patrafir.

PATRAFIR ~e n. bis. Fâșie de stofă, ornamentată, pe care o îmbracă preoții peste stihar în timpul slujbei. /<sl. petraholu

patrafir n. veșmânt preoțesc atârnat de grumaz. [Slav. PATRAHILŬ, din gr. mod. EPITRAHÍLI (lit. de gât, de unde și forma bisericească epitrahil)].

patrahír n., pl. e (ngr. patrahili, mgr. epitrahílion, vgr. epitrahélion, d. ept, pe, și tráhelos, ceafă: vsl. ĭepitrahilĭ și petrahilŭ, rus. epitrahilĭ). O insignă a preutuluĭ ortodox cînd oficiază. (Consistă dintr’o bandă brodată, lată de vre-o 40 c.m. și pe care preutu șĭ-o atîrnă pe pept). Vechĭ și petrahíl, -ír, patrahil. Vest și patrafir. Ca neol. și epitrahil. V. căcĭulă.

petrahil și -ír, V. patrahir.

+epitrahil s. n., pl. epitrahile

patrafir (desp. pa-tra-) s. n., pl. patrafire

patrafir (pa-tra-) s. n., pl. patrafire

patrafir s. n. (sil. -tra-), pl. patrafire

EPITRAHIL s. v. patrafir.

EPITRAHIL s. (BIS.) patrafir.

PATRAFIR s. (BIS.) epitrahil.

PATRAFIR s. (BIS.) epitrahil.

patrafir (patrafire), s. n. – Varietate de casulă purtată de preoții ortodocși. – Var. patrafil, patrahil, patrahir, epitrahil, epitrafil. Mgr. ἐπιτραχήλιον (Murnu 43), ngr. πετραχήλι, cf. sl. jepitrachilĭ.

epitrahil, epitrahile s. n. Cel mai întrebuințat veșmânt liturgic, în formă de fișie lungă de stofă, mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți când oficiază slujbele religioase; patrafir. Simbolizează jugul slujirii lui Hristos și darul Sfântului Duh; (la catolici) stolă. – Din gr. epitrahilion.

patrafir, patrafiri s. m. (intl.) judecător.