19 definiții pentru epitet epiteta epiteton


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epitet sn [At: URECHE, LET. I, 146/25 / V: (îvr) ~on, ~a sf / S și: (înv) ~the~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr épithète, ngr ἐπίθετον] 1 Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. 2 Figură de stil realizată printr-un determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective.

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv (mai ales adjectiv) pus pe lîngă un substantiv. Nu poate să fie vorba... de acești înjghebători de rime și de epitete furate, cînd vorbim despre adevărați poeți. GHEREA, ST. CR. I 148. [La Eminescu] cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 239. Bahluiul a avut onoarea a fi cîntat în versuri de poetul Alecsandri, ce-i dete epitetul de lăcaș al broaștelor. BOLINTINEANU, O. 276.

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv, de obicei cu funcțiune de adjectiv, pus pe lângă un substantiv. – Fr. épithète (lat. lit. epitheton).

EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt așezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat].

EPITÉT s. n. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ◊ calificativ. (< fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton)

EPITÉT ~e n. 1) Cuvânt lămuritor cu funcție expresivă, care determină un substantiv sau un verb. 2) Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. /<fr. épithète, lat. epitheton

epitet n. vorbă ce servă a califica.

*epitét n., pl. e (vgr. epítheton). Cuvînt care califică: acestuĭ rege i s’a dat epitetu de „mare”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epitét s. n., pl. epitéte

epitét s. n., pl. epitéte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EPITÉT s. (LIT.) calificativ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

epitet (gr. epitheton „cuvânt adăugat”), figură de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă ca în simțirea și fantezia scriitorului (P): „Visul tău de glorii falnic triumfând.” (Eminescu) T. Vianu

atribut predicativ-epitet, forma cea mai puternic expresivă a epitetului și anume acel adjectiv (sau un echivalent al său) care exprimă în propoziție, mai rar în frază, un atribut al numelui subiect sau obiect, dar stă pe lângă verbul predicativ ca un complement circumstanțial de mod; este un adjectiv care are, prin topică, și funcție adverbială, deși își păstrează valoarea proprie prin flexiune și acord (A): „Când ochii tăi tot încă mari Se uită dulci și galeși.” (Eminescu)

epitet metonimie, v. enalagă.

epitet tautologie, epitet exprimat prin două sau mai multe adjective sau adverbe sinonime (I): „Apariția neauzită, neasemănată, indescriptibilă, inenarabilă. E domnul profesor.” (N. D. Cocea)

Intrare: epitet
epitet1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epitet
  • epitetul
  • epitetu‑
plural
  • epitete
  • epitetele
genitiv-dativ singular
  • epitet
  • epitetului
plural
  • epitete
  • epitetelor
vocativ singular
plural
epiteta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epiteton
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epitet2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epitet
  • epitetul
  • epitetu‑
plural
  • epiteturi
  • epiteturile
genitiv-dativ singular
  • epitet
  • epitetului
plural
  • epiteturi
  • epiteturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)