19 definiții pentru epitaf epitafie epitafion epitafiu epitafium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epitaf sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 312/9 / V: (înv) ~iu (îvr) ~ie sf, ~ion, ~ium / S și: (înv) ~taph / Pl: ~uri, (îvr) ~e, ~i sm / E: fr épitaphe, lat epitaphium, ngr ἐπιτάφιον] 1 Obiect de cult constând dintr-o bucată de stofă pe care este brodată scena punerii în mormânt a lui Isus Hristos. 2 Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. 3 (Pex) Placă cu o inscripție funerară. 4 Compoziție lirică de dimensiuni restrânse scrisă cu prilejul morții cuiva, în scopul evocării personalității defunctului. 5 (Înv) Vecernie din vinerea Paștelui care are loc în amintirea înmormântării lui Iisus Hristos. 6 (Înv) Carte bisericească care conține epitaful (5). corectată

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.

EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară; placă de marmură, de piatră sau de metal, cu o inscripție funerară. De obicei, citești un epitaf La cap de drum, pe-o piatră cenușie, Pe care-o spală ploi, se-așterne praf. PORUMBACU, P. 118. Ce epitaf să-nscrie ca lumii să arăte Că praful din cea groapă a fost un boier mare? NEGRUZZI, S. II 247. ◊ Fig. Înșiruite-n rafturi, pe brînci, supt vechea boltă, În fel de fel de sticle cu epitafuri varii, Dorm rarele selecții, recoltă cu recoltă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 79. ♦ Mică bucată în versuri, compusă la moartea unei persoane. 2. Obiect de cult constînd dintr-o bucată de pînză pe care este brodată o scenă reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus Hristos; aer. Pe la miezul nopții se scula, aprindea la candelă făclia din vinerea paștilor de la epitaf. GHICA, S. A. 49.

EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].

EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)

EPITÁF ~uri n. 1) Inscripție funerară făcută pe placa de la mormântul cuiva. 2) Poezie scrisă cu prilejul morții cuiva. 3) bis. Bucată de stofă, pe care este reprezentată imaginea lui Isus Hristos mort; aer. /<ngr. epitaphion, fr. épitaphe

epitaf n. 1. inscripțiune pe un mormânt; 2. aèr de stofă scumpă; 3. slujbă pentru înmormântarea Domnului; 4. cartea ce o conține: Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].

*epitáf n., pl. e (vgr. epitáphion, d. táphos, mormînt. V. ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care o conține.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epitáf s. n., pl. epitáfuri

epitáf s. n., pl. epitáfuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EPITAF s. (BIS.) aer, (pop.) pocrovăț. (Cu ~ se acoperă vasele liturgice.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

epitáf (epitáfuri), s. n.1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

epitáf, epitafuri s. n. 1. Obiect de cult constând dintr-o pânză de in sau mătase, catifea sau mușama, pe care se află imprimată, brodată sau zugrăvită icoana înmormântării lui Hristos; sfântul aer. Se întrebuințează joi, la slujba vecerniei din vinerea patimilor când se scoate din altar și se așază în mijlocul bis. pe o masă, și la slujba Prohodului din noaptea de vineri, când este purtat în procesiune în jurul bis. și apoi așezat pe sf. masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. 2. Inscripție funerară cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. – Din gr. epitafion, fr. épitaphe.

Intrare: epitaf
epitaf1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epitaf
  • epitaful
  • epitafu‑
plural
  • epitafuri
  • epitafurile
genitiv-dativ singular
  • epitaf
  • epitafului
plural
  • epitafuri
  • epitafurilor
vocativ singular
plural
epitafie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epitafion
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epitafiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epitafium
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epitaf2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epitaf
  • epitaful
  • epitafu‑
plural
  • epitafe
  • epitafele
genitiv-dativ singular
  • epitaf
  • epitafului
plural
  • epitafe
  • epitafelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)