epitaf sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 312/9 / V: (înv) ~iu (îvr) ~ie sf, ~ion, ~ium / S și: (înv) ~taph / Pl: ~uri, (îvr) ~e, ~i sm / E: fr épitaphe, lat epitaphium, ngr ἐπιτάφιον] 1 Obiect de cult constând dintr-o bucată de stofă pe care este brodată scena punerii în mormânt a lui Isus Hristos. 2 Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. 3 (Pex) Placă cu o inscripție funerară. 4 Compoziție lirică de dimensiuni restrânse scrisă cu prilejul morții cuiva, în scopul evocării personalității defunctului. 5 (Înv) Vecernie din vinerea Paștelui care are loc în amintirea înmormântării lui Iisus Hristos. 6 (Înv) Carte bisericească care conține epitaful (5). corectat(ă)