EPITAF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară; placă de marmură, de piatră sau de metal, cu o inscripție funerară. De obicei, citești un epitaf La cap de drum, pe-o piatră cenușie, Pe care-o spală ploi, se-așterne praf. PORUMBACU, P. 118. Ce epitaf să-nscrie ca lumii să arăte Că praful din cea groapă a fost un boier mare? NEGRUZZI, S. II 247. ◊ Fig. Înșiruite-n rafturi, pe brînci, supt vechea boltă, În fel de fel de sticle cu epitafuri varii, Dorm rarele selecții, recoltă cu recoltă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 79. ♦ Mică bucată în versuri, compusă la moartea unei persoane. 2. Obiect de cult constînd dintr-o bucată de pînză pe care este brodată o scenă reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus Hristos; aer. Pe la miezul nopții se scula, aprindea la candelă făclia din vinerea paștilor de la epitaf. GHICA, S. A. 49.