epitaf, epitafuri s. n. 1. Obiect de cult constând dintr-o pânză de in sau mătase, catifea sau mușama, pe care se află imprimată, brodată sau zugrăvită icoana înmormântării lui Hristos; sfântul aer. Se întrebuințează joi, la slujba vecerniei din vinerea patimilor când se scoate din altar și se așază în mijlocul bis. pe o masă, și la slujba Prohodului din noaptea de vineri, când este purtat în procesiune în jurul bis. și apoi așezat pe sf. masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. 2. Inscripție funerară cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. – Din gr. epitafion, fr. épitaphe.