2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Epigoni m. pl. 1. Mit. numele eroilor cari făcură a doua expedițiune în contra Tebei, fii celor șapte căpetenii cari întreprinsese pe cea dintâi; 2. fig. urmașii unor părinți iluștri, posteritatea unei epoce glorioase: iară noi, noi... epigonii...? EM.

epigon sm [At: MAIORESCU, CR. II, 302 / Pl: ~i / E: fr épigone, ger Epigone] 1 Descendent (inferior predecesorilor). 2-3 (Spc; fig) Denumire pentru artiști de valoare minoră, care apar în perioada de declin a unui curent (artistic), sau care imită mijloacele de expresie specifice unui mare creator. 4 (Rar; fig) Urmaș. 5 (În mitologia greacă) Nume purtat de fiecare dintre fiii celor șapte comandanți din Argos, asediatori ai Tebei, care făcând o a doua expediție, au reușit să cucerească cetatea. 6 (Lpl) Nume dat succesorilor lui Alexandru Macedon, care au purtat între ei războaie îndelungate pentru împărțirea imperiului acestuia.

EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.

EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.

EPIGÓN, epigoni, s. m. (Adesea ironic și depreciativ) Urmaș, succesor (inferior predecesorilor). Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I 35.

EPIGÓN s.m. 1. Denumire dată fiilor celor șapte comandanți care au pierit la asediul Tebei. ♦ Diadoh. 2. (Adesea ironic) Descendent, urmaș (inferior predecesorilor); scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. [< fr. épigone, it. epigono, cf. gr. epigonos – descendent].

EPIGÓN s. m. 1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei. ◊ diadoh. 2. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă. (< germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)

EPIGÓN ~i m. Succesor al unor predecesori iluștri (scriitori sau artiști), care imită fără spirit creator ideile și metodele acestora. /<lat. epigonus

*epigón m. (vgr. epí-gonos, născut pe urmă). Mit. Eroŭ din număru celor care aŭ făcut a doŭa expedițiune contra Tebeĭ, fiiĭ celor șapte căpiteniĭ care aŭ făcut-o pe cea dintîĭ. Fig. Urmaș maĭ puțin ilustru al unor părințĭ iluștri.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epigón s. m., pl. epigóni

epigón s. m., pl. epigóni


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Epigoni, nume purtat de Aegialeus, Amphilochus, Diomedes, Euryalus, Promachus, Sthenelus și Thersander. Ei erau urmașii direcți ai celor șapte eroi care au participat la prima expediție organizată împotriva cetății Thebae (v. și Adrastus 1.). Zece ani mai tîrziu, pentru a răzbuna moartea părinților lor, epigonii, sub conducerea lui Alemaeon (v. și Alemaeon), au organizat, la rîndul lor, o nouă expediție. Ea s-a soldat cu înfrîngerea cetății Thebae, care a fost prădată și distrusă. Dintre epigoni, singur Aegialeus a pierit în luptă.

Intrare: epigoni
epigoni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: epigon
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epigon
  • epigonul
  • epigonu‑
plural
  • epigoni
  • epigonii
genitiv-dativ singular
  • epigon
  • epigonului
plural
  • epigoni
  • epigonilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)